Şi cu ce să încep oare? Cu primul început? Acela în care eram doar noi doi şi nu puteam să respirăm decât siamez cuplaţi unul la altul?
Sau poate să încep prin a depăna amintirea regretelor pe care le-am acumulat în zece ani? Sau a fericirilor? Sau a milioanelor de secunde ce-au devenit grele ca veacurile pe când te aşteptam să te întorci de la serile petrecute cu prietenii, cei deveniţi mai importanţi, mereu mai apropiaţi decât mine, eu, care am fost siameza ta.
Şi care dintre cuvintele mele te va trezi şi-ţi va reaminti de iubirea noastră? Nu de acel te iubesc în grabă rostit şi în grabă făgăduit veşnic şi devreme uitat când alţi ochi mai verzi ca ai mei ţi-au şoptit vino, şi tu te-ai dus – nu, eu îţi ceream palpabilitatea promisiunilor. Şi tu ai uitat.
Şi care dintre cuvintele mele te va dezamăgi şi te va face să mă urăşti din nou, pentru o clipă? Căci doar atât îți este de ajuns ca să injectezi cu cea mai profundă ură pumnii pe care-i arunci spre mine.
Şi nu mă voi apăra nici de data asta. La ce bun? Între noi nu este decât o sticlă goală, spartă, plină cândva cu un lichid parfumat a toamnă purpurie şi a dragoste oarbă.
În schimb, o să te las să adormi şi o să apropii ciobul cel mare de partea stângă a pieptului tău şi o să sap cu el până când o să găsesc sufletul ce mi-a fost legat de suflet. Şi o să-l iau înapoi.
Şi o să pot respira.
Şi cuvintele vor fi inutile.
Guest post by Monica
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Da, dragostea este un accident!
Parthenope sau iubirea ca act necesar de supraviețuire
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
