Stă ca boul. Da. Știu. Sună urât, dar pe cuvântul meu, că nu am găsit alte vorbe. Stă ca boul și își privește fiica. Îi place sau nu, e fata lui.
*
Zburau împreună. Întâmplarea. El, pilot comandant. Ea, stewardesa. Clasic. Amândoi frumoși. Ea, treizeci și cinci, singură și nerealizată ca femeie. Are de toate, doar copil nu are și viața fără copii “e pustiu”. El, 50, dandy. Părul grizonant în vânt, cu un zâmbet răvășitor și cu un aer relaxat și fericit. Au o cursă cu rămânere peste noapte. Se întorc a doua zi. Ce pot face mai bun doi oameni sănătoși, singurei și plecați de acasă, decât să vrăjească, să bea un pahar cu vin bun și să-și povestească viețile? El știe deja că stewardesele sunt o pradă ușoară pentru un comandant, dar îi place să-și exerseze farmecul. Până acum nu i s-a întâmplat să fie refuzat vreodată, slavă Domnului! Ea oricum e singură de ceva vreme și i se pare că el, pe bună dreptate, e o alternativă de vis. Arătos, inteligent, plăcut și mai ales, liber. E, mă rog, e încurcat cu o altă stewardesă, dar nu e însurat. Cu mici rezerve, putem spune că e liber și, vorba cântecului Anei Lesko, “leagă o idilă”. Idila asta se întinde cam vreun an de zile. Cu mesaje fierbinti, cu căutări. El îi explică cum că le iubește pe amândouă. Cum se simte el sfâșiat între două femei de vis și cum suferă el că nu se poate decide. Că are nevoie de timp. Că nu vrea să o rănească pe niciuna. E adevărat că el e totuși băiețel mare și cu două divorțuri la activ și doi copii din două căsătorii. Copii pe care nu i-a crescut și nici nu i-a prea văzut. Dar cine e de vină că fostele neveste și mamele odraslelor lui sunt niște tâmpite? El e mereu o victimă, e mereu neînțeles. Își ostoiește eșecul sentimental și nefericirea prin patul femeilor frumoase și jucând tenis. În rest, leafă mare, pensie și mai mare. Azi în Paris, mâine în Oman… Greu.
Dar ce să vezi, minune Dumnezeiască! De unde ea se chinuia de opt ani să rămână însărcinată și nu reușea, s-a înfăptuit minunea. Îi trimite lui pe e-mail, prima ecografie a fructului dragostei lor. Ea e în al nouălea cer. El, sec, îi spune ca se bucură pentru ea, dar nu crede că e copilul lui. Dintr-o dată bărbatul manierat, elegant, cuceritor, devine mitocan. Ceva mai jignitor e greu de imaginat. Cum să-i spui asta femeii în patul căreia ai dormit de nenumărate ori? Și din ziua aceea el și-a schimbat numarul de telefon și a refuzat orice forma de contact cu femeia căreia îi dusese flori și îi spusese că o iubește. Oricât l-a implorat ea prin e-mail-uri, el a fost de neclintit.
Sigur, poate mulți veți spune că ea și-a asumat și și-a dorit acest copil. Absolut corect, așa și este. Dar și el și l-a asumat, neprotejându-se. Și asta mă duce cu gândul la bancul cu ” Țigari care dau cancer nu aveți? Că nu cumpăr de astea, care dau impotență.”
Dar cum în viața asta de ce ți-e frică nu scapi, ea l-a dat în judecată. Sunt nevoiți să se întâlnească toți trei la IML pentru testul ADN. După multe tergiversări generate de el, iată ca a venit și ziua aceea. Fetița își vede tatăl pentru prima dată pe holul impersonal și rece al IML-ului. El, plictisit, privește prin ele. Faptul că-și vede, obligat, pentru prima oara copilul, nu-l face să tresară. E atât de absent încât poți crede că așteaptă la coadă la lapte. Nu are nicio reacție. Fetița, fiica lui îi vorbește, îl întreabă, îi povestește. E fericită să-l vadă. Are aproape șase ani și știe exact că el este tatăl ei. Îl știe din fotografii. Îl iubește instinctiv. Îl invită la serbarea ei de la școala de balet. El se face că nu aude. Când toate formalitațile sunt gata, fuge ca un laș. Ca un infractor. Halal om la cincizeci și șapte de ani!
Copila în urma lui, îi strigă un firesc și dezamăgit “la revedere!”. Privirea ei îți rupe sufletul. A rămas cu ochișorii în urma lui. El nu întoarce capul și nici nu catadicsește sa-i răspundă. Se grăbește. Probabil e preocupat să ajungă la terenul de tenis ca să se relaxeze și nu vrea sa-și strice fengșuiul cu mărunțișuri.
Am văzut oameni care nu au mâini sau picioare, dar se deplasează, conduc tractorul sau sparg lemne. Am văzut surdo-muți care dansează. Am văzut orbi care pictează remarcabil. Generic, îi numim handicapați.
Îi jignim. Handicapat e individul ăsta și alții ca el, care nu-și cresc copiii și cărora nu le pasă ce traume lasă în urma lor. Pentru că, decât sa-și pună un prezervativ și să i se ofilească bărbăția, rănindu-și propriul orgoliu masculin, mai bine rănește sufletul unui copil nedorit. Handicapat nu ești atunci când nu ai mâini, picioare, auz sau vedere. Handicapat ești atunci când ești atât de gol, de sec și de egoist, încât propriul tău copil nu-ți trezește niciun zâmbet, nicio curiozitate și niciun sentiment. Aș spune că mi-e milă de el, dar aș fi ipocrită și mincinoasă. Și da, îmi cer scuze boilor, că la începutul acestei povești i-am jignit. Ăsta nici măcar bou nu e. E un gunoi.
Pe Miriam o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
