Valizele erau aliniate la uşă. Încă o oră şi plecam la gară. Regia (n.red. campus universitar din București) se golise cu o zi înainte, mai eram o mână de suflete. Avusesem nişte cursuri de copiat, mă întorceam la începutul lui septembrie pentru două restanţe. Ar fi trebuit să fie doar una, dar la ultimul examen mă înşelase alarma. A chefuit cu ceasul toată noaptea şi spre dimineaţă a căzut lată. Mai păstram pe coardele vocale ceva furie, aşa că îmi cumpărasem o bere. Am desfăcut sticla şi mi-am aprins o ţigară. Camera mă certa că o las goală. Când s-au auzit bătăi în uşă, am crezut că era una din vecine. Două dintre ele mai rămâneau pentru o zi, pentru cumpărături. Le promisesem bricheta la plecare. În cămine, când aveai ţigări, îţi sărea piatra de la brichetă, iar când îţi luai chibrituri nu mai aveai ce fuma.
Era Mihnea. Venise să mă ajute cu bagajele până la gară. Îl cunoscusem în primul an de facultate. Îşi lăsase pumnul în stomacul unui coleg de-al meu la discotecă. Amărâtul se îmbătase şi refuza să înţeleagă că nu aveam chef să dansez. Îl călcasem deja pe bătături, îi lipisem o talpă de sursa tupeului, dar înfierbântatul tot credea că-l iau în glumă. De când m-a lăsat pe mâna portăresei, am rămas cei mai buni prieteni. Ne-am povestit vieţile, visurile, temerile şi neşansa. De obicei, peste vară ne întâlneam la Costineşti, dar în anul acela, de câte ori adusesem vorba, se eschivase.
– Ţi-ai luat bilet?
– Nu, am timp să-mi iau din gară. Stai jos. Hai să terminăm berea înainte de a pleca. Am timp.
– Apropo de …timp, dacă tot nu ţi-ai luat bilet, rămâi cu mine în noaptea asta. Plecăm mâine împreună. Te duc până la Bacău, de acolo schimb. Mi-am luat o chitară electrică şi nişte boxe, le las la George până mă întorc în toamnă. Vii să le vezi?
Am luat ce mai rămăsese din bere şi ne-am mutat, cu valize cu tot, la el în cameră. Boxele erau imense, din cele de care văzusem doar pe la concerte.
– De unde le ai?
– O trupă a făcut bani şi şi-a luat altele noi. S-a întâmplat să-l cunosc pe unul dintre ei şi mi le-am cumpărat. Vrei să mă auzi cântând la chitară?
– Te pricepi?
– Puţin. Am învăţat cu profesor, dar nu am perseverat. Tata voia să mă facă medic. Am ieşit inginer, ştii povestea …
În liniştea care se lăsase pe seară, chitara suna mai bine decât m-aş fi aşteptat. Am pus o casetă cu heavy-metal şi am zdrăngănit cu de-a rândul până ne-a luat ameţeala. Când ne-au amorţit degetele, am mai desfăcut câte o bere şi ne-am întors la poveşti.
– Mă bucur că ai rămas. Dacă spuneai „nu”, fusesem pregătit să te implor.
– Dacă îmi spuneai că ţi-e frică să stai singur, nu era nevoie să te rogi. Nu te las eu pe mâna lui bau-bau …
Zâmbeam. A ridicat din sprâncene şi a devenit serios dintr-o dată.
– În două săptămâni mă însor.
– Te-nsori? Aşa deodată? E o glumă? Tu urăşti femeile, nu spuneai că …
Atât am fost în stare. Nu mai zâmbeam.
– Mă însor, Lulu, te iubesc, dar nu mai am putere să mă chinui. Te rog, nu spune nimic, ştiu că nu mă iubeşti, nu vreau să-ţi fie milă de mine. Ţi-am spus doar ca să pot să-mi văd de viaţă. Mă însor cu Laura, mă iubeşte de când eram în liceu.
