10
Vara în care ne pregăteam să păşim în clasa a VII-a n-o s-o uit niciodată. A fost vara în care s-au introdus cartelele la alimente şi-n care mama a fost violată. A fost vara în care mi se spunea să nu folosesc prea mult zahăr la “învârtite”, gălbenuşurile de ou frecate cu 8 linguriţe de zahăr şi una de cacao într-un pahar, ca să ajungă până la sfârşitul lunii, până la porţia următoare. Îmi plăceau a naibii “învârtitele”. Când gust şi azi “învârtite”, o zăresc, dacă închid pleoapele, pe mama. Cum mă priveşte întinsă din iarba înaltă, cu părul pubian dezgolit. Cu gamba piciorului stâng îndoită într-o parte. Cu noroi pe unghiile picioarelor vopsite în roşu, dar cu tălpile curate, crăpate de la încălţăminte. A fost dimineaţa când împreună cu mama am coborât din tren în halta Dumbrăveni, unde stăteau părinţii ei. Abia s-a preschimbat noaptea într-o ceaţă deasă, şi iarba era brumată, de pe frunzele copacilor începeau să cadă stropi de apă, şi Oltul, în dreapta noastră, apropiat de izvorul său, purta un murmur în surdină. Cu ochii la apă, mă gândeam, printr-o asociaţie insolită, că seamănă cu o ţigară cu filtru. Nu ştiu de unde mi-a căşunat, dar asta aveam în cap. Să se fi datorat faptului că n-am fumat nici o ţigară pe tren în cele 5 ore ale călătoriei? Păşeam încet pe-o cărare paralelă cu râul, paralelă şi cu un lan de porumb.
– O să fierbem cucuruzi când ajungem, mi-a spus mama.
– Aha, am bâiguit somnoros.
Era ceva mai mult de 5. Ceasul meu se oprise. Mama şi-a dus inelarul la gură şi mi-a făcut semn să privesc spre o deschidere lungă cu trifoi în lanul de porumb, la capătul căreia era o şosea asfaltată. Am zâmbit cu ochii măriţi- acolo păştea prima căprioară pe care n-o vedeam la televizor. Ochi măriţi avea şi căprioara. Şi-am auzit nişte zgomote, căprioara a tresărit şi, cu nişte salturi mari, s-a pierdut pe după un pâlc de sălcii. Din acest moment, rememorarea se derulează de obicei în nopţile mele de insomnie ca şi cum aş urmări totul de pe unul dintre salcâmii scorburoşi din preajma cărării, dintr-un unghi de 45 de grade. Văd un puşti dolofan – eu – ţinut strâns de un nespălat cu barbă de două zile, cam la 40 de ani. Iar trei tinerei au prins-o pe mama. După ce au dezbrăcat-o, doi i-au ţintuit mâinile pe pământ. Unul se împingea între picioarele ei. Între picioarele ei splendide, de care era atât de mândră, şi ea nici măcar nu încerca să ţipe. Aş fi ţipat eu, dar n-aveam glas. Îmi era teribil de frică şi-mi venea să vomit din cauza duhorii de alcool stătut pe care mi-o sufla din spate bărbatul care m-a imobilizat. Îmi era ciudă pe mama că nu ţipa şi că surâdea. Pe acea femeie n-o doream de mamă. În iarbă se mişcau doar patrupede la montă. Acolo nu-mi regăseam mama.
