A 9-a ediție a Festivalului de Film Evreiesc va avea loc în București între 10 și 17 octombrie, cu o selecție impresionantă de opere cinematografice ale unor regizori evrei renumiți.
Printre filmele care pot fi vizionate anul acesta în cadrul festivalului se numără titluri importante ca “Pogromul de la Iași, 1945”, “Exodul sufletului”, “Vanitatea Vanităților”, “Manasse”, “Din Cairo spre Nori”, dar și multe altele.
În cadrul festivalului va fi prezentată povestea din spatele unuia dintre cele mai îndrăgite musicaluri de pe Broadway, “Scripcarul de pe acoperiș”, și a rădăcinilor sale creative de la începutul anilor 60 în New York, când tradițiile pierdeau teren în fața dezvoltării unor idei precum egalitatea dintre sexe, sexualitate, relații rasiale și libertatea religiei. Dar, așa cum se arată în documentar, adevăratul miracol al acestui spectacol este că spectatori din toată lumea, de cinci decenii încoace, spun că acest spectacol este despre ei. Pelicula prezintă o varietate de producții internaționale ale spectacolului, detaliind cum indivizi din multe culturi se consideră protagoniști. Filmul include producții faimoase la nivel Mondial din Canada, Regatul Unit, Țările de Jos, precum și cea mai recentă variantă de pe Broadway, cu Danny Burstein și Jessica Hecht.
În concordanță cu edițiile sale precedente, Festivalul de Film Evreiesc încurajează producțiile ce vin cu o amprentă puternic emoțională atât din punct de vedere tematic, cât și al producției.
O altă producție care va putea fi vizionată în cadrul festivalului, “Fața ascunsă”, este o reprezentare a amintirilor din timpul Holocaustului, așa cum sunt ele prezentate în comunitățile de evrei ultra-religioși, prin povestea eroică a lui Admor de Sanz-Klausenburg. O descriere profundă a relațiilor complexe dintre evreii ultra-religioși și memoria Holocaustului și, de asemenea, victoria spirituală asupra naziștilor.
Nu în ultimul rând, producția “ASHCAN” relatează povestea închisorii secrete unde au fost deținuți principalii lideri naziști după victoria Aliaților din data de 8 mai 1945. A fost condusă de armata americană la Mondorfles-Bains în Luxembourg: 72 de prizonieri precum Göring, Dönitz, Keitel, Rosenberg, Ley, Frank, Streicher, Seyss-Inquart, Lutz von Krosigk, von Papen și alții. Înainte de folosirea forței sau a torturii, o mână de ofițeri americani tineri au obținut informații extraordinare despre regimul cucerit de la unii dintre cei mai mari criminali împotriva umanității. Filmul va releva informațiile păstrate în secret până astăzi.
Timp de opt zile, pasionații de cultură din București se vor bucura de zeci de producții prezentate în cadrul festivalului „Bucharest Jewish Film Festival”. Pe toată durata festivalului, participanții se vor putea bucura de filme, muzică tradițională, dans, muzică contemporană și expoziții inedite.
Citiţi şi
“Poveste din Bucureștiul de odinioară”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.