E posibil să iubești pe cineva, dar să nu-ți mai placă de persoana respectivă? Un fel de “da, te iubesc, pentru ce ai fost și ce m-ai făcut pe mine să fiu alături de tine, dar dacă te-aș întâlni pentru prima dată azi, nu te-aș vrea.“
Până recent, era o idee complet absurdă pentru mine. Cum să iubești în continuare pe cineva, dar să nu-ți placă omul ăla? Cum să lăcrimezi de fericire acum, iar peste o oră să dai cu o vază după el, sperând să-l și nimerești. Cum să arzi de nerăbdare azi, așteptând să-l vezi, iar mâine să te întrebi pentru ce îți mai pierzi timpul lângă el!? Cum azi să știi tot despre el, iar mâine să te șocheze atitudinea lui? Cum v-ați înțeles din priviri atât de mult timp, iar acum îi explici de 10 ori același lucru, dar tot nu înțelege? Cum îți păstra vii fluturii din stomac, iar acum îți ucide fără milă sufletul? Cum te făcea să tresari de plăcere la atingerea lui, iar acum te face să tresari doar când strigă? Cum de era capabil să facă gesturi mici ca să-ți aducă zâmbetul pe buze, când azi uită și să scrie un mesaj?
©Benoit Courti
DAR, după multe nopți nedormite, pierdute într-o suferință cruntă, întrebându-mă mereu “de ce?”, am găsit un răspuns, unul chiar foarte simplu: din nu știu ce motive, s-a schimbat, s-a plictisit, i s-a urât cu binele, s-a lovit la cap (poate l-a nimerit alta cu vaza), ideea e că ce iubeam nu mai există. Omul pentru care mi-aș fi scot singură inima ca să i-o ofer dacă avea nevoie, acum e cel care mi-o calcă în picioare. Omul care jura să-mi fie alături la greu, acum e primul care dispare atunci când am nevoie de el. Omul care mă întelegea fără să vorbesc, e cel care nu mă ascultă. Omul care îmi ștergea lacrimile provocate de alții, e cel care mi le provoacă acum… iar omul care îmi spunea mereu să nu accept și să nu iert nesimțirea, lipsa de respect și minciunile celorlalți, e cel care acum așteaptă să-i accept și să-i iert orice, fără măcar să-i pese că a greșit.
Dacă tu ai uitat de promisiunile făcute, dacă nu-ți mai pasă de ce am eu nevoie, dacă începi să-mi adresezi cuvinte urâte fără să-ți pese cum lovești, dacă dai uitării sacrificiile mele, dacă mă tratezi cu indiferență, dacă dispari zile întregi și apoi te întorci cu speranța să mă găsești la fel, iartă-mă, dar nu ai dreptul să fii uimit atunci când nu mă găsești așa. Iartă-mă, dar nu e corect să te aștepți la iertare, fără să lupți pentru ea… pentru că știi, eu nu cu tine mi-am dorit o familie, ci cu cel care era atent, prezent și care lupta pentru ce își dorea, nu stătea cu mâna întinsă, așteptând să primească. Cu cel care îmi oferea iubire, nu singurătate și indiferență, cel care își asuma greșelile!
Tu mă mai iubești doar prin cuvinte, iar eu nu mă mulțumesc cu atât. Refuz să trăiesc o viață alături de un necunoscut, pentru că asta ești acum pentru mine. Așa că, data viitoare când te hotărăști să mai dispari pentru câteva clipe, întinde și tu mâna când vii, să facem cunoștiință. Nu de alta, dar abia aștept să-ți spun să-ți vezi de drum.
Guest post by Bianca B.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
