Titlul acestui text ar fi trebuit să fie „Ultimul «reacţionar»”. Am renunţat la această variantă pentru că, deşi spunea un adevăr biologic despre un om şi o generaţie, tonul melodramatic nu era deloc potrivit personajului. Neagu Djuvara (căci despre el este vorba) poate fi ironic, şarmant, nostalgic, energic. Melodrama nu-l „prinde”. Impetuozitatea lui este trecută prin filtrul unei educaţii din alte timpuri, dintr-o altă lume, nu neapărat mai bună, dar clar mai tonică spiritualmente – de aici vine optimismul său. O lume despre care ne povesteşte adesea, fără a fi un paseist. Noua sa carte, „Trecutul este viu. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Neagu Djuvara” (Editura Humanitas), este un amestec de consideraţii istorice şi amintiri (cea mai veche fiind din… 1918!), o lectură lejeră şi foarte scurtă – volumul de-abia trece de suta de pagini.
Vorbeam însă despre „reacţionarul” Djuvara, etichetă pe care singur şi-o găseşte – referinţă ironică atât la mai vechiul limbaj de lemn al comuniştilor, cât şi la acel al altor ideologii la modă azi. Iată unul dintre citatele „incriminabile” din noua sa carte: „Problema cea mai gravă este că în lumea occidentală se nasc prea puţini copii, în timp ce este năpădită din toate direcţiile de imigranţi. În momentul de faţă, descendenţii indo-europenilor, care au dominat timp de veacuri globul întreg şi şi-au dus civilizaţia până în India, Japonia şi China, se află în declin. După ce toată lumea a copiat modelele europene, acestea se află acum pe o pantă descendentă. Cât despre Europa, este clar că, de la Atlantic la Ural, nu mai face copii.
Socotelile statistice, care sigur că dau rezultate destul de comice, au arătat că, pentru ca populaţia Europei să se menţină măcar la nivelul de astăzi, ar trebui ca fiecare cuplu să aibă… doi copii şi-un sfert, adică între doi şi trei copii. Or, la ora actuală, media nu este nici măcar de un copil şi jumătate la fiecare cuplu. Aşa că nu este vina africanilor şi a asiaticilor că «invadează» Europa. Vina este a noastră, că lăsăm acest gol, pe care este firesc ca ei să-l umple. Civilizaţia europeană dă toate semnele de oboseală. Pe lângă cele de mai sus, ţările europene au trecut la armate de mercenari. Iar în câteva secole, Europa va fi ca Brazilia de astăzi, «cafea cu lapte», metisată.” E drept, admite Djuvara mai departe, amestecul creează la rândul lui civilizaţie. Dar se repliază: „Să încercăm să frânăm acest proces de decădere. Să ne luptăm pentru civilizaţia la care ţinem, să întârziem extincţia lumii noastre. E tot ce putem face şi este destul de mult. Cuvântul «reacţionar» este prost interpretat şi a căpătat în timp, pe nedrept, conotaţii negative.”
M-am limitat la a extrage aceste citate din volum. Pentru cei familiari cu scrisul lui Djuvara, interviul nu aduce lucruri noi. Chiar şi opiniile sale redate mai sus fuseseră exprimate anterior în „Amintiri din pribegie”. Partenerul de dialog, Filip-Lucian Iorga, nu a forţat alte direcţii de discuţie; probabil că interviul a fost gândit pentru publicul străin, francez, el apărând mai întâi la Lyon, într-un volum ce strângea laolaltă transcrierile mai multor convorbiri, cu Jean Delumeau, Jacques Le Goff, Emmanuel Le Roy Ladurie şi alţii. Reîntâlnirea cu Djuvara este însă reconfortantă pentru cei care i-au citit cărţile anterioare. Pentru ceilalţi, acest volum constituie cel mai bun start.
De apreciat este grija editorului care a inserat în volum un frumos album cu fotografii de familie, atâtea câte s-au salvat de-a lungul unei biografii complicate.
Citiţi şi
Ochii Monei – o carte despre salvarea prin artă
Llosa, ecranele, moartea culturii
Anihilare de Michel Houellebecq a ajuns în librării
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
