În fiecare zi se oprea la aparatul din capătul holului şi lua două ciocolate calde. Avea de acasă pregătite două bancnote de câte un leu. Una e cu extra-zahăr. Avea exerciţiu, ţinea geanta sub braţ, ca să nu verse cumva vreo picătură, în special de cea puţin mai amară avea mai mare grijă. Intra în birou cu spatele, deschizând uşa cu cotul. Punea paharele fierbinţi de plastic pe masă şi abia apoi lăsa geanta să îi cadă lângă birou. În câteva minute apărea şi Ea. Întotdeauna în viteză, perfect machiată, dar cu hainele puţin răvăşite de ultimii paşi făcuţi în fugă prin parcare. Aruncă poşeta şi o sacoşă pe un scaun. Peste ele, pardesiul şi apoi mâinile aranjau părul. Apoi l-a văzut, lipit de perete ca şi cum se ferea din calea unui uragan. Ochii Ei s-au luminat. ”Ce dulce e. Cum stă el cuminte şi mă aşteaptă…”
– Ah, bună. Ai venit de mult?
– Nu, acum am ajuns. Am luat cafea…
– Zahăr?
– Puţin… Cât de puţin s-a putut. Ştii, e de la aparat.
S-a aşezat la birou în timp ce El îi puse paharul pe masă, în faţa ei. Din frigiderul îngălbenit, cu abţibilduri scorojite pe uşă, scoase un tub de frişcă şi îi puse doar un strop. Ea începu să amestece încet cu beţişorul de plastic. Scoase o ţigară, El o brichetă. Abia atunci se aşeză şi El. Pentru următoarele minute, amândoi ascundeau sub masă mâinile cu verighetele. Se priveau. Tăceau, dar ochii lor umpleau biroul de vorbe…
Ochii Ei, jucăuşi: ”Te-ai mai gândit la mine?”
Ochii Lui, obosiţi: ”Tu ce crezi? Parcă mă pot gândi la altceva. Te-am şi visat.”
Ochii Ei, alintându-se: ”Eram frumoasă? În vis, zic. Ce făceam?”
Ochii Lui, sătui de aceleaşi explicaţii: ”Făceam… tot ce nu facem. Prostii, nu mă mai chinui cu întrebări din astea. Parcă nu ştii ce visez, visăm?”
– Te-ar deranja dacă dau drumul la radio?
– Nu, te rog.
Ochii Ei, insistenţi: ”Hai, spune-mi. Vreau să văd dacă iar am visat amândoi acelaşi lucru.” Suflă fumul în sus, cu un gest arogant.
Adio, deci, pe curand………..
Ochii Lui, reluând o poveste ştiută pe de rost: ”Eram amândoi pe un nor. Ne ducea lin peste un câmp minunat. Cu flori, erau multe flori.” Plecă privirea, parcă ruşinat.
Ochii Ei, visători: ”Da, ţin minte mirosul lor. Nu noi mânam norul, mergea el unde voia. S-a oprit deasupra unei ape. Era şi un pom… ” Visătoare, răsuci în mână paharul.
Ochii Lui, fixaţi într-ai Ei: ”O salcie. Ne-a plouat la rădăcina ei. M-ai luat apoi de mână. Erai aşa de caldă.” Luă bricheta de pe masă şi o jucă în degete.
Ochii Ei, căutând sub masă strălucirea verighetei, ca pe o sursă de forţă pentru a trece peste o încercare: ”Nu mai povesti. Nu pot să retrăiesc asta acum!” Roşise…
Ochii Lui: ”Ok, finalul e greu de re-visat la birou… ”
Ea a stins ţigara cu un gest grăbit. S-a ridicat brusc, parcă voia să scape dintr-o chingă.
– Mă duc la contabilitate…
– Plec şi eu. Am de dus un pachet pentru şefu’. Vorbim mâine, la cafea.
– Da, sigur, tăcem şi mâine. Te pup, am fugit!
Pardesiul, poşeta şi sacoşa fură luate ca de un uragan. Evident, aşa cum cer cutumele, un uragan cu nume de femeie!
Când Ea ieşea, El se gândi că poate mâine va deschide şi Subiectul. Sau nu…
P.S. 1: ”Adio deci pe curând”… după mine una dintre cele mai frumoase melodii româneşti. Are în ea fineţea unui etern băieţandru, cu şapca într-o parte, care priveşte şăgalnic femeile ce trec pe lângă el, incapabile să se înfrâneze să nu îi zburlească afectuos bretonul. Restul bănuiesc că îl ştiţi, versuri de Florian Pittiş, iar muzica de Mircea Vintilă. Şi ce ar fi o melodie bună fără puţină poveste! Vintilă a făcut melodia, dar pentru versuri a fost nevoie de o „şedinţă” prelungită în bucătăria lui Moţu şi de ceva ajutor de la un dicţionar de rime. Piesa a fost lansată în 1984, pe albumul ”Peripeţii Noi”, al doilea înregistrat în studiou de Vintilă. Pe acelaşi album găsiţi şi mult mai cunoscutul ”Strada Popa Nan”, devenit unul dintre cântecele de suflet ale bucureştenilor get-beget.
Şi încă un lucru, cu mâna pe inimă spuneţi ce femeie nu-şi doreşte să fie visată-n culori şi ce bărbat nu vrea să creadă în versul ”iubito, poţi fugi cât vrei, în gând vei auzi paşii mei…”.
P.S. 2: Melodia şi textul sunt publicate cu îngăduinţa soţiei mele şi a lui Mircea Vintilă.
PPS :Pe 6 octombrie, patru artiști dedică un spectacol memoriei lui Florian Pittiș, un om pe care nu mă pot dezvăța să-l iubesc la fel de mult ca atunci când trăia. Nicu Alifantis, Alexandru Andrieș, Mircea Baniciu și Mircea Vintilă vor împleti ”Tandrețuri pentru femei” și le vor arunca la picioarele spectatoarelor de la Sala Palatului.
Citiţi şi
UMOR! Lucruri care sunt diferite în Europa (după americani)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
