Pe 19 februarie 1876 s-a născut artistul care și-a iubit țara cu patimă, dar tot a luat-o la picior prin Europa, cale de 2000 de kilometri până la Paris, numai să nu se mai simtă ”ca o prostituată” în țara lui, după cum singur spunea.
Expat din pricina unui nas
Și plecarea a fost o consecință a următorului fapt, care a umplut paharul îngrădirilor de tot felul: când a fost să predea comisiei de specialitate bustul lui Carol Davila (singurul său monument public din București), unii au găsit că… are nasul prea mare, iar alții că epoleții nu stau chiar la locul lor.
Înfuriat, Brâncuși a părăsit sala fără să-și mai ia jumătatea restantă din plată și zicându-le vorbe nu prea frumoase la adresa mamelor lor. Știa clar că gestul nu dădea bine, ”dar ceva care se înnăscuse în mine și pe care simțeam că crește, an de an și de câțiva în rând, a izbucnit năvalnic și nu am mai putut răbda.”
Așa a curs toată viața lui, trăită cu furie, cu dragoste, cu muncă de Sisif, care deseori își distrugea creațiile care nu îl mulțumeau. O lua de la capăt cu încrâncenare, cu dor de țară și cu mare interes față de ceea ce înseamnă Femeia ca entitate. De la acest interes i s-au tras și multe iubiri, prietenii, muze…
Maria Tanase şi Constantin Brâncuși la New York
Multe, pentru că, deși le-a iubit cu posesivitate, nu a găsit în niciuna un tot. Iar de ideea de căsătorie a fugit ca dracul de tămâie: „Un artist nu trebuie să se însoare, fiindcă poate fi masacrat de femeia lui, care se lăbărțează, încearcă să-l subjuge și să-l transforme în eroul papucului. Bărbatul pleacă în bătălii, moare ca ostaș, se ia de piept cu viața. Femeia lui trebuie să aștepte, ca Penelopa, întoarcerea lui Ulise”, spunea Brâncuși unor cunoscuți, în anul în care Maria Tănase l-a părăsit, după un an de relație cu năbădăi. El, pe această Penelopă de care amintea, n-a găsit-o. Și poate că a fost mai bine așa. În lipsa ei au apărut Păsări Măiestre, Domnișoare Pogany, și câte și mai câte… inspirate de fascinantul și greu de definitul ”feminin”.
Muzele lui Brâncuși
1. Margit Pogany –”Domnișoara Pogany”
Brâncuși a făcut, în 20 de ani, 19 sculpturi numite ”Domnișoara Pogany”, inspirate de pictorița unguroaică Margit Pogany. S-au cunoscut în 1911 și timp de câteva luni i-a fost atât model, cât și iubită.
2. Prințesa Marie Bonaparte – ”Printesa X”
A fost considerată o lucrare pornografică pentru asemănarea ei cu un falus, Brâncuși fiind obligat să o retragă din expoziție.
„Statuia mea, înțelegeți domnule, este femeia, sinteza însăși a femeii, eternul feminin al lui Goethe redus la esență. Cinci ani am lucrat, și am simplificat, am facut materia să spună ceea ce nu se poate rosti. Și ce este în fond femeia? Un zâmbet între dantele și fard pe obraji? Nu asta este femeia! Și cred că, biruind în cele din urmă, am depășit materia. De fapt e chiar păcat să strici frumusețea unei materii sfredelind mici găuri pentru ochi, (sculptând) părul, urechile. Și materia mea e atât de frumoasă prin liniile acestea sinuoase, strălucind ca aurul curat și care rezumă într-un singur arhetip toate efigiile feminine de pe pământ“. (Constantin Brâncuși în Revista L’ère nouvelle, 1920)
3. Eileen Lane – ”Eileen Lane”
Pe Eileen a dus-o și acasă, la Hobița, de s-au simțit ofensate toate femeile ”serioase”. Ea era tânără, el mai trecut, și nici nu erau căsătoriți. Americanca de origine irlandeză nu a rezistat prea mult lângă el, pentru că demonii creației, care-l stăpâneau, nu-i lăsa fetei ocazia să-l facă fericit. Dar a fost timp suficient să-i pozeze sculptorului pentru lucrarea care-i poartă numele.
