Era o după-amiază frumoasă… Cerul era senin, iar soarele poleia totul cu o lumină clară, care transforma momentul într-unul aproape magic. Mihaela stătea pe fotoliu, cu un pahar de vin bun alături, ce se odihnea pe masa mică din sufragerie. Ea începu să privească tot mai atent paharul translucid, în care se oglindea atât de bine, abia atunci observa asta.
Era încă frumoasă, trecerea timpului nu lăsase urme prea vizibile pe chipul ei, semn că nu căra după ea prea multe răni și bagaje ale trecutului. O parte le lăsase în urmă, acolo unde le era locul, mai avea doar câteva bagaje de mână… Mihaela simțea în adâncul inimii că se află la o răscruce de drumuri, așa cum i se mai întâmplase în alte rânduri, dar acum era oarecum diferit.
Era după o despărțire de bărbatul pe care îl iubise câțiva ani buni de zile. Fusese și frumos, romantic, dar și presărat cu nebunie, seri triste de după vreo ceartă, erau acolo strânse și dor și oboseală, dar și încrâncenare. O relație care fusese parcă un cumul a tot ce strânsese în viața ei până in momentul în care l-a întâlnit pe el.
Simțul ei îi spunea că, de data asta, atârna greu pe umerii ei importanța deciziilor pe care avea să le ia de aici încolo. Tot ce înmagazinase ca experiență, șuvoiul emoțiilor trăite își puseseră amprenta pe sufletul ei.
De asemenea, înțelegea că doar ea și numai ea este de acum responsabilă de drumul ales și de toate celelalte alegerile pe care avea să le facă. De acum, nu ar mai fi putut să facă vinovat pe altcineva de ceea ce i se întâmplă. De un timp încoace, nimeni nu îi mai spunea ce să facă, nimeni nu se mai amesteca în vreun fel în viața și problemele ei. Era clar și pentru ea, așa cum era și pentru restul lumii, că se află absolut singură la cârma vieții ei. Așa simțea din tot sufletul, că a venit timpul acela în care nu se mai poate bizui decât pe ea însăși și pe puterile ei, intuia că așa va fi și pe viitor și că trebuie deja să se obișnuiască cu ideea.
La prima vedere, înțelegerea clară a acestui fapt părea un pic înfricoșătoare, se vedea ca într-un neant, al cărui necunoscut are darul mereu să dea fiori de teamă. Venise momentul maturității depline, se făcuse coacerea până in punctul în care nu mai exista drum de întoarcere. Până la urmă era ca și vinul din paharul de pe masă, care are nevoie de timp și condiții propice pentru a se transforma in lichidul prețios, de bună calitate.
Instinctiv, Mihaela a luat paharul de vin de pe masă și privind tot mai atent la conținutul lui, începu să-l agite cum fac somelierii. Când s-a oprit, licoarea aurie s-a limpezit ușor, ușor până a devenit clară, de o transparență fără cusur.
Deodată, a realizat că orice tulburare își are rostul ei, că uneori este nevoie ca lucrurile să se zdruncine din temelii ca să se reașeze frumos într-o altă ordine și să o poți lua pe alt drum. Că i-a ieșit în cale răspântia asta pentru a face reflecțiile necesare, pentru a face ordine și curățenie în interiorul ei și să se reașeze limpezimea, așa cum era acum în pahar.
Înțelegând alegoria, Mihaela și-a luat privirea de la paharul cu vin și și-a îndreptat atenția spre adâncurile ei, acolo unde se aflau răspunsurile la întrebări. De acum știa ce are de făcut. Măcar pentru început…
Guest post by Gabriela Gevelegean
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Sunt despărțită de o lună, după o relație de patru ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
