Eu am iubit toată viața un singur bărbat, în brațele căruia îmi făceam cuib, care m-a învățat să fac dragoste, să râd, mi-a arătat apusul altfel decât îl știm toți, mi-a dat să mănânc din mâna lui, m-a luat în brațe când mă așteptam mai puțin și mi-a sărutat tâmplele când m-am poticnit la greu.
Eram amândoi studenți, eu la geografie, el la medicină. Eu – din părinți muncitori, el – din părinți doctori. Eu – de la periferie, el – din zona elitelor. În cărți și filme, diferențele de genul acesta contează. Dar eu, în ultimul an de facultate, am primit de la el cel mai frumos inel pe care l-am văzut în toată viața mea pe acest pământ. Cu inelul pe deget, dragostea în suflet, zâmbet de jur împrejur, m-am angajat profesoară de geografie la o școală din București. El, la medicină avea un drum lung de parcurs.
Ne iubeam, ne respiram, ne curgeam unul altuia prin vene. După nouă ani de relație, când a intrat în ultimul an de rezidențiat, a fost pus de familia lui să aleagă: eu sau cariera de medic. Căsătoria cu mine sau specializarea într-o clinică de top din lume. Să devină soțul unei banale profesoare de geografie sau să-și continue ascensiunea fulminantă cu sprijinul nemijlocit al părinților.
A cerut răgaz. Și de la mine și de la părinți. A plecat singur un weekend la o cabană în munții Apuseni. Eu am rămas acasă și-am vomitat continuu până am ajuns la urgențe. Luni seară a venit la mine, eu în pat cu săruri de rehidratare, cu mama și tata care mișunau pe lângă ușa mea, m-am uitat o singură fracțiune de secundă în ochii lui și am văzut un alt bărbat.
Continuarea, aici.
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
