Există între publicaţiile de la noi unele autointitulate de business. Toate sunt prestigioase, toate sunt respectabile, toate sunt premium. Cine răsfoieşte, însă, aceste reviste economice, nu va greşi dacă le va asemui, în anumite privinţe, unor tabloide ambalate într-un limbaj mai elaborat şi de nişă.
Mai ales când supun atenţiei subiecte reprezentative pentru acest gen de reviste cum sunt scandalurile sexuale pentru Click şi Ciao, respectiv cel al antreprenorului care face din că*at bici sau al tânărului inovativ care, asemenea Madonnei, venită cu 35 de dolari la New York, acum are o afacere de milioane de dolari.
Cu voia voastră, să disecăm, deci, împreună articolul recent apărut şi intitulat “Părinţii credeau că pleacă în fiecare zi la serviciu, dar ea construia în secret un imperiu de zece milioane de dolari”.
Este vorba despre o tânără australiancă, pe numele ei de fată, Jane Lu, care, “în fiecare dimineaţă”, se îmbrăca ”formal, pentru serviciu”, le zicea părinţilor “Vă pup, pa, pa” şi pleca apoi grăbită la job.
Până aici, toate bune şi frumoase, numai că, vedeţi voi, Jane nu mergea la niciun birou, că n-avea aşa ceva. Ea n-avea “un job cu titlu complicat sau un şef căruia să-i raporteze”, nţţţţţţţ. Şi ştiţi de ce? Pentru că Jane avea un “plan de afaceri secret” şi era secret fiindcă îl ţinea departe de ochii babacilor, care n-ar fi împărtăşit “ideea de a porni un business pe cont propriu”. Dar ce făcea atunci domnişoara Lu, cu ce se ocupa? Nu ştiu dacă sunteţi pregătiţi, pentru că ceea ce urmează să vă spun în mod cert vă va şoca…
Sunteţi pregătiţi? Fie… domnişoara Lu, în timp ce-şi aburea părinţii că merge la un job plictisitor şi prost plătit, în realitate se ducea la…
Hei, chiar credeţi că sunteţi pregătiţi să aflaţi unde mergea domniţa Lu? Sigur nu veţi suferi un mic infarct? Sigur nu veţi rămâne prostiţi după ce veţi afla? Dar dacă vă zic, vă juraţi că, cinci zile de azi înainte, nu veţi mai citi/posta nici un bon mot marca Poptamaş Tony sau Trandafir Teo? Daa? Atunci, repetaţi de trei ori în gând “Aşa să-mi ajute bunul Octavian Paler” şi “Facă-se voia lui Dan Puric” şi pregătiţi-vă…
Deci, domniţa Lu mergea la… “o cafenea din centru” – bănuiesc că din centrul Australiei, fiindcă nu se menţionează din ce oraş era –, “deschidea laptopul şi contacta diverse companii, organiza evenimente şi punea bazele unei afaceri de milioane de dolari”.
Pffoooooooooaaaa… Băăă, ej’ nebun? 98% din Terra muncitoare merg ca tolomacii la un job de rahat, pentru un salariu de rahat, îndurând hachiţele unui şef de rahat (sau ale mai multor şefi de rahat)… când, poftim, e atât de simplu să mergi la o cafenea din centru – din centrul oricărei ţări, depinde în care locuieşti –, să îţi deschizi frumos laptopul, să îţi comanzi un frappé şi să porneşti o afacere cu multe zerouri în coadă. Fără stres, fără bătăi de cap pentru rapoarte nutile, fără nebunia dead-line-urilor… doar tu şi cu tine şi cu Jane şi cu laptopul şi cu frappé-ul… Vii când vrei, stai cât vrei, contactezi câte companii vrei, stabileşti afaceri de câte milioane ai chef…
Singurul neajuns: trebuie să vii îmbrăcat(ă) formal la cafenea, ca să păcăleşti vigilenţa părinţilor. Îmi pare rău, inconvenientul ăsta trebuie să îl înduri.
Ok, urmează capitolul “După plată şi răsplată” 😉
Evident că, după ce a muncit pe brânci, cu laptopul în faţă, la cafeneaua din Centrul Australiei, au început să apară şi rezultatele: “compania tinerei … a generat venituri de peste 10 milioane dolari în 2014”. Actualmente, domnişoara Lu “distribuie haine în 45 de ţări, are 420.000 de fani pe Instagram şi 500.000 pe Facebook”. Eu zic că a devenit suficient de bogată şi de celebră ca să fie băgată în seamă de Poponeţ, aka Codin Maticiuc. După profil, e cum nu se poate mai potrivită să fie inclusă în următoarea lui carte.
