Mă gândeam așa, în nebunia mea, că na, nu știi cum te duce viața… ziceam, cum o fi să fii amantă?! M-o prinde postura asta? Doamne, la cum sunt construită, nu cred. Vă spun și de ce, nu neapărat c-aș avea nevoie zi de zi de un mascul lângă mine, dar nici așa, frate, doar când i se întărește lui. Păi, nițel orgoliu, așa, n-avem și noi? N-avem? Ce-i aia, viață cu cronometru? Păi, unde suntem, la 100 de metri garduri? Avem o viață și stăm să predăm ștafete în fiecare zi? Gen „ia-l, soro, tu, că eu terminai cu el”? De sărbători ce-am face? „Vezi că anu’ asta ai mâncat şoriciu’ de la porc cu nevastă-ta, daaa? Ouăle de Paște, să fie clar, le ciocnești cu mine, ai înțeles?” Cam așa ar fi? Nu știu, întreb, doar. De Revelion cum am face? „Hai, că măslinele, salamu’, piftia și sarmalele te las să le mănânci cu nevastă-ta. Da’ să dea naiba ca la ciolanu’ afumat și la tort, să nu fii la ușă. După, te duci și-o culci pe nevastă-ta, îi dai ce-i dai și ei să vă meargă bine tot anu’, da’ după, să-mi meargă și mie… nu?”
Nu știu cum m-aș comporta, de exemplu, la zilele de naștere, că pe mine, de obicei, fix în ziua aia m-apucă pandaliile c-am mai îmbătrânit cu un an. Păi, cum să nu fie nimeni lângă mine, când înghit rimelul de la lacrimi, și rujul o ia pe gât în jos? Cum? Să nu fie iubirea lângă mine și să mă consoleze?” Hai, baby, nu fi supărată, te iubesc oricum, până la adânci bătrâneți, cu tot cu placa-n gură și bastonu’ lângă pat”. La telefon, nu, exclus! Trebuie să fie lângă mine, să mă simtă, să-ndure cu mine suferința în așteptarea bătrâneții. Sau, mă rog, să-mi ia lama sau ciobul din mână, când mă-ntrept spre baie… că așa, în puii mei, de la distanță, mă iubește o planetă întreagă și juma’ de Univers… plus mama cu tata, frați, surori, cumnate. Dar nu e același lucru, nu?
©Anka Zhuravleva
Ca să nu mai zic, că eu, așa, de felul meu sunt o tipă extrem de pofticioasă, da. Dacă mi se face poftă de vreo vacanță la munte sau la mare? Sau… de vreo croazieră, să le cuprindă pe amândouă, în cazul ăsta, cum se procedează de regulă? Își ia și nevasta și stăm în cabine separate sau îi spune c-a murit unchiul din America și trebuie să-i ducă și el o coroană de flori, din partea familei, c-așa se cade la noi, la români, nu? Oricum, fie vorba între noi, faza cu cabine separate n-aș suporta-o, zău. M-ar pune în dificultate, de exemplu, dacă ar rămâne femeia fără brichetă și-mi bate la ușă să-i dau un foc. Ce-i zic? Eu n-am, că nu fumez, dar ți-o dau pe iubitului meu, care, de fapt, e sotu’ tău.” Și dacă mai am și-un pahar la bord, aia e. Una din noi „moare”. Dar sunt sigură că nici ea n-ar vrea să stea acasă, dacă ar auzi c-a murit unchiul din State. Păi, un shopping la New York i-ar strica?
Of, lume, complicată treabă. Nu cred că m-aș descurca de loc! De exemplu, poate am avut o zi proastă, de rahat, și vreau să-mpart cu cineva… o perche de palme. Nu contează unde: peste față, peste şale, un tupac după cap. Ce fac? Să mă bat singură, nu-mi iese. Dacă ar fi lângă mine, ar fi altă treabă. Aș da mai cu putere, mai cu poftă. Așa, în mine, dau mai cu milă, că na, sunt eu, nu un străin. Nici nu vreau să mă gândesc dacă ar fi și-un copil la mijloc. Refuz categoric! Păi, cum adică, cu fetița lui să se ducă în parcul de la Mall și, când e vorba de-al meu fecior, să-l scoată la o înghețată pe balcon, printre flori? Mi-ar ucide sufletul de mamă. N-aș suprta ideea din principiu, așa. Păi, de ce copilul meu să mănânce îngheţata luată de la colț și a lui, luată de la Mall. De ce? Chiar dacă e la fel și identică. Nu contează! N-ar fi egalitate între sexe, clar!
Sau dacă, Doamne ferește, mă îmbolnăvesc și-am nevoie de cineva lângă mine, cum se procedează în astfel de cazuri? Hai, că de la serviciu își ia concediu, dar de la nevastă ce-și ia? Certificatul de divorț, în două exemplare? Ce i-ar spune? „Auzi, draga mea, s-a inundat Canalul Dunăre Marea Neagră și-au nevoie de voluntari să oprească apa, mă lași să mă duc și eu? Poate m-arată ăștia pe la televizor, devin și eu erou. Salvez un peşte ceva, o ştiucă”. Acum sincer, nici eu nu l-aș lăsa pe-al meu… voluntar, dacă-ar fi. Pe praful asta… voluntariat… mă rog!
Oricum aș pune-o, nu cred că mi-ar ieși ceva, deși, voința aș avea, la o adică, credeți-mă! Adică, m-aș descurca oarecum în situațiile de mai sus, în cazul în care, el, de exemplu, n-ar putea să-mi onoreze cu prezența lista cu pretenții. Dar stau și mă întreb așa, dacă, totuși, ar sta mai mult la mine decât la nevastă, la întreținere, trebuie să-l trec? Ar face vecinii scandal? Că dacă e p-așa, eu nu mă complic, să fie clară treaba. Eu nu vreau să ies pe stradă și să mă arate lumea cu degetul: „uite-o și pe curva aia, n-a plătit întreținerea pentru doi”. Că mi-ar zice curvă, zău dacă m-ar durea. Dar să nu-mi zică că nu plătesc, că eu, în viața mea, n-am fost restantă. Și-un șut în fund dacă am avut de dat, l-am dat. Datoare, niciodată!
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea, compasiunea și blândețea
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
