Noi, românii, am făcut din casă ceva sfânt și am transformat-o în acasă. Am pus în temelia ei propriile noastre rădăcini și, dacă ne-am îndepărtat un pic, am creat cuvântul dor, ca să ne doară și să ne întoarcem repede.
Așa și noi, cinci românași, luând drumul nu al pribegiei, ci al vacanțelor, oricât de bine și de măi-măi ar fi pe-acolo, numai ne trezim odată că ne văităm că nu e ca acasă! Și acasă nu e nimic spectaculos! Nu tu ”pune-te masă! scoală-te masă!”, zic eu… Dar sunt imediat corectată de copii, care zic că acasă au “ultra all inclusive”. Nu tu, mare, nu tu, munte! Nu tu timp liber și chef de drumeții! Totuși, acasă e acasă, iar acasă este totul!
Ieri i-am măsurat pe copii să văd cât au mai crescut vara aceasta. De fapt Mateea era curioasă, iar curiozitatea ei i-a pătruns ca un curent electric pe toți. I-am așezat pe fiecare drepți, lipiți de perete, am împrumutat o carte cartonată de pe noptiera lui Mihai, un creion, și am măsurat. Pentru asta avem un colț special în camera lui Mihai, unde pe un perete am notat înălțimea fiecăruia, an de an.
Citeam: Mihai la doi ani, la trei ani, la patru ani,… la 15 ani! Mateea… Eva… Râdeam și comparam înălțimea lor la diverse etape din viață: ”Uite cât aveam când am mers în clasa I!”, ”Uite, sunt mai mare decât a fost Mihai la vârsta mea!”. Colțul acela este viu. Acolo este o buclă temporală care ne face să trăim simultan trecutul, prezentul și viitorul. Parcă am oprit timpul în loc! Acolo e o părticică din istoria noastră, un izvor scris pe perete. Așa ceva nu poți avea într-o cameră de hotel, oricât de luxos și de măi-măi ar fi el!
Nu orice casă e acasă! Iar dorul nu umblă el hoinar în lume și taman la noi s-a oprit! Noi, românii, știm să facem din casă acasă. Iar acasă e locul unde se adună familia şi fericirea nu are sfârșit, unde pașii nu au ecou ca într-o casă pustie, unde dezordinea are o ordine a ei, unde mânuțe dragi lasă urme, unde se sparg pahare și nu mai ai seturi întregi, unde se varsă mâncare pe covor și încerci să ascunzi petele pe sub diverse piese de mobilier, unde se strică robineții, unde miroase a prăjituri, dar și a mâncare arsă, unde wi-fi-ul se conectează automat, cărțile sunt în bibliotecă, muzica preferată răsună în boxe, de se sperie papagalul și chinchilla! Acasă nu e o casă gata construită. Acasă se construiește toată viața. Îți aparține, după cum și tu îi aparții.
Doamne, sunt recunoscătoare pentru acasă! De 20 de ani construim acest acasă. Mai dă-mi, Doamne, 20!
Pe Adriana o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
După Iohannis. Țara nenorocită prin metoda „Neamțul”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
