La noi în bloc, n-am avut copii mici, potențiali parteneri de joacă pentru ai noștri. Majoritatea prietenilor au copii ori prea mari (20+), ori prea mici (-2), ori deloc. Așa că, ori de câte ori se întâmplă să ne vizităm cu o familie având măcar un copil de vârstă apropiată cu băiatul meu cel mare (8), e bucurie și sărbătoare pentru toată lumea. Altminteri, ne aflăm într-o căutare permanentă întru socializarea celor mici cu alții ca ei, lucru complicat având în vedere că ne e greu în primul rând nouă, oamenilor mari, să ne potrivim la program, în vremurile astea de super-viteză și multi-tasking.
Există, desigur, colegii de la grădiniță, de la școală și uneori copiii vecinilor de la țară, dar m-aș fi bucurat dacă, în afară de ei și de ieșirile în parc, am fi avut prin preajmă o „gașcă” în care să se integreze și al nostru, într-un program zilnic de joacă. Cam cum copilăream noi pe vremuri și ne păstram prieteniile născute astfel pentru tot restul vieții.
Așa se face că, de curând, când un grup de băieți între – să zicem – 7 și 12 ani din blocurile alăturate și-au mutat locul de joacă în parcarea spațioasă din spatele blocului nostru, m-am bucurat. Care cu bicicleta, care cu trotineta, care cu mingea – erau numai un râs și-o veselie. Ce bine, zic, să-l trimit și eu pe ăsta mic să se împrietenească și să se joace împreună!
N-apuc să mă bucur prea mult, că băieții mei intră pe ușă și, cât se spală copilul pe mâini, îi povestesc încântată soțului de faptul că, uite, tocmai ce s-a ivit o ocazie numai bună de socializare pentru cel mic.
– Da, zice, am văzut și eu… Dar tu știi ce fac copiii ăștia?
– Păi, ce să facă? Se mișcă, aleargă, se joacă, e bine că stau pe-afară și nu cu tabletele în brațe.
– Asta e bine. Dar numai ce l-am auzit pe unul dintre ei întrebându-l pe altul: „C–ie, vrei un joint?”.
N-am știut ce să mai zic. Am rămas perplexă. La cât, la 8, 9, 10 ani? Un joint?!!! Că, vrând-nevrând, oricât i-ai feri, învață diverse înjurături pentru că le aud pe stradă, pe la școală sau le citesc pe ziduri, am înțeles și acceptat, că oricum n-avem ce face, în afară de a le explica de ce e rău sau urât.
Că m-am gândit, ca mamă de băiat, curând după ce l-am născut, că va veni cândva adolescența cu experimentele aferente: berea, țigara, descoperirea trupului propriu și a altora, e perfect adevărat, și mă aștept. E o etapă de creștere, probabil cea mai dificilă atât pentru copil, cât și pentru părinți, cu atât mai mult cu cât la 13-14 ani ai lui, capacitatea noastră de control asupra cât mai multor lucruri în ceea ce-l privește nu va mai putea fi la fel de mare ca acum. Dar nici în izolare sau hiper-control nu-l poți crește, că-l strici. Și totuși, la 8 ani, să risc să se afle în preajma unui „joint”?
Am vorbit cu el despre droguri cu ceva vreme în urmă. A venit și-a întrebat. Nu știu de unde auzise, dar auzise. I-am explicat cât de mare este pericolul. Dar știu foarte bine că puterea exemplului și dorința de a fi „cool” și acceptat într-o gașcă de „șmecheri” de acest fel sunt dușmanul cu care va trebui să ne luptăm ani buni de acum înainte.
Nu pot decât să sper că din toate cărămizile pe care ne străduim să le punem zilnic în mintea și sufletul lui se va face un zid care să-l ferească de rele, în timp ce va lăsa să intre pe fereastră lumina lucrurilor bune și frumoase. Că va ști, la momentul potrivit, ce să aleagă.
Când mi-am revenit, ca boxerul din pumni, l-am întrebat pe tatăl copilului meu:
– Și… el a auzit?
– Da.
– Și ce-a zis?
– El n-a zis nimic. L-am întrebat eu, pentru că am avut nevoie să știu ce ar face, dacă vrea să râmână să se joace cu ei.
– Și tu, de ce l-ai mai întrebat, dacă ai văzut că nu e în regulă?!
– Trebuia să vadă că îi acord încredere. Și libertate.
– Și… el ce-a zis?
– N-a vrut. Atâta speranță mai avem. Trebuie să credem în el. Și el în noi. Nu putem controla o lume întreagă. Dar putem controla felul în care ne raportăm la ea.
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
