În urmă cu vreo patru ani, am cunoscut un bărbat remarcabil, care mi-a schimbat viața. Discutând, seară de seară, la locul nostru de întâlnire, am abordat și subiectul „foștilor”. M-a întrebat dacă mai țin legătura cu vreun ex de-al meu. I-am răspuns, firește, că nu mai am ce discuta cu bărbații ăia. A zâmbit. Apoi mi-a povestit că el a rămas în relații amiabile cu fostele. „Măcar o discuție vă datorați”. Mintea mea urla că ăsta e un afemeiat nerușinat. Vorbește cu fostele?! Am ridicat din sprânceană a dezaprobare. Totuși…
Mi-am dat seama, în acea seară, că trebuie să schimb ceva. În conștiința mea de femeie tânără, încolțise ideea că nu pot intra într-o nouă relație dacă nu reglez conturile cu foștii. Așa că, în următoarele săptămâni, am reușit să ies la cafea cu cei care, la un moment dat, simțeam că voi împărți eternitatea.
Bărbații au fost uimiți de invitația mea, însă atmosfera a fost una plăcută, de vechi prieteni care se revăd să depene amintiri. Ne-am expus fiecare punctul de vedere, ne-am mărturisit unul altuia când anume lucrurile au început să scârțâie în relație, și eu am învățat cât de diferit te pot percepe oamenii. Coco Chanel spunea că „În viața fiecărui bărbat există o singură femeie. Toate celelalte sunt umbrele ei.”. Am fost și umbra celei de dinaintea mea, trebuie să admit asta, dar pentru doi dintre ei încă sunt Ea, pe care o caută în celelalte. Interesant, nu? Câte lucruri ies la iveală în urma unei nevinovate întrebări puse sub clar de lună… După luni și ani de tăcere, simțeam că în foștii mei, este și o frântură din mine, cea care fusesem atunci. Și mă simțeam mai completă, aveam o imagine mai clară despre cine sunt și cine am devenit.
Astăzi, îmi dau seama că sunt mândră de foștii mei iubiți. Sunt niște bărbați extraordinari, realizați, unii dintre ei căsătoriți deja, cu care mă mai întâlnesc întâmplător la mecanic, la cumpărături sau la petreceri. Îi simt undeva la jumătatea distanței dintre „amic” și „iubit”. Ne zâmbim, schimbăm câteva cuvinte de complezență, uneori mai și dansăm. De dragul vremurilor trecute. Nu, nu sunt nostalgică. Și repet, draga mea actuală prietenă a fostului meu, nu îl vreau înapoi. Pentru că, dacă nu a mers atunci, acum cu atât mai mult nu ar merge ceva între noi. Nici lui nu i-a crescut minte în plus, nici mie nu mi-a scăzut orgoliul sau mai știu eu ce defect iremediabil o fi fost între noi. Pentru că dacă mă simțeam bine și nu erau discrepanțe între noi, fii sigură că nu ajungea el să te ochească pe tine, draga mea. Îi înmuiam genunchii înainte să ajungi tu în raza lui de acțiune.
Da, probabil ești conștientă de calitățile mele, după cum probabil el ți-a povestit. Dacă nu, sper că ai fost destul de deșteaptă să îți dai seama. Omul tău merită o femeie bună. Cel mai comod ți-ar fi să nu fiu prin peisaj, să îl ignor, să ne aruncăm săgeți în flăcări când ne zărim întâmplător. Am împărțit o parte din viața mea cu el. Sună dureros, dar nu pot să îl consider pe fostul un străin. El cunoaște fiecare curbă, fiecare petic de piele, fiecare demon, fiecare înger, fiecare fior al femeii care am fost cândva. La fel și eu, îi cunosc ambițiile, temerile, ba am avut parte și de câte un mic secret – fie vorba între noi – fix cum tu acum ești în dreapta lui, acolo am stat și eu. Nu pot să neg așa ceva. Dar te asigur că nu îl mai vreau ca iubit. Mi-a trecut.
Zilele trecute m-am întâlnit cu bărbatul cel remarcabil din introducere, ați ghicit, tot un fost. Ne-am întâlnit la o cafea să discutăm ce s-a mai întâmplat în viața fiecăruia, cum merg planurile și ambițiile noastre. Am discutat despre concedii, despre muncă, despre relații, politică, ba chiar și despre starea vremii (semnalul că epuizasem toate subiectele politicoase). La un moment dat, s-a ridicat agitat și a schițat un zâmbet forțat, vorbind la telefon.
– Scuză-mă, era iubita mea, se scuză vădit afectat.
– E în regulă, ea are prioritate, am glumit, încercând să destind atmosfera.
– Da, m-ar omorî să știe că mi-am băut cafeaua cu tine…, suna vocea lui plină de regret și de jenă.
L-am privit fix în ochi și l-am întrebat:
– De ce o minți? La urma urmei, eu sunt doar fosta…
– FOSTA AIA PERICULOASĂ, …pufni el.
Am început să râd, și am râs amândoi cu poftă ca de o glumă bună.
– Dar logodnicul tău, întrebă el, știe că te vezi cu fostul?
– Nu, am tăiat-o scurt.
Am zâmbit iar amândoi. Mințeam cu nerușinare, din bun-simț. El și-a dat seama. Mă cunoaște prea bine.
Iubitul meu mă aștepta în față să luăm prânzul. Și știa că mă văd cu fostul.
Ne-am luat rămas bun și, în momentul în care m-am urcat în mașina logodnicului meu, am scos tableta și am început să scriu: „Bună, eu sunt fosta.”
Guest post by N.A.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
