Cu părul tuns, cu pantofiori delicați și cu un tricou inscripționat cu New York Herald Tribune, Jean Seberg a intrat în filmul „À bout de souffle” (al lui Jean-Luc Godard) ca o sirenă a viitorului. Chipul ușor ascuțit, dar contrabalansat de niște ochi mari și luminoși, era înfrumusețat de un zâmbet cuceritor care aducea cu încântarea copilărească. Frumușica Kristen Stewart, care o interpretează pe americanca Seberg – în thrillerul politic al lui Benedict Andrews despre persecutarea ei de către FBI -, păstrează aerul aparte al artistei, deși unele trăsături (sprâncenele) și încruntările o ține mai departe de timiditatea lui Seberg. Privirea lui Stewart pare mai deschisă și mai directă, într-un mod care a ajutat întotdeauna performanțele ei să pară sincere. În fapt, ea nici nu se străduiește să o imite pe Seberg – există puțin din accentul caracteristic (Midwest).
Kristen Stewart
Jean Seberg
Kristen Stewart încearcă ceva mai mult: ea contopește actorul și subiectul, cerând publicului să găsească locul în care cele două puncte se intersectează. Ea se joacă pe ea însăși la fel de mult ca și Jean Seberg. Kristen Stewart oferă o performanță sinceră în rolul actorului Jean Seberg, hărțuită de FBI pentru că i-a susținut pe cei din Black Panthers.
Așadar, la fel ca multe actrițe dinaintea ei, Jean Seberg s-a îndreptat către Hollywood visând să devină vedetă. Un accident pe platoul primului ei film a lăsat cicatrici. Totuși, succesul a salvat-o. În cele din urmă, ea s-a îndreptat spre Franța pentru a juca în „À bout de souffle” al lui Jean-Luc Godard, care avea să devină unul dintre cele mai importante filme ale curentului artistic Nouvelle Vague/ Noul Val francez. În cele din urmă, Seberg și-a făcut un nume. Cu toate acestea, la mai puțin de două decenii după hitul internațional din 1960, ea avea să fie găsită moartă în mașina ei, probabil, în urma unui act suicidar.
Jean Seberg fotografiată de Raymond Cauchetier pe platoul de filmare la „À bout de souffle” regizat de Jean-Luc Godard, 1959
Tragica poveste a scurtei vieți a lui Seberg ( 40 de ani) a fost mereu o sursă de interes, mai ales că cel de-al doilea soț al actriței a acuzat FBI-ul că a jucat un rol în decesul acestei femei. Bunăoară, conexiunea cu FBI primează în filmul biografic realizat de Benedict Andrews. Realizatorul se încumetă să (re)deschidă un capitol rușinos din istoria Americii, bazându-se pe scenariul realizat de Joe Shrapnel și Anna Waterhouse și pe farmecul lui Kristen Stewart.
Scenariul o schimbă pe Seberg în același mod în care au făcut-o contemporanii ei. Aceasta a fost o tânără care făcea donații (încă din adolescență) cauzelor pentru drepturile civile. Dar există și o scenă semnificativă în care artista i se plângea managerului său că și-ar fi dorit să facă și altceva mai semnificativ decât actorie. Nu era chiar cineva în căutarea unui scop nobil, dar așa o face să pară acest scenariu. Mai mult decât atât, scenariștii au născocit un agent FBI – pe nume Jack (Jack O’Connell) – care să răstălmăcească istoria de pe ecran.
