El a fost considerat de către noi, ceilalţi, încă de când a venit în colectivul nostru, un tip interiorizat, perfecţionist până la exasperare, aproape morocănos. Îşi făcea treaba fără a interfera cu noi, decât în limita problemelor de serviciu. Când ceva nu-i plăcea, ne-o trântea în faţă, fără menajemente. Zâmbind însă, nu l-am văzut. Părea un dur şi era cam nesuferit…
Ea e venită printre noi cu câţiva ani mai înainte. Dar şi cu câţiva ani mai mare decât el, cred că vreo cinci sau șase. Doar că arată şi acum bestial. Şi mai are şi o personalitate absolut specială. Cred că, dacă nu mi-ar fi dragă,… aş invidia-o. Însă nu poţi să invidiezi o femeie ca ea. E altfel. E prietena mea şi e prietenă cu toată lumea. Indiferent de vârstă. Nimeni, nici cei „mici” cum le zicem noi, sau puştimea, nu-i spune „doamna S.” Pentru toată lumea, ea e, simplu, S.
Amândoi sunt oameni maturi. Cu familii.
Ce mă uimeşte însă e felul în care el s-a schimbat de vreo doi ani încoace. Încet, aproape fără să ne dăm seama, a devenit un tip sociabil, care ştie să zâmbească, să facă complimente şi care chiar a început, nu numai să accepte glumele, ci să mai şi participe la ele.
Femeie fiind, nu mi-a trebuit mult să înţeleg ce se întâmplă. Faţa i se luminează de câte ori o priveşte pe S., caută pretexte să vină în biroul nostru, iar când o vede trecând pe hol sau prin faţa biroului lui, rămâne „uitat” cu privirea după ea.
Colegul nostru e îndrăgostit de S. Deşi tipul este extrem de discret şi atent, când crede că nu e văzut, i se citeşte dragostea pe chip. Nu cred că ea n-a sesizat, femeile simt asta întotdeauna, dar continuă să se poarte la fel ca întotdeauna şi la fel cu toată lumea. N-am intrat în sufletul ei, deşi îmi e prietenă, îi respect discreția şi îi admir atitudinea, dar o simt că ştie…
M-a uimit însă ziua de 1 Martie, când toate am primit flori şi mărţişoare de la colegii noştri. N-aş fi crezut că pot vedea un bărbat în toată firea, roşind şi bâlbâindu-se. Pentru noi toate, a adus lalele. Pentru ea, frezii mov. Ei îi plac freziile mov. El ştia asta din discutiie pe care inevitabil le purtăm la câte o bârfă în pauze (discuţii la care a început să ia parte şi el în ultimul timp)…
Dar când a ajuns la ea să i le ofere, el a roşit! Şi a început să se bâlbâie, cum că… lalelele se terminaseră, erau ultimele buchete de acolo de unde le luase el, de aceea a fost nevoit să ia un buchet de frezii. Pe care i l-a oferit chiar ei. Care iubeşte freziile. Freziile mov. Am simţit un fel de milă pentru el. Cine se scuză, se acuză…
Nu cred în ruptul capului că el e bucuros de „fericirea” asta care a dat peste el. Şi nici ea. Poate o altă femeie s-ar simţi flatată de sentimentele pe care le inspiră, nu e de ici – de colo să baţi spre 50 şi să stârneşti pasiuni. S. însă e o tipă atât de sufletistă, de realistă şi de sinceră, încât nu s-ar putea bucura de dragostea lui pentru ea, care e suferinţă, în fond. Când a luat freziile pe care el i le oferea, i-am urmărit reacţia. Un zâmbet uşor trist, un mulţumesc şi un pupat rapid, lipsit de bucuria sinceră şi entuziasmul cu care împărţise pupăturile celorlalţi colegi.
Şi m-am gândit serios că dragostea nu ţine cont de nimic, nici de vârstă, nici de familie, nici nu te întreabă de „vrei sau nu”.
Şi că dragostea doare în mai multe feluri. Dacă o trăieşti – în cazul lui, dacă o inspiri – în cazul ei.
Pe Liana o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea, compasiunea și blândețea
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