Punctul culminant
Totuşi, să nu uităm că, o lungă perioadă de timp, tânăra din Australia şi-a minţit părinţii. Şi nu este frumos să îţi minţi părinţii. Îmi amintesc că, fiind în clasa a şaptea, am luat un şase la fizică şi le-am zis alor mei că nu mi-au adus lucrarea, dar taică-meu, predând la şcoala unde învăţam, a aflat de la profă ce catastrofă am fost şi m-a pârât maică-mii. Mi-au zis amândoi pe şleau: “Noi nu te-am crescut ca să facem un mincinos din tine.” Şi nu au mai vorbit cu mine două săptămâni. Corect, cine ştie ce alte minciuni le mai turnam?!
Prin urmare, da, e cumplit să îţi minţi părinţii şi înţeleg ce probleme de conştiinţă trebuie să o fi încercat pe domnişoara Lu cât timp a trebuit să trăiască în miciună, plecând spre un job inexistent. Şi ei, ca şi mie după faza cu lucrarea, i-a părut rău că a înşelat încrederea părinţilor. Numai că, spre deosebire de părinţii lu’ Je, ăştia din Australia au iertat-o, frate. Mai mult, erau “extremi de mândri de felul în care a gestionat business-ul”.
Fără legătură cu punctul culminant
Pot să ştiu şi eu de ce nu am avut parte de asemenea părinţi? Eu nici măcar nu chiuleam de la ore, cum făcea Jane de la serviciul pe care nu-l avea. Luasem doar un şase la fizică. Şi ce scandal monstru mi-au făcut !
Păi, dacă le-aş spune alor mei, care ştiu că sunt în Africa, dacă le-aş spune, aşadar, că, de fapt, n-am plecat deloc acolo, ci am mers zi de zi la o cafenea din Centrul Vechi, unde deschideam laptopul încercând să contactez diverse companii şi să pun bazele unei afaceri de milioane de dolari, pe cuvânt, ai mei sunt atât de încuiaţi că m-ar renega în minutul următor!!!
De ce numai în Australia dai peste părinţi înţelegători? De ce? Pentru şasele ăla, nici la Sandy Bell nu m-au lăsat să mă uit câteva episoade, vă vine să credeţi? Iar eu, într-a şaptea, eram super îndrăgostit de Sandy Bell.
Gata, nu mai continui cu ştirea, că mă amărăsc şi mai mult.
Deznodământul
Astăzi, domniţa Lu din Australia are milioane de dolari la puşculiţă, are zece angajaţi şi face şi “zi de zi lucrurile care îi plac”.
Fireşte, ea nu este un caz singular.
Alţii şi-au transformat garsoniera în sediu al firmei şi, dup-aia, firma asta modestă a crescut într-un an cât altele în zece, iar acum, ăla care stătea în garsonieră şi mânca arpacaş şi pâine neagră toată ziua vede, de la fereastra ultimului etaj al clădirii în care se află corporaţia lui, roboţelul Curiosity cum înşfacă mostre de compuşi organici pe Marte.
Alţii au fost concediaţi şi nimeni nu mai dădea doi bani pe ei. Dar ei aveau un vis, pricepi? Şi iaca, stând ei într-o dimineaţă p-o rână, şi-au zis: “ce-ar fi dacă…” şi, după ce-au pus în practică acest “ce-ar fi dacă”, s-au făcut şi ei milionari.
Alţii, când a venit criza şi multe companii s-au dus buluc spre faliment şi mulţi directori s-au spânzurat, s-au gândit că, decât să se spânzure şi să ducă companiile spre faliment, mai bine le duc spre succes şi, transformând criza în propriul avantaj, au devenit şi ei milionari.
Alţii vindeau ziare pe stradă, dar ei, fiind deştepţi, au făcut ce-au făcut şi acum deţin şi ziarele pe care le vindeau şi strada unde se opreau maşinile la semafor, iar ei îi căutau din priviri pe cei care vor să le cumpere revistele.
Alţii, când erau mici, au zis că ei, când vor fi mari, vor fi milionari. Şi aşa a fost.
Alţii, când erau mici, voiau să se facă excavatorişti ca tata şi muncitoare la filatură ca mama, dar acum administrează active de sute de milioane de dolari.
Iar alţii, în loc să devină milionari şi să se scrie despre ei în revistele premium economice, când se trezesc dimineaţa şi se îmbracă formal, ca de serviciu, ce să vezi, chiar se duc la serviciu. Iar alţii doar speră că într-o bună se vor duce la un serviciu. Iar şi mai alţii, care se duc la serviciu, unde sunt plătiţi vai de curu’ lor, trebuie să fie recunoscători că au acel serviciu şi salariu, altminteri, alţi tineri care s-au trezit de dimineaţă şi s-au îmbrăcat deja formal, sunt mai mult decât fericiţi să le ia locul.
Bun, şi eu ce să le fac?
Citiţi şi
Doctoratul nu mi-a adus respectul pe care l-am câștigat când mi-am cumpărat un Mercedes-Benz
Să mă prezint, sunt fosta soție a lui Petru (cutia cu surprize)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
