Când aștepți un “iartă-mă” și nu vine

1 September 2015

Corina BezdigaCând aștepți un ”iartă-mă” și aștepți degeaba.

Nu știu ce și cum simt alții, cum iartă sau cât de ușor le este să ceară iertare.

Pentru mine niciodată nu a fost greu nici să primesc iertarea cuiva și să iert, și cu atât mai mult nu a fost niciodată o rușine să cer iertare dacă am greșit.

Cuvântul e așa scurt, dar atât de plin și important.

Parcă nu m-ar face nimic mai fericită acum decât un sincer ”Iartă-mă” din partea celor de la care știu că nu o să vină niciodată.

Să fie de vină mândria?

Sau indiferența?

Sau neștiința?

La ce te aștepți când prieteniile care au durat o viață își rup firul, parcă fără regrete, cu nepăsare, cu ușurintă?

Te aștepți ca într-o zi să primești un simplu ”iartă-mă” la care tu ai răspunde imediat cu un altul, și totul ar putea deveni frumos ca înainte.

Lovitura însă e cu atât mai mare cu cât tu știi bine că ”prietenul” ăsta e cel mai mândru, încăpățânat și iubitor de ”el” de pe întreaga planetă.

Deci sigur nu o să îți audă sufletul vreodată acel ”Iartă-mă” care te-ar face fericită, și nu ai primi niciun răspuns măcar la un ”Iartă-mă” care ar porni de la tine.

Doare?

Doare rău, doare mult, doare urât.

Și o să mai doară.

Dar strângi pumnul și dinții, păstrezi în inimă amintiri legate cu panglică aurie și… atât.

11988493_964882270217419_3409942666741709681_n

Te aștepți ca atunci când te îndrăgostești dintr-o dată, fără măcar să îți dai seama, de bărbatul visurilor tale, care devine în câteva zile tot Universul tău, căruia nu îi găsești niciun defect și încerci măcar să inventezi unul ca să nu te simți tu imperfectă… te aștepți ca acest om, după ce te face să te simți cea mai împlinită și fericită femeie, te aștepți să plece?

Să plece fără explicație, să fugă pur și simplu fără a vrea să te mai vadă vreodată?

Da, știai că va pleca într-o zi, dar nu așa, nu acum, când totul încă mirosea a primăvară…

Și acum ce aștepți?

Pentru toate nopțile pe care i le-ai dăruit, pentru lacrimile care curg acum, pentru grija pe care i-ai purtat-o, pentru cuvintele frumoase cu care îl inundai zi de zi,pentru versurile pe care i le-ai scris… pentru toate astea și pentru tot restul… ce aștepți ?

Un simplu ”iartă-mă”.

Ar umple orice gol, te-ar face să nu mai urăști, să nu mai plângi, să crezi doar că soarta e de vină, și că nu ai irosit iubirea pentru un suflet pustiu.

Dar îți poți pune inima în palma lui… că el oricum nu știe, nu știe să ceară iertare, nu a făcut-o niciodată.

Si eu am poate zeci de ”iertări” de cerut și de primit.

Pe cele pe care trebuie să le primesc încă le aștept.

Pe cele care trebuie să le cer… le cer.

Iertare le cer tuturor.

Sunt mândră de mine când pot spune asta în glas și în fața tuturor.

Cât mai aveți timp, lăsați totul la o parte și cereți iertare.

Un simplu ”iartă-mă” poate face fericit omul de lângă tine, care așteaptă. Nu îl lăsa să aștepte degeaba.

Nu ne costă nimic să fim mai buni.

Iartă-mă tu, cel care aștepți iertarea mea!!!

Pe Corina o găsiți toată aici.



Citiţi şi

Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)

Soacră-mea

Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. CarmenP / 3 September 2015 8:57

    Am citit undeva că totul devine mult mai ușor dacă accepți scuzele pe care nu le-ai primit niciodată 🙂 nu e la el cheia, e la ține, să-ți spună “iartă-mă” sau să-ți spui tu “te-am iertat”, e același lucru.

    Reply
  2. ioana / 1 September 2015 12:34

    eu am primit acel iarta-ma de care aveam nevoie sa merg mai departe. a venit dupa 15 ani … de la barbatul caruia ii pusesem sufletul meu in palma. dar a venit, fara sa i-l cer eu … si acum sunt linistita, am pus o funda aurie amintirii 🙂 si imi continui viata …

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro