Când moartea vine de pe Facebook

24 May 2018

Cutremurătoare inconștiența șoferului, condamnabilă lipsa de reacție a pasagerilor care este imposibil să nu-l fi observat, revoltătoare de-a dreptul e și neglijența angajatorului acestui șofer bezmetic, fără licență de transport persoane și cu talonul microbuzului reținut de polițiști de aproape două luni.

Privești scurtul film al accidentului produs în Ungaria și nu știi dacă e real: trec câteva secunde bune fără ca omul acela să bage de seamă că a deviat de la curs sau ca altcineva să-l trezească, să strige “ești pe contrasens!”.

Au murit nouă oameni, au rămas 16 copii orfani. Un bilanț al durerii incredibil de greu de făcut în lumea reală. În lumea virtuală totul e bine. Acolo totul încremenește înainte de tragedie. În realitatea continuă e cam așa:

“Pasagerii veneau acasă din Slovenia, unde munceau pe plantaţiile de hamei. Voiau să strângă bani pentru a le asigura copiilor o viaţă mai bună. Toţi erau din aceeaşi comună din Mureş.”

Screen Shot 2018-05-24 at 14.31.36

Îmi vin în minte toate filmările aberante făcute de oameni pentru alți oameni, pentru blestematele de like-uri și comentarii, pentru nevoia bolnavă de a primi confirmare, de a stârni controverse, de a șoca, de a arăta ce poți face tu mai ceva decât ceilalți.

Ce dependență teribilă și ce armă și mai teribilă a devenit Facebook-ul! Și atât de simplu de folosit. Nu-ți trebuie permis de port fb, doar o identitate. Uneori și aceea falsă. Și răul se face. Mult prea ușor. În toate formele lui perverse. Chiar moartea ajunge prea repede “la un click distanță”, cum ne-am obișnuit să spunem în era internetului.

Aud că unii au inițiat o campanie în care se cere “dă like vieții”. Cum altfel, dacă nu vă supărați, dacă nu tot de pe un telefon, pe fb?… și poate tot în timp ce conduci.



Citiţi şi

Voi ați observat cât de greu e pentru unii să suporte fericirea, binele sau succesul altora?

O povestioară cu tâlc, de unde vine și vorba “cunoştinţe de şofer”

Dispariția lentă a unei platforme de socializare și posibilitatea ca tu să devii CEO

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro