Se cunosc de peste 15 ani şi au împreună o fetiţă. Nu sunt căsătoriţi. De câte ori el a cerut-o, ea a refuzat orgolioasă (motive mărunte şi trecătoare), iar de câte ori ea i-a bătut un apropo, el i-a adus aminte, demn, de refuzurile ei anterioare. Se iubesc şi se urăsc cu aceeaşi intensitate…
Anul trecut, de ziua mea, i-am invitat la noi. Fetiţa lor e de o seamă cu fetiţa mea şi se înţeleg destul de bine atunci când se întâlnesc. Lume multă, veselie şi o idee haos – ca orice petrecere unde se găsesc şi adulţi zgomotoşi şi copii neastâmpăraţi. Din vorbă în vorbă, ea îşi aduce aminte de nişte probleme recente şi începe să spele ceva rufe murdare în public. Prietenele îi atrag atenţia discret că nu e momentul, că nu e cazul, că-mi strică petrecerea. Ţi-ai găsit! El înghite cât înghite, dar după vreo jumătate de oră izbucneşte și pe tapet, la rândul lui, toate câte şi le-au făcut de-a lungul timpului. Petrecerea suferă, invitaţii îi privesc cu nedumerire şi reproş. Ea e prima care-şi revine şi, ruşinată, se scuză și dispare. El, mândru, rămâne pe loc, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Cu chiu, cu vai, reluăm, dar fără prea mare chef. .
A doua zi, îngrjorată, o caut la ea (am uitat să vă spun, ei nu locuiesc împreună). O găsesc zâmbitoare, strălucitoare, ba chiar cu o nouă coafură – bucle largi, ademenitoare, superbe. Nu mai înţeleg nimic, mai ales că, după ce mă instalez, ca de obicei, la masa discuţiilor noastre intime, îl văd că apare şi el, triumfător, din baie, în timp ce ea îmi murmură. „Ăsta a fost cadoul pentru ce mi-a făcut ieri… Îţi place cum îmi stă părul?”. Da, părul ei îmi plăcea la nebunie, însă nu mai înţelegeam nimic. I-am lăsat în „fericirea” lor şi asta a fost.
Anul ăsta, i-am invitat din nou la ziua mea. Între timp, se mai certaseră şi împăcaseră de câteva ori. Cum prea devenise o obişnuinţă, ca să n-am surprize, atât cât se putea cu ei, am atenționat-o de dimineață să nu care cumva să repete figura. „Nu cred, anul ăsta a fost mai isteţ, mi-a făcut chiar ieri un cadou de… împăcare! Dar nu ne-am certat acum, i-am zis. Nu acum, dar mâine nu se știe – adică azi, îmi explică ea, la ziua ta – aşa că am vrut să fiu cu un pas înaintea evenimentelor…”
Și a apărut seara cu părul drept, întins şi mătăsos, o minune! Am admirat-o o dată în plus, pentru că, dincolo de nebunia asta din viaţa ei amoroasă, este o femeie de admirat din multe puncte de vedere.
PS: s-au certat şi anul ăsta, desigur. Numai că de data asta a plecat el. Dar oaspeților mei nu le-a mai pierit cheful, s-au făcut că nu observă, iar eu nu m-am mai obosit să mă îngrijorez. Ştiam că sunt bine, în stilul lor unic, desigur…
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
