Continuarea poveștii începute aici 🙂
Carmina era, înainte de toate, mamă – și nu orice mamă, ci mamă de fetiță, iar primul lucru la care se gândește o mamă e de ce-ar alege un bărbat care nu are, la rându-i, un copil? Cât de iubitor și, mai ales, răbdător va fi cu Irinuca? Cum s-o convingă pe mami că el le-a plăcut pe amândouă instant și pentru toată viața? Cine l-ar fi crezut? Nimeni, normal, așa că trebuie să se aștepte la furci caudine eterne” cugetă el.
Carmina auzise povești de la unele din colegele ei, mame singure, care interziceau bărbatului nou venit să se implice în educația copilului și i se părea absurd. “Stai puțin, își zise ea în gând, adică îl trimiți pe om să-ți ducă copilul la școală, să-l ia de la școală, omul mai face și temele răbdător cu cel mic, iese în parc sau la alte activități de tot felul, se implică emoțional, moral și financiar semnificativ, iar tu îi impui limite, că n-are voie să se implice în educație? Păi nu voiați să fiți o familie? Dacă era tatăl natural al copilului avea limitele astea? Cu siguranță nu. Atunci pe el de ce-l reduci doar la nivel de sponsor și truditor șef? În unele cazuri oamenii au rămas, după niște discuții ce au inclus și emoții destule, în altele rigiditatea mamei învingea bunătatea bărbatului, iar omul pleca, oftând.”
Se pregăti de întâlnire, îngândurată. Deja o luă frica, inițial a zis că se întâlnește cu amândoi în aceeași zi, în același loc, la aceeași oră, să-i provoace, ca la turnir, urmând să-l aleagă pe câștigător, ulterior a realizat că se pot întâmpla multe, tensiunea poate erupe, iar cei doi să se încaiere. Până la urmă avea nevoie de un om întreg, echilibrat, puternic, care să știe să facă față situației, și l-ar cam fi dorit pe cel nou, că îi era târșă de ciorba reîncălzită, dar și pe fostul soț, alături de care o lega o iubire lungă, faptul că era un părinte exemplar, neuitând însă că exemplarul a călcat strâmb, iar cine-și luxează o dată piciorul, o s-o mai facă și altă dată, că e clar că are o slăbiciune acolo. La glezna loialității.
Citiți și Dragostea la bărbat
Se uită la pantofi mecanic, întinse mâna după ceva, și, brusc, i se aprinse lumina: găsise soluția! Ce-ar fi s-o cheme pe prietena ei cea mai bună, să fie patru, ca și când Rareș ar fi venit cu Raluca? Și-n felul ăsta îl testează și cât îi fug ochii, poate că o fi ok cu fostul soț, nu se încaieră, dar dacă îi fug ochii către Raluca?
Zis și făcut, iar Raluca acceptă imediat, rugându-se la soartă ca fostul soț să-și reia familia în primire, ea să rămână prietena cea mai bună a Carminei, dar să-l lege de ea și pe Rareș.
Fetele au sosit primele, chicotind pe seama a ceea ce va fi. Raluca fusese instructată: fată, dacă se încinge, îl iei pe Rareș de-o aripă și fugi cu el, da? Da, zise pișată toată de emoție Raluca. Unde nu dă Dumnezeu, gândi ea, radioasă.
Apoi veni și Rareș, emoționat, cu ditai buchetul de flori într-o mână și-un pachețel și niște cărți în cealaltă, buchet simandicos și scump, se vedea că nu dăduse o coasă prin miriștea din fața blocului. În plus, cel mai important, nu venise cu buchetul ținut cu floarea-n jos, ca la mort, cum țin mulți bărbați florile, de jenă, să nu se vadă că aduc flori, ci cu ele în sus, ba chiar mândru.
“Omul promite, clar” își spuse Carmina zâmbind, în timp ce mulțumea pentru flori.
Raluca era o tipă relativ înaltă și cu o siguranță de sine direct proporțională cu înălțimea, chiar frumoasă, cu picioare aproape lungi, dar picioare lungi nu înseamnă automat și picioare frumoase, inteligentă în limitele funcției de corporatistă la o bancă mare și foarte mândră de silueta ei, așa că-l atacă cu tupeu pe om, văzând că e invitată la dulciuri:
-Bună! Sunt Raluca, ne-am mai întâlnit la policlinică.
-Mă bucur să te revăd, Raluca! nu clipi Rareș.
-Merci pentru bomboane, dar dacă mă îndopam cu ciocolată, crezi că mai aveam silueta asta? Apoi, uitându-se ușor critic la el, continuă:
-Poate că ar trebui si domnul să se mai ducă la sală, să mai facă niște pătrățele.
Rareș, arătând cărțile, atacă mortal:
-Păi, de la sală vin. Sala de lectură. Domnișoară, pătrățelele mele se găsesc în altă parte, se numesc neuroni, îndopați cu cărți și puși la cazne grele cu studii de caz și strategii săptămânal…
Carmina izbucni în râs, Raluca zâmbi acrișor, când se auzi Irinuca:
-Tatiiiiii!
Mamă, prietenă și prieten încă indecis al cui se uitară unii la alții, dar cu un Rareș ușor dezorientat, cu o față de “Ce se întâmplă aici? De ce acum?”
Fostul soț evaluă situația rapid, se uită scurt la Raluca și la bărbatul pe care îl vedea pentru prima oară “Ooo, și-a tras Raluca prieten!” zâmbi fostei soții și-și luă fata în brațe:
-Îngeraș, ți-a fost dor de mine?
-Daaaa, ce mi-ai adus? Tati, știi că eu sunt prieten cu Rareș pe Insta?
