Fethye, Turcia. Într-o seară am ajuns în fața unei agenții de turism care vindea bilete pentru tot felul de excursii. Pe panoul cu poze erau și unele cu oameni și delfini, undeva în Marmaris. Cum în catalogul cu excursii nu am găsit nimic, l-am întrebat pe cel care tot striga ofertele.
– Da, da, avem! m-a asigurat.
– Păi și pot să-mi iau bilet pentru mâine?
– Sigur că da!
M-am gândit că e prea din scurt, având în vedere că între cele 2 locații sunt 124 km. Poate nu mulți turiști vor să facă 250 km în aceiași zi și agenția nu face un drum doar pentru mine. A doua zi de dimineață, la 8, vine mașina să mă ia. Perfect! Pe drum, aproape de destinație, când m-a întrebat șoferul unde cobor, au început problemele: destinația lui e Marmaris, nu Dolphin Park. Am început cu explicații că asta mi s-a spus de la agenție, eu asta am cumpărat, a dat omul telefon și-apoi fără să mai îmi spună ceva m-a dus unde vroiam. Urma să mă ia după amiaza la 4 din același loc.
Eram la 30 de m de Dolphin Park. Locul e amenajat chiar la un mal al Mediteranei. Se intră pe un fel de ponton. M-am dus sigură pe mine să mă interesez și să îmi cumpăr bilet. Pe panouri erau prezentate mai multe tipuri de pachete de înot cu delfinii, fără prețuri și alte detalii.
– Aveți programare?
– Ce programare să am? întreb liniștită, sigură că e o confuzie, deși fetele vorbeau bine enegleză.
– Pentru înot cu delfinii, nu puteți intra decât cu programare.
– N-am, dar îmi fac acum, nu e problemă.
Verifică în calculator și îmi spune că locuri disponibile mai au peste cinci zile.
– Poftiiim?? Peste cinci zile? Păi, eu vin de la 124 de km, azi mă întorc în Fethye, nu stau aici! exclam ca și când era vina ei.
Mi-a spus că e imposibil până atunci, poate doar să se răzgândească cineva și să mă pună pe o listă de așteptare. Cele două fete se uitau la mine neputincioase, sigur mi se citea tristețea pe față. Îmi amintesc că mi s-au umplut ochii de lacrimi fără să mă pot controla.
În tăcerea de câteva secunde, timp în care rămăsesem blocată și priveam habar n-am unde, a venit un bărbat. Era de-acolo, vorbea cu fetele cursiv. Vorbeau între ei germană. N-am înțeles o iotă, dar am intuit la un moment dat că îi spun de mine. Cred că se făcuse minutul de când rămăsesem stană de piatră. Sigur arătam ca un copil înșelat de Moș Crăciun. Omul a venit la mine și mi-a explicat în engleză că îi pare foarte rău, dar efectiv nu are cum să mă ajute, totul este ocupat, iar într-o zi sunt doar patru acțiuni cu turiștii, ca să nu obosească delfinii. De fapt, Dolphin Park este un centru de terapie cu delfini pentru copii suferinzi de diverse boli și introduseseră și programul turistic. Aflând că vin din Fethye, m-a întrebat de la ce agenție am luat biletul. I-am spus, nu i-a venit să creadă. Patronul este prieten cu el, își știe că e om serios. A insistat seara, când mă întorc, să mă duc la el și să îi spun ce s-a întâmplat, mai ales că agenția respectivă nu mai vinde de ceva timp bilete pentru Dolphin Park. Cu alte cuvinte fusesem păcălită. Pentru mine, chiar nu mai conta! Am mai schimbat câteva cuvinte și în loc să plec, eu am rămas pe loc, cu aceeași față.
– Uite, eu îți propun să mai stai pe aici, că poate nu vin toți turiștii de la ora 12 și intri în locul cuiva! Dar nu îți pot promite nimic, nu ține de mine, m-a asigurat de câteva ori.
El și tatăl lui conduceau parcul de cinci ani, mi-a tot explicat că sunt reguli clare, nu poate sări peste programări. Și mi-a întins un scaun de plastic, din cel cu trei picioare.
– Uite, să stai pe el, să nu aștepți în picioare.
Am așteptat plină de speranță, simțeam că mă topesc sub soare, dar nu conta. Se apropia ora. La 11.45 au început să vină turiștii. Am înțeles din cum erau bifați pe o listă că erau toți. După ce s-au dus înăuntru, m-am ridicat, am dat scaunul înapoi, am mulțumit și am dat să plec. Probabil impresionat de fața mea, bărbatul mi-a spus că ceva tot poate să facă pentru mine: să mă ducă înăuntru măcar să văd, dacă nu pot înota cu delfinii. Să îi văd de aproape.
– Vrei?
– Cum să nuuuu???? Minunat!! Mulțumesc din suflet!! exclamam impresionată și fericită. E bine și atât, să îi văd de aproape.
M-a dus să stau chiar în locul în care erau instructorii și dădeau mâncare celor doi delfini. Nu-mi mai trebuia nimic, eram toată o emoție. Copiii celor care urmau să intre erau și ei atât de bucuroși. Privindu-i pe copii, mi-am zis că în fața anumitor bucurii chiar ne pierdem vârsta și suntem la fel.
Am simțit o mână pe umărul meu și-am tresărit. M-am ridicat, am zis că gata, e timpul să plec. Era bărbatul care mă lăsase să intru.
– Am vorbit cu tata, a zis că dacă vrei poți să intri cu cei care au cumpărat pachetul familie, că sunt de fapt doar două femei și pachetul este pentru 4-5 persoane. E ok pentru tine așa?
Cum pleacă o rachetă de pe loc cred că exprimă starea pe care am avut-o. Mai încape discuție???? M-am dus să mă schimb, mi-am luat vesta și-am așteptat să-mi vină rândul.
În apă, când a venit delfinul, iar mi s-au umplut ochii de lacrimi. Instructoarea a repetat de câteva ori comenzile către mine, dar parcă ceva mă ținea pironită locului în apă. Au fost momente de nedescris. Mă uitam la el și nu-m venea să cred. I-am simțit pielea catifelată și fină, mi-a atins fața și am și înotat puțin împreună.
După ce am ieșit, i-am spus omului cu ochii în lacrimi că n-am cuvinte să îi mulțumesc. M-a asigurat că n-am pentru ce, îi place să facă oamenilor bucurii și îi păruse atât de rău pentru mine că bătusem drum degeaba. Mi-a amintit să mă duc seara la agenție și să vorbesc cu patronul, să îi spun ce s-a întâmplat pentru că trebuie să știe. Așa am făcut, a fost și el surprins pentru că nu mai vând bilete pentru parc de mult.
De multe ori mi-am dorit ceva în pofida unei realități concrete și potrivnice. Am mers contra valului chiar dacă îmi pierdusem speranța, dar parcă nici nu mă puteam opri. Nu știu cum, de fiecare dată s-au rotit împrejurările că am ajuns să obține ce-mi dorisem. Și nu includ lucrurile materiale. Cu siguranță nu e vorbă-n vânt că important e să-ți dorești și să nu renunți! Până la urmă, cumva, dup-o rețetă proprie a universului, lucrurile se așază după dorință.
Pe Maria o găsiți și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! ?
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
