Eu stau în Titan, colţ cu Pantelimon. Niciodată nu mi-a plăcut vecinul ăsta. Fără vreun motiv anume, doar aşa, imaginându-mi ce se întâmplă „după blocuri”. Dar de ceva timp, vecinul meu cu burdihanul plin de oameni a adoptat un copil mare, gras, murdar de unsoare de fast-food pe la bot, îmbrăcat în paiete şi zgomotos – Mega Mall, pe numele lui.
Toate bune şi frumoase, în zilele obişnuite te mai înţelegi cu el, îl iei cu blândeţe, mai stai pe la semafoare, aştepţi, mai ocoleşti, n-ai ce-i face. Aşa-s copiii. Dar de sărbători sau de Black Friday, se obrăzniceşte aşa de tare, că nu-şi mai încape în piele. Nu mai încapi nici tu pe lângă el. Puiul de căpcăun înghite maşini din tot Bucureştiul. Şi toţi se duc la el ca la pomul lăudat. E mai ceva ca pe Arena Naţională, sora lui mai mare, când joacă Steaua cu Dinamo. Măcar atunci vin oamenii de la rutieră să fluidizeze „tranzitul”. Dar de Moş Nicolae, suntem pe barba noastră, ne descurcăm. Ca s-o dau pe folk, la modă acum, de sărbători, în tot oraşul, de la Popa Nan şi până-n Titan, căpcăunul mic bagă spaima în şoferi.
Ieri după-amiază, de exemplu, pe străzile dintre Vatra Luminoasă şi Şoseaua Iancului se stătea. Se stătea în maşini, da. Eu, norocoasa, am găsit un loc de parcare. După ce mi-am luat copilul de la cursul de engleză (cursul de prim ajutor pentru jocul Scapă cine poate), în cinci minute eram înapoi la maşină. Pe carosabil, totul îngheţat. De abia dacă se mişcaseră preţ de un automobil. Ziceai că a venit Apocalipsa, alta, nu. Doamne fereşte, în caz de vreo nenorocire, trebuie să ne dotăm cu ghete Kangoo Jumps. Altfel, crăpăm în maşini, ca în filmele americane de mâna a şaptea.
Spre centru, gol… las copilul la alt curs, de arte de data asta, ca să-şi echilibreze cele două emisfere, să nu tragă spre stânga. Dau să mă întorc acasă, ca de obicei, pe străduţele ştiute numai de mine, de nici Waze-ul nu poate mai bine. Pe Calea Călăraşilor, stop şi bară la bară. După ce unei ambulanţe de pe sensul opus i-a luat două minute să treacă de intersecţie, mi-am amintit că ăla mai deştept cedează. Aşa că am făcut cale întoarsă spre centru. Încă o aglomeraţie mică, dar fluidă, frumoasă, aproape ca într-o zi obişnuită de lucru la opt dimineaţa. Norocoasa de mine, am găsit un loc de parcare la câteva minute de mers pe jos de centrul vechi. Să-i dea Dumnezeu sănătate parcagiului – i-am dat şi eu un leu să aibă grijă de maşină, altfel mă trezeam cu vreo urare de sărbători inscripţionată pe ea, cine ştie?! O cumpărătură rapidă, o vizită la toaletă, o cafea de fiţe servită cu întârzierea de rigoare… back to the car… cu experienţa de şofer din cursul zilei şi frustrarea pe moaţe, am tăiat două semafoare pe galben în plin centru, am ajuns la timp la copil… ura! Pe drumul înapoi spre casă, am avut grijă să ocolesc plodul-căpcăun cu bale de shaorma… apropo, cică o s-o interzică.
Pe drum, am aflat de la radio de moartea Regelui Mihai. Proastă zi ţi-ai ales, Majestate. Românii caută dulciuri. Moşul a venit cu parul, nu cu nuieluşa… poate om înţelege ceva până nu e prea târziu.
Guest post by Manuela Sofia Nicolae
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Servicii SEO: importanța promovării online pentru afaceri
”Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști”
Momentul decembrie 1990 povestit de Regele Mihai
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