Hopa, henț! Ce-avem noi aici? Cine e ăsta? Va sa zică pluă ăsta e Rareș? Cum, un străin are cont de Insta unde e prieten cu fii-sa, ce se întâmplă aici?
Dintr-o dată deveni alb. De fapt cine-i individul ăsta? Nu cumva Raluca e vreun paravan? Ia să lămurească situația rapid:
-Salut, sunt Johnnie, tatăl Irinucăi.
-Walker sau Bravo? întrebă c-o mină serioasă Rareș.
Johnnie avu intenția unui croșeu, dar și-l păstră pentru mai târziu. Probabil că individul asta voia să-l inerveze, așa că râse forțat:
-Tare! Ai umor! Încercă să zâmbească, dar se auzi smalțul spărgându-i-se prin măsele. Tu ești…?
-Rareș! Deci dumneavoastră sunteți fostul soț al doamnei Carmina? aruncă sulița Rareș, punându-l pe fostul să rămână fost, în veci și pururi.
-Desigur, Carmina e soția mea, zise el, cu siguranța proprietarului de gipan.
-Ca să păstrăm adevărul, domnule Rareș, am divorțat de ceva vreme, dar încercăm ca ceea ce n-a mers între noi să nu afecteze viata Irinucăi, pe care amândoi o iubim cu Cerul și Pământul.
Interesant, își zise Johnnie, Carmina îi ia apărarea ăstuia. “Dar ce caută fufa asta de Raluca aici? Că juma’ de divorț strâmbelor ei i se datorează, că dacă-și ținea gura când m-a văzut sărutând-o pe aia, eram acum fericiți cu toții! Ce hal de oamă!”
În fine, trecutul e trecut, dar cum scapă de ăsta? Și ce dracu caută ăsta cu nevastă-sa și cu copilul lui?! E cu Raluca sau cu nevastă-sa? Brusc îi sună telefonul:
-Iubi, hai că ți-am făcut o surpriză, am rezervat o masă la Casino Palace, mi-e așa dor de clătitele lor flambate… se auzi o voce veselă și vocală în mobilul lui Johnnie.
-Bună seara, răspunse el, încercând să dea sonorul mai jos, îmi pare rău, dar astăzi nu pot onora cererea dvs, tocmai am încuiat biroul și…
-Iubiiiiiiii! se auzi un strigăt nervos în telefon. Ori ești aici în 15 minute, ori vin și-o târnosesc pe fufa cu care ești! Acum sun la 112 și-ți dau gipanul în urmărire, ce dracu vorbești?
-Ok, scuze, mă întorc la birou, sigur că da.
Apoi zâmbind crispat:
-Îmi cer scuze, am o urgență la serviciu, trebuie s-o rezolv rapid.
Fosta piesă din inventarul căsniciei, numită nevastă, zâmbi înțelegător, amuzată și bucuroasă. Bineînțeles că toată conversația fusese auzită de jumătate de parc, când isterica țipa la el în telefon.
-Sigur, Johnnie, vorbim. Ai grijă de tine, zise ea protocolar și sec ca un bilanț contabil.
Rareș observă răceala din vocea ei. Semn bun! își zise el.
Mama mă-sii, își zise Raluca, clar că n-are rost să mai stau cu nesimțitul ăsteia, nu-mi plac bărbații care nu se duc zilnic la sală, cum să trăiești fără pătrățele pe abdomen? Unde să mai joci x si 0? se oripilă ea.
-Copii, vă las, mai am de terminat ceva, vă împupez, Carmi vorbim mai incolo, da? îi spuse făcându-i cu ochiul. Pa, prințeso!
Se însera, iar cei trei rămaseră singuri, zâmbind unii la alții. Glăsciorul celei mici fusese mai mult absent, dupa ce luase la puricat cărțile lui Rareș.
Carmina zâmbi, relaxată:
-Îmi pare rău, Rareș, fostul meu soț a zis că trece rapid să ne vadă. Nu puteam refuza.
-Nu-i problemă, zâmbi degajat Rareș. În definitiv e tatăl Irinucăi și orice tată responsabil e normal să se implice în creșterea copilului cât mai mult.
-Și, cu ce te ocupi? întrebă neagresiv Carmina.
-Fac lucrurile să meargă acolo unde există multă dorință, dar e nevoie de un plus de pricepere din exterior. Întâi fac un audit de business, iar dacă e de îmbunătățit, vin cu strategiile respective, care pot fi puse în practică sau nu. Dar datoria mea este să propun ceea ce cred că este necesar. Iar în rest îmi place arhitectura, vizitez orașe și, când e vremea frumoasă, am o barcă cu pânze și mai ies în larg, cu niște amici.
-Wow! Iri, i-auzi, domnul Rareș are bărcuță! Păi, și eu am o rățușcă în casă, care dacă ar fi după ea, ar intra luni în baie și ar iesi sâmbăta! Și altfel? Ce n-a mers de ești singur?
-În primul rând, nu sunt singur! În al doilea rând, poate nu-s în ton cu vremurile, mai știi?
Carmina se albi brusc. Frate, cât tupeu! Și mi-o zice în față! Brusc strigă:
-Irinuca, hai, mami, că-i târziu, plecăm!
Efectiv vocea îi clocotea de mânie.
Rareș zâmbi, îi reușise stratagema:
-Ce-ai zice să vii cu Irinuca, s-o cunoașteți pe Doris, în drum spre casă?
Carmina atinse 180 la puls. Nici glas nu mai avea de indignare. Ce fusese bărbat-su porc, dar ce e ăsta, ce vrea, să facă cunoștință mai întâi cu amanta lui?!
-Doris fiind… zise Carmina sfârșită
-…puiul meu de dihor, zise Rareș, râzând.
-Dihooooor???! mai apucă să zică și leșină.
[va urma]
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
