În dimineaţa zilei de 3 februarie 1954, bucureştenii s-au trezit prizonieri în propriile case. „Ne-am dat seama că era zăpadă mare pentru că înăuntru era întuneric, iar geamurile erau albe. Am încercat să ieşim, dar nu s-au deschis nici ferestrele, nici uşile!”, descrie Dan Antoniu, cercetător istoric în domeniul aeronautic, începutul „Marelui viscol” de acum 62 de ani. Cel mai puternic viscol al secolului trecut, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Viforul nu s-a potolit uşor şi, până la finalul lunii, avea să mai lovească în alte trei reprize, extrem de agresiv.
Tramvaiele au rămas înțepenite zile întregi în mormanele de zăpadă. Sursa foto: Fototeca Muzeului Național Militar
Tot atunci, în 3 şi 4 februarie, vântul a atins o viteză-record în Bucureşti: 126 km/oră. Un alt record consemnat în 3 februarie ’54 vizează cantitatea maximă de zăpadă depusă: 115,9 l/mp în 24 de ore, la Griviţa.
Cel mai gros strat de zăpadă din istoria măsurătorilor ANM a fost măsurat tot atunci, la Călăraşi: 173 cm, troienele atingând însă în unele zone din sud-estul ţării şi 5 metri.
„Astfel de episoade au loc, de obicei, când ciclonii mediteraneeni traversează peninsula Balcanică şi ajung în vecinătatea teritoriului României, pe o traiectorie ce trece peste vestul Mării Negre, la est acţionând ca un «baraj», un câmp de presiune atmosferică înaltă”, Dr. Roxana Bojariu, coordonatorul Secţiei de Climatologie de la ANM
„Văzduhul e un infern, ninge, viscoleşte. Străzile sunt înfundate, vijelia zguduie pereţii!”, din Jurnalul scriitorului Pericle Marinescu, 2 februarie 1954
„Nămeţii au acoperit străzile, gardurile, au înfundat curţile, ba, la unele case au ajuns până la streaşină. Pe străzi abia s-au făcut ici – colo pârtii în formă de tranşee, în care oamenii dispar cu totul sau nu li se mai văd decât vârfurile căciulilor”, Pericle Marinescu, Jurnal – 5 februarie
Sursa, aici.
Ziua de 3 februarie 1954 a fost din nefericire și ziua morții lui Ionel Teodoreanu, scriitorul copilăriei și al adolescenței lirice, idolatrizat ca un actor de cinema, autorul acelei scrieri încântătoare – “La Medeleni”.
Deși, după o zi și o noapte de viscol, străzile orașului erau blocate cu dalme de nămeți, “el pornise spre tribunal, pe jos, înotând prin marea de troiene. La două sute de metri de casă, își dă seama că ziua de lucru e compromisă, tribunalul n-are să lucreze și decide să se întoarcă. Tocmai ajunsese în față prăvăliei alimentare din cartier și vede că e deschisă, se gândește să ia ceva pentru casă. Intră, salută, schimbă câteva cuvinte despre potopul de afară cu vânzătorul. Când ridică mâna arătând spre cutiile de conserve etalate pe raft, omul de după tejghea își vede clientul, ca lovit de trăsnet, prăvălindu-se pe spate în mijlocul magazinului” își amintește soția lui, Ștefana Velisar.
Făcuse infarct. Avea puțin peste 50 de ani, îi împlinise în ianuarie. A murit chiar de ziua gemenilor lui, Osvald și Ștefan.
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Tremuri toată, deși ai încălzire în pardoseală? Fă verificări la izolație casă!
Colecțiile de iarnă au preluat industria modei: iată ce să porți din dulapul tău