Povestea începe în 1968, când actrița își lasă familia în urmă la Paris și se îmbarcă într-un zbor către Hollywood unde munca îi cere. În acea călătorie, îl întâlnește pe Hakim Jamal (Anthony Mackie), un activist proeminent al mișcării Black Power. Seberg vrea să contribuie la cauza acestei mișcări, așa că începe să scrie cecuri pentru Black Panthers și să găzduiască strângeri de fonduri în vila ei de pe dealuri. În film, a apărut – astfel – un personaj simpatic care regretă că a urmat ordinele șefilor săi (inclusiv J. Edgar Hoover) de a asculta, urmări și răspândi în presă povești false despre Seberg. Actrița devine ținta unor operațiuni ale FBI-ului, care a încercat să distrugă orice grup politic pe care guvernul Statelor Unite îl considera drept o influență subversivă asupra societății. Prin urmare, artista este urmărită, casa ei este mereu deranjată și se răspândesc zvonuri vicioase despre viața ei privată. Efectul este devastator. Prezența (și performanța) lui Stewart pare să semnaleze idei mai largi despre celebritate și intimitate – ea comunică acel sentiment de teroare și neputință într-un mod aproape sfâșietor. Pare o decizie neașteptată a realizatorilor de a încerca să exonereze FBI-ul care a hărțuit (legal) un cetățean până la paranoia. Filmul vrea să arate cum actrița a devenit o activistă – pozând în fotografii alături de membrii Black Panthers și finanțând inițiativele lor educaționale. În orice caz, Seberg pare că ar fi în căutarea propriului puls. Imaginea – semnată de Rachel Morrison – este de departe unul dintre cele mai puternice puncte ale peliculei, deoarece are o gamă clară și își arată capacitatea de a spune o poveste prin elementele sale vizuale. La început, filmul are o strălucire mai mult pastelată, o reflectare a epocii și a naturii încă senine a poveștii ei. Pe măsură ce FBI-ul începe să se implice, mai multe scene au loc noaptea, făcând totul în jurul lui Seberg să pară mai întunecat, aducând clar a rău augur.
Câțiva actori din rolurile secundare ies în evidență, precum Anthony Mackie ca Hakim Jamal, un activist charismatic și fermecător cu care Seberg începe o aventură, dar și Vince Vaughan ca un agent FBI crud și nepăsător, care nu vede nimic în neregulă cu ordinele organizației sale de a pândi non-stop. Ar fi fost drăguț dacă am putea spune că Margaret Qualley și Zazie Beetz au primit roluri interesante, dar, din păcate, ele joacă soții a căror funcție principală în scenariu este doar să fie geloase pe atenția acordată de soților lor lui Seberg.
Filmul încearcă să o plaseze pe Seberg în poziția de figură inspirațională, un soi de «sfântă martiră », care a încercat să se ridice împotriva numeroaselor greșeli ale țării sale și s-a confruntat cu represalii extreme pentru aceasta. Comparația nu e chiar subtilă, dacă ne gândim că în film există o scenă recreată a lui Seberg întrupând-o pe Ioana d’Arc în primul ei film, în care a fost arsă într-un accident pe platoul de filmare.
Biografia cinematografică a lui Benedict Andrews nu poate fi la înălțimea dramei vieții reale a lui Jean Seberg, dar Kristen Stewart salvează un scenariu plat. Astfel, Seberg se alătură unui nou subgen de filme biografice precum My Week with Marilyn sau premiatul Judy – povești cinematografice despre actrițe fascinante, ajunse victime ale propriilor povești, sortite să aibă un fel de final indus de faimă. Această încadrare, deși poate funcționa pentru unii, este ușor obositoare din cauza predictibilității sale. Rămâne, totuși, avantajul de a se populariza povestea unei ființe fragile precum Jean Seberg, grație implicării lui Kristen Stewart.
Jean Seberg fotografiată de Claude Azoulay, august 1957
Pe Mădălina o găsiți și aici.
Regia: Benedict Andrews
Scenariul: Joe Shrapnel și Anna Waterhouse
Imaginea: Rachel Morrison
Montajul: Pamela Martin
Muzica: Jed Kurzel
Distribuția:
Kristen Stewart – Jean Seberg
Jack O’Connell – Jack Solomon
Anthony Mackie – Hakim Jamal
Margaret Qualley – Linette Solomon
Colm Meaney – Frank Ellroy
Zazie Beetz – Dorothy Jamal
Durata: 102 min.
Citiţi şi
Jean-Luc Godard și două filme de weekend
Reacție la Macarena (Erika Isac)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