4. Léonie Ricou – ”Madame L.R.”
O aristocrată din înalta societate pariziană, care l-a inspirat să creeze sculptura „Madame L.R.”. Brâncuși a dat-o la schimb lui Fernand Léger, contra unei picturi. De la văduva lui Fernand a ajuns în colecția Yves Saint-Laurent, iar apoi a fost vândută la o licitație Christie’s, fără să fi fost vreodată expusă.
5. Baronesa Renée Irana Frachon – ”Muza adormită”
Este o lucrare din mai multe materiale: bronz, marmură și lemn, care și-a propus să redea cât mai exact starea pe care i-a produs-o creatorului baronesa cu presupusă origine persană.
6. Agnes Meyer – “La Reine Pas Dédaigneuse”
Jurnalista Agnes Ernst Meyer l-a cunoscut pe artistul plastic prin intermediul soțului său și l-a sprijinit în multe rânduri, din punct de vedere profesional.
7. Florence Meyer (fiica celei de mai sus) – ”Miracle”
Florencea venit la Paris pentru că-și dorea să devină dansatoare. Mama ei a dus-o într-o zi în atelierul prietenului ei, iar relația care s-a legat a durat mulți ani, chiar și după ce Florence s-a căsătorit. Obișnuia să-i trimită pictorului pachete cu haine și delicatese.
8. Nancy Cunard – „Jeune Fille Sophistiquée” și ”Negresa blondă”
Scriitoarea britanică născută într-o familie de aristocrați a avut o viață foarte non-conformistă: a militat în acele vremuri tulburi împotriva rasismului și a fascismului și se afișa public cu amantul ei, un pianist negru, care nu ridica nici o pretenție și nu se opunea nenumăratelor aventuri ale femeii. Printre cei pe care i-a mai inspirat se numără următorii: Lewis Wyndham, Aldous Huxley, Tristan Tzara, Ezra Pound, Henry Crowder, Louis Aragon, Ernest Hemingway, James Joyce, Langston Hughes, Man Ray, William Carlos Williams.
9. Vera Moore
Era pianistă, sculptorul o numea ”Vrăjitoarea”. Din câte se cunoaște, nu i-a inspirat nici o lucrare, dar s-a spus că i-a născut un fiu. Nerecunoscut, dealtfel, dar care a purtat numele de John Constantin Brancusi Moore.
Relații au mai fost, nu-i vorbă, dar nu toate au lăsat urme vizibile.
Brâncuși a fost considerat în România contemporană lui un reprezentant al formalismului burghez cosmopolit, și automat respins (arta sa era considerată decadentă). Totuși, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din București s-a deschis prima expoziție personală Brâncuși din Europa.
Un an mai târziu a murit, cetățean francez, ”cu inima tristă că sunt departe de țara mea”, după cum i-a spus duhovnicului care i-a dat ultima împărtășanie. Astăzi, este înmormântat în Cimitirul Montparnasse din Paris.
”Brâncuși nebunul”, cum îl numeau copiii din satul natal, a fost prins toată viața între dorul de țară și arta lui, care aici nu se putea manifesta liber.Și după moarte a rămas prins între lumi: dorindu-și odihna veșnică în pământul țării care l-a născut(dar și renegat) și îngropat în țărâna Franței, care l-a adoptat și a vrut să-l facă al ei cu totul. Ce mamă să alegi – pe cea care te-a născut sau pe cea care te-a crescut?
Om, artist, sculptor, bărbat, român, francez… cum să-l numim mai bine? Poate cel mai firesc ar fi să-i spunem, simplu, UNIVERSAL:
“Pasărea măiastră este un simbol al zborului ce îl eliberează pe om de limitele materiei inerte, al zborului visat din copilărie: copil fiind, am visat întotdeauna că aş fi voit să zbor pe arbori, spre ceruri. De 45 de ani port nostalgia visului acestuia şi continuu să creez păsări măiestre. Eu nu doresc să reprezint o pasăre, ci să exprim mișcarea în sine, spiritul ei: zborul, elanul (…)iubesc tot ceea ce se înalţă.“(Constantin Brâncuși)
Citiţi şi
Peggy Guggenheim: “Cumpăr o lucrare de artă pe zi și trăiesc la maximum”
UMOR! Lucruri care sunt diferite în Europa (după americani)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