11
Surâsul mamei nu era surâs, voia să nu-i întărâte, ca nu cumva să ne omoare. Dar acest simulacru de surâs, cu vulgara ei prefăcătorie, inspirat până la urmă, după cum s-a dovedit, căci am scăpat, m-a spintecat mai adânc decât un cuţit. Ireversibil. Şi de atunci mi-e imposibil să iubesc. N-am ajuns să-mi iubesc nici soţia, nici copilul. Surâsul l-am perceput ca pe-o dovadă de laşitate, ca pe-o umilinţă insuportabilă. Surâzând, mama mă umilea şi pe mine, de parcă ar fi trecut de partea violatorilor, de parcă m-ar fi părăsit. Cel cu barba de două zile a trecut ultimul între picioarele mamei. Când şi-a slăbit strânsoarea braţelor, am căzut pe pământ, cu faţa în trifoi. N-aveam puterea să mă ridic. Plângeam fără să scot vreun zgomot. M-au lăsat în pace până şi-au terminat treaba, din când în când îşi zvâcneau capetele spre mine ca să nu fug. O gărgăriţă mi s-a urcat pe nasul din care îmi curgeau mucii, ceva m-a lovit şi mi-am recăpătat cunoştinţa după minute bune cu ochii pe gamba stângă flectată a mamei, pe părul ei pubian dezgolit şi încârlionţat. Mama şi-a revenit după mine. Am coborât la râu să ne spălăm şi-am îmbrăcat alte haine, printre frunze gigantice de brusturi, din valiza de care nu s-au atins cei trei, valiza cu hainele noastre pentru săptămâna ce urma s-o stăm la bunici. Evitam să ne lipim privirile şi tăceam. Îmi era ruşine, infinit mai ruşine decât în faţa doctorului rozaliu, pe linoleumul verde al cabinetului endocrinologic. Totodată mă încerca un soi de mulţumire că nu ne-a observat vreun trecător matinal de pe şoseaua de la capătul fâşiei cu trifoi, împreună cu furia pe prostia violatorilor, care au ales un loc unde doar întâmplarea a făcut că n-au fost surprinşi. După ce amândoi am reurcat pe cărare, mama mi-a prins faţa între palme şi m-a rugat să nu spun nimănui ce s-a întâmplat. Vocea îi susura în surdină ca Oltul. Nu înţelegeam prea exact de ce dorea asta, însă n-am întrebat, deşi mă revolta. Şi am dedus că nici nu se punea problema să anunţe violul la Miliţie. I-am respectat dorinţa până la data scrierii acestui text.
12
Secretul pe care mi l-a impus mama m-a împovărat cum nu este drept să fie încercat un copil. Era ca o scoică în care eram înghesuiţi doar noi doi, strâmtă, sufocatoare, traumatizatoare în final. “Nu-i zicem nici tatei”, mi-a cerut şi asta mi s-a părut de-a dreptul insuportabil, otrăvitor. Mă străduiam să înţeleg că nu bunicilor, că nu miliţienilor, însă tatei? Mama-mi pretindea să mă încarc cu o sfâşietoare vinovăţie, cu o minciună prin omisiune care mă va transforma în altceva decât eram în acea dimineaţă, precis nu mai bun, precis văduvit şi de ultimele pojghiţe de inocenţă. De fapt, mama-mi cerea, şi nu realizez cât era ea conştientă de asta, n-am deschis subiectul niciodată, să fiu de acord să-mi ucid copilăria. O consideram egoistă, nedreaptă. Din violată se metamorfoza în violatoare, violatoarea minţii mele, violatoarea propriului fiu. Un incest mental repugnant. Nu pot să susţin că am fost peste măsură de şocat de viermuiala celor patru între picioarele superbe ale mamei şi de goliciunea ei, de feminitatea ei care mă izbea prima oară cu adevărul că este o femeie care face sex, cu adevărul că şi mamele fac sex, ceea ce refuzasem până atunci să accept cu mintea mea de puşti urechist în ale sexualităţii, care a răsfoit totuşi hăhăind câteva reviste porno. Pe lângă asumarea secretului, trauma reală şi necuantificabilă mi-a provocat-o zâmbetul acela, zâmbetul acela care nu era altfel decât al curvelor, al curvelor de duzină ce n-au deprins şi n-or să deprindă niciodată arta subtilă a înşelăciunii, zâmbetul acela străbătut de dinţii ei albi, aproape pornografic ca o vulvă căscată, cum am mai scris, dar şi altceva incalificabil. Mama a devenit femeie brusc în faţa mea. Dispusă să primească penisuri în locul încăpător din care am ieşit cu multe strădanii, a fost o naştere dificilă, extenuantă, în urmă cu aproximativ 12 ani. Iar acel altceva pentru care o urăsc şi mă urăsc şi urăsc lumea este că am avut prima erecţie serioasă din viaţa mea. Pe care încercasem s-o ascund de mama cu un tricou roşu scos din valiză, cu logoul PREMIUM, printre brusturii acoperiţi de rouă şi insecte moarte de lângă râu, şi de care m-am uşurat cum am reţinut din revistele porno. M-am masturbat la nici 10 metri de mama, căreia i-am spus că mă trece pipi.
(Fragment din romanul Prima faptă bună, în lucru)
Citiţi şi
Iar vine sfârșitul lumii românești
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Babygirl – Nicole Kidman într-un rol extraordinar
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