Aşteptam să aud din clipă în clipă un ţipăt de durere şi inima să-mi cadă la picioare. Îl iubeam pe idiot din tot sufletul, dar mă făcuse să cred că vrea să fim doar prieteni. Ce naiba aveam să fac? Am încercat să vorbesc, dar cuvintele se ţineau strâns de mâini, sugrumându-mă. Am rămas alienată de stupoare. Am băut în schimb. Altădată i-aş fi ghicit gândurile, dar de când auzisem cât de mult mă înşelasem, nu mai aveam încredere în propriul gând. Luptam punând scut genele, ca să nu se verse lacrimile. Era un puhoi.
– Ştiu că ţi-ai făcut patul de sus, vrei să dormi cu mine? Te rog. Te rog!
Voia să facem dragoste, aşa am tradus. Cum să mă împotrivesc?
Se însura!!!
Era prietenul meu, aveam încredere în el. Şi îl iubeam de simţeam că înnebunesc. Cum ajunsesem să stau aşa, ca o idioată, fără să spun nimic???
Mă uitam la el. Era Mihnea… şi totuşi nu era.
Mă ţinea în braţe şi mă prefăceam că dorm, deşi sângele îmi dăduse în fiert.
– Ţi-e frig?
Ha! Frig! Eram locomotivă cu aburi. M-a strâns la piept. Dacă nu mă săruta, aveam să leşin!
Nu m-a sărutat. Strângea din dinţi, dar nu mi-a atins nici măcar sânii, din greşeală. Ce era greşit cu bărbatul ăsta? Şi de ce găsisem eu singurul înger, bun şi moral?
Până la urmă, am renunţat la dormit. Ne-am aprins câte o ţigară şi am pus o casetă cu blues-uri. Am dansat ca tâmpiţii până dimineaţa. Am vorbit despre fotbal, cărţi şi restanţe. Am dansat până ne-am căzut în braţe, epuizaţi. Chiar se mai împuşcau cai pe undeva, nu-i aşa?
Ne-am trezit târziu, icnind de durere. Căzusem din pat. George a apărut vesel, cu o Dacie papuc, a încărcat boxele şi chitara, iar noi am plecat la gară. Creierul mi se scurt-circuitase de la primirea anunţului matrimonial, funcţionam pe baterie. Nu ştiam cât o să mă ţină, aşa că, de la gară, pe lângă ceva de mâncare, am mai cumpărat ceva de băut. În calitate de aspirantă la alcoolism, mă descurcam mult mai bine. Pe la Adjud, când îmi făcusem un pic de curaj şi mă pregăteam să-i fac şi eu o mărturisire, apoi să-l rog să se răzgândească, m-a sărutat scurt pe buze, după care, privindu-mă până în fundul ochilor, a mai împlântat un cuţit:
– Laura ţi-a trimis deja invitaţie, acasă. Te rog, te implor să nu vii. Aş înnebuni să te văd.
După care s-a făcut Bacău şi a coborât. Am rămas ca proasta în tren, petrecându-l cu privirea de la geam. În afară de pupile, nimic nu mai mişca. Obosisem să tac.
Am inventat un ulcer perforat ca să scap de reproşurile Laurei. Tata a simţit că era vorba de o inimă zdrobită. A cumpărat o sticlă de vodcă, am dat-o gata şi tot nu am înţeles ce era în neregulă cu bărbaţii. Nici el nu ştia. Era o chestie de ridicat din umeri şi mers mai departe. Nu m-a lăsat să urlu, ca să nu sperii peştii. Mă luase la o cură de miserupism pe Prut, la pescuit. Din lipsă de altceva, am înjurat guvernul.
Mihnea nu era fericit, dar se străduia. Aşteptau un copil. Laura credea că-s gemeni şi voia să-i botez. Mă ameninţa cu prematuri, dacă refuzam.
De câte ori îl vedeam, îmi spuneam că am mai multe şanse în libertate decât în puşcărie. Altfel l-aş fi omorât. El părea să zacă veşnic sub dureri de măsele. Speram ca dintre gemeni unul să se facă avocat, iar celălalt dentist. Îmi declinasem responsabilitatea.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
