Recenta întâlnire dintre noul prim ministru al Marii Britanii Theresa May şi cancelarul Germaniei Angela Merkel a marcat începutul unei noi etape. Două dintre cele mai puternice ţări ale lumii sunt conduse de femei, iar din toamna aceasta li s-ar putea alătura şi Hillary Clinton, în calitate de preşedinte al Statelor Unite, în caz că va câştiga alegerile. Astfel, 2017 se conturează ca un an în care femeile au un cuvânt tot mai greu de spus. O privire de ansamblu la nivel internaţional este suficientă pentru a confirma acest lucru: pentru postul de Secretar General al Naţiunilor Unite, printre favoriţi se numără câteva femei, directorul general al Fondului Monetar Internaţional este Christine Lagarde, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii este Margaret Chan, iar prim miniştrii unor ţări precum Chile, Norvegia şi Coreea de Sud sunt, de asemenea, femei. Astfel, în 2017, 21 de ţări ar putea fi conduse de către femei – în calitate de prim ministru, preşedinte sau o funcţie echivalentă -, atingându-se un nou record în ceea ce priveşte numărul femeilor aflate la putere.
Întrebarea legitimă care rezultă de aici este dacă această izbândă feminină la cel mai înalt nivel politic mondial va avea un impact pozitiv asupra femeilor din întreaga lume şi în ce mod s-ar putea schimba principalele conflicte şi parteneriate la nivel internaţional?
Să nu înţelegeţi greşit! Aceste femei nu sunt cu nimic mai prejos decât omologii lor bărbaţi. Nu sunt nici slabe şi nici uşor impresionabile. Dimpotrivă. Ca dovadă, opt dintre ele, în ţările lor sunt supranumite „Doamna de Fier”. Însă asta nu înseamnă că sunt mai puţin eficiente. Dimpotrivă! Institute for Inclusive Security a concluzionat într-un studiu că femeile sunt mai înclinate către „colaborare între liniile ideologice şi sectoarele sociale”, având în vedere contribuţia femeilor la instaurarea păcii. În SUA, femeile senator sunt, în medie, cu 31% mai bune la susţinerea şi promovarea de proiecte de lege decât bărbaţii.
În 2013, în Journal of International Affairs, un studiu a arătat că un lider feminin în ţările cu o mare diversitate de etnii/culturi este corelat cu o rată de creştere a PIB-ului cu 6,6% mai mult decât în cazul liderilor bărbaţi şi asta datorită flexibilităţii şi abilităţii femeilor de a echilibra societăţile neomogene. De altfel, conform Institute for Inclusive Security, cu cât este mai mare procentul de femei implicate în negocierile post conflicte, cu atât mai mare este şansa ca respectivele stări conflictuale să nu recidiveze, cercetarea ajungând la concluzia că aceste pacte au cu 35% şanse mai mari să rămână efective pentru cel puţin 15 ani. De asemenea, conform National Democratic Institute, femeile aduc mai multă diversitate în politică – susţinând cauze precum cele care îi privesc în mod direct pe copii, grupuri defavorizate, femei etc. Inclusiv fostul preşedinte al Finlandei Tarja Halonen (2000-2012) crede că lipsa unui număr suficient de femei lider împiedică dezvoltarea rapidă a anumitor reforme – precum cele referitoare la drepturile sexuale ale femeilor.
Cu toate acestea, mai este drum lung până la creşterea de la 20 la 30% a ponderii femeilor lideri (în calitate de şef de stat sau prim ministru), nivel la care influenţa acestora este una vizibilă şi asta pentru că femeile „formează coaliţii, oferă sprijin reciproc şi remodelează cultura grupului”, după cum scrie Suzanne Nossel într-un articol recent în Foreign Policy.
Dintr-un raport al Naţiunilor Unite de anul trecut reiese că doar 30 de ţări au guverne unde cel puţin 30% dintre miniştri sunt femei, în timp ce opt ţări nu au nicio femeie în forul executiv. Deşi în 2017 numărul de femei aflate în fruntea unui stat este unul record, el reprezintă doar 10% din totalul lumii.
Laura Chinchilla, fostul preşedinte al Costa Rica între 2010 şi 2014, este de părere că acest număr este încă insuficient pentru a schimba în mod radical instituţiile politice. Iar ascensiunea femeilor, deşi este una record, este lentă la nivel internaţional (din 2005, procentul femeilor ministru a crescut cu doar 3,5%).
Fără schimbări radicale în modul în care femeile sunt recrutate în politică, lucrurile nu se vor schimba semnificativ în viitorul apropiat. Un alt aspect semnalat de cercetătorul politic Farida Jalalzai de la Oklahoma State University este acela că femeile au mai multe şanse de a fi alese prin vot popular în funcţia de şef al statului dacă au legături strânse cu un politician de seamă al respectivei ţări, după cum a rezultat din analiza femeilor lideri dintre 1960 şi 2008.
Totuşi, 2017 trebuie sărbătorit! Este începutul unei noi etape în care femeile mai au încă mult de luptat pentru binele întregii omeniri.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Cred că sunt pregatită să ies din anonimat și să îmi trec numele la sfârșitul poveștii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
