Nu știu dacă la vremea poveștilor am înțeles răspunsul modest al mezinei la întrebarea cam neînțeleaptă a bâtrânului lor tată, împărat de meserie, “cât de tare mă iubești?”, dar îmi amintesc că am întrebat cum e cu sarea asta și mama mi-a dat să gust mâncare de pe foc pe care încă n-o sărase. Io mă strâmbam oricum la orice fel de mâncare, dar aceea mi s-a părut părut oribilă… Drept urmare, toate mâncărurile pentru păpuși am început să le fac potroacă. Total nesănătos, de bună seamă, aveam să aflu mai târziu. 🙂 Deci, azi, despre sare…
Poate că nu ştiaţi, dar al doilea cel mai vechi sit de exploatare a sării din lume, datând din Neolitic, se află în România, în Poiana Slatina, din judeţul Neamţ. Poate că acum 6.500 de ani, când apa sărată a mării sau a râurilor era fiartă pentru a se obţine praful magic, nu existau organisme internaţionale care să impună reguli. Nu ştim dacă oamenii din cultura Precucuteni au murit mai sănătoşi, dar astăzi zice-se că, oricum ar fi, noi putem muri mai informaţi. Din totalul sării care se exploatează din oceane sau din cariere, doar 7% e destinată alimentaţiei. Din restul se prepară bicarbonat, materiale plastice sau explozibili, dependente de clorură de sodiu mai ceva ca noi.
Pentru a o putea consuma, sarea de masă este sărăcită de aproape toate elementele constitutive, care o apropie de compoziția sângelui uman. Îi lipsește mai ales magneziul şi potasiul, aflate pe celălalt taler al balanţei elementelor necesare unei tihnite supravieţuiri, alături de sodiu. Urmarea este aceea că sarea de masă are un conţinut de 97-98% clorură de sodiu, completat de agenţi anti-coacere şi, pentru că aşa au impus organismele internaţionale, iod.
Despre cel din urmă, în teorie, numai de bine. Intenţiile nobile ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au fost acelea de a ne păstra oameni deştepţi, cu un IQ onorabil şi cât mai puţine cazuri de cretinism, retard mental, gută şi alte consecinţe nefaste ale deficienţei de iod. Decizia de a ioniza sarea disponibilă pentru consum a fost luată de şefii a 71 de state şi oficialii a alte 150 de guverne, care au participat în 1990 la Summitul Mondial pentru Copii. Măsura, adoptată în cele din urmă în 1995, era aceea de a diminua deficienţa de iod impunând o cantitate între 10 şi 50 de mg de iod per kg de sare. În China, spre exemplu, 10 ani de folosire a sării cu iod s-au materializat în scăderea drastică a cazurilor de gută la copii. Pe de altă parte însă, iodul se găseşte în fructe de mare, peşte, legume verzi, alge sau spanac şi, deşi nu băgăm de seamă, şi în siropuri expectorante, medicamente care tratează diabetul, steroizi, aspirină şi antiseptice. Deci, fie că ne antrenăm pentru un campionat de culturism, fie că ne-am pricopsit cu o răceală, e posibil să fim la adăpost de afecţiunile enumerate mai sus şi fără sprijinul sării iodate.
Colac peste pupăză, uităm şi un al doilea lucru: cantitatea optimă. Desigur, e impropriu spus optim atunci când controlezi mai puţin de jumătate din calitatea a ceea ce mănânci şi când pe pachetele de ronţăieli scrie doar „sare”, fără onorul menţiunii unei cantităţi. Ca idee de ansamblu totuşi, un copil între 1 şi 3 ani ar avea nevoie de 2 grame de sare (0,8 de sodiu) pe zi, ca un adult să se poată mulţumi cu 5-6 grame (aproximativ 2,4-2,8 de sodiu). Adică o linguriţă. Fiind aproape imposibil să ne imaginăm cum din brânzeturi, mezeluri, măsline, murături, pâine, supe, cereale şi toţi „e-ii” de la covrig până la biscuite nu ne alegem cu mai mult de o linguriţă pe zi, avem în principiu două opţiuni: luăm la bani mărunţi etichetele şi încercăm să compensăm sodiul cu potasiu sau alegem săruri care conţin mai puţin sodiu, plus alte minerale. Asta însemnând săruri neprocesate, ca sarea celtică sau sel gris, o sare marină umedă cu până la 17% mai puţin conţinut de sodiu decât una obişnuită, sare de Himalaya, extrasă din munţii Pakistanului, care conţine 95% sodiu, sau sare hawaiiană, cu 90% sodiu şi restul minerale.
Şi asta pentru că, dintre mai multe rele, parcă ar fi mai simplu să alegem singuri pe care îl preferăm.
Citiţi şi
După cinci minute am început să fierb
Ghid de sănătate și nutriție pentru femeile de orice vârstă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
