Locuiesc (cu, slavă cerului!, semnificative pauze de respirație) în orașul București de peste douăzeci de ani, de pe vremea când exista răposata apă caldă, iar fiecare coborâre în stradă putea să fie ultima, prin grația câinilor maidanezi. S-a întâmplat de n-am murit atunci.
Dar îl știu, și îl știu bine, de peste treizeci de ani. Nu am uitat prima generație de (și voi folosi un cuvânt crud) aurolaci.
Îi știu pe copiii canalelor, i-am scris de atâtea ori, am tras toate semnalele de alarmă la îndemâna gazetarului, am urlat în deșert, de nu mai am deșert, îi știu buticurile de odinioară, oribilele cartiere-dormitor, oamenii nepăsători, nesimțirea atroce, valahía sa istorică.
Știu bine cum se schimbă anotimpurile la București: se înlocuiește plăcuța cu „atenție, cad țurțuri” cu plăcuța cu „atenție, cade tencuiala”. Cel mult.
Niciodată, însă, nu a fost Bucureștiul în halul în care este astăzi. De un deceniu stau în centru, la Universitate.
După pandemie (ultima perioadă decentă din istoria orașului a fost când stăteau oamenii în case) s-au înmulțit într-un ritm amețitor boschetarii, drogații, bețivii, jegul, agresivitatea.
Duminică dimineață, Calea Victoriei arată ca după război. Pute toată a pișat & a căcat. Boschetarii care s-au trezit caută prin gunoaie după pet-uri, răvășind tomberoanele, nu m-ar mira să aud de o epidemie de ciumă la București cât de curând. Șobolanii sunt mai mari decât pisicile deja.
©Alina-Elena Vasiliu
Boschetarii care încă dorm – dorm cu cracii în sus, scurgându-se pe fațadele clădirilor, atenție, cade tencuiala! Oamenii îi ocolesc, ca pe gunoaie. O populație care să fie atât de nepăsătoare la faptul că viermuiește efectiv într-o habă de gunoi am mai văzut doar în sudul Italiei, dar acolo măcar ruinele erau baroce. Atâția oameni dezumanizați, indiferenți la absolut orice le depășește lungul nasului – e greu să găsești pe lume. Știu ce vorbesc, am văzut toată lumea. Românii „e” altfel…
Pavajul este o capcană pentru picioarele oamenilor. Dacă scapi fără să îți rupi gleznele înseamnă că te pricepi la echilibristică. Apele arată ca niște mlaștini, parcurile sunt imunde. Lipsește doar circul de pe vremea lui Firea.
În rest – Bucureștiul își continuă nestingherit marșul prin infern. Și încă n-a venit cutremurul care va șterge de pe hartă această culme a civilizației vlahe.
Citiți și Marele cutremur care va veni
Spitalele sunt niște abatoare spoite, din școli ies în pasul ștrengarului turme de mitocani, clădirile se ridică fraudulos, investitorii în imobiliare prosperă, cetățenii se sufocă, pietonii nu mai au trotuare și duc o viață de martiri, traficul este un iad, există o singură uliță în tot satul ăsta mare care se visează Paris și a rămas sub Băicoi și Islamabad. Și aia e vai de mămicuța ei.
Și în tot acest timp, poporetul cască botul după firimituri, o sută de lei la pensie (prost Ceaușescu că n-a dat-o mai devreme, ca Ciolacu), weekendul bugetăresc prelungit etern, să se dea ceva, de ce nu se dă?! Farmacii și păcănele și Doamne ajută.
Și ajungi să crezi că nebunul ești tu când îți vine să urli la fiecare pas: domnilor, doamnelor, vă place ghena asta?! Răspunsul este: da, așa le place să “trăiască”.
Iar dacă așa arată centrul orașului, capitala țării, atunci e clar – țara e o combinație devastatoare de Bronx de acum cincizeci de ani și Buzău etern. Absența politicilor publice este strigătoare la cer și totuși nimeni nu strigă la cer.
Nu știu cinci politruci români în aproape patruzeci de ani care să fi fost în stare să ducă o politică publică din punctul a în punctul b. Știu doar să mănânce căcat la televizor și pe tik tok, să taie panglică, să bage capul în poză și să zică ăăăă.
Nu am mi-am ascuns niciodată sentimentele față de țara natală: mi-aș lua ieri lumea în cap și aș mai vizita capitala valahíei doar în amintire și fiecare zi aici e un cumplit eșec personal și un calvar de la a la z.
Totuși, iată, sunt incapabil să evadez și rămân și constat de la o zi la alta căderea continuă.
Și cum crește, crește, crește nepăsarea care ne va îngropa până la urmă pe toți.
Și sus în deal, popa Daniel cu talanga de aur ne așteaptă, așteaptă…
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Citiți și Salutări de la Marsilia, Florența, Napoli, Paris, Sicilia, Sevilla, Sardinia, Praga de aur, Roma, Budapesta, Sofia, Torino, Andaluzia , Istanbul, Toscana și Liguria, Sicilia Orientală, Liguria și vederile din Rodos, Atena, Polonia, Coasta Amalfi, din nou, Sicilia, din Lombardia, Veneto și Puglia, din Alsacia, din Parisul olimpic, din Riga.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Cât de important e să-ți placă unde locuiești
Despre vizita de patru zile a fenomenalului Le Corbusier în România
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
