Nu s-a schimbat nimic de la răcnetul nedumerit al boierilor de altădată, surprinși neplăcut, angoasant, că trebuie să mimeze interesul față de problemele poporului. Nimic, deci, de la acel mai vechi “Bonjour, popor!”. Bonjourpopor-ul este, așadar, nemuritor, pe aici.
Fiindcă:
a) Statul român este o ficțiune. Deși el este recunoscut ca atare de organismele internaționale, ba, chipurile, ar avea și suveranitate, totuși el nu există. Pentru ca să existe ar fi avut nevoie de o arhitectură a unor mecanisme. Acestea sunt – fără semnificative excepții – trucate.
b) Să luăm, de pildă, îndrăgita instituție a Avocatului Poporului. Cazul recentului primar-șpăgar al Capitalei, prins în flagrant (care, culmea!, în ciuda nenumăratelor afecțiuni, aduna zile de la bunul Dumnezeu și le convertea în ore-furt), este clasic. Acțiunea Avocatului Poporului arată cine este, de fapt, aici poporul. Ei. Sistemul. Autoritățile. Securiștii. Tovarășii. Băieții deștepți. Nomenclatura. Funcțiile. Poporul rămâne – după o expresie la fel de nemuritoare – pulimea. Nu există avocați pentru pulime.
c) Să luăm, de pildă, educația. Pentru ca un stat să existe ar trebui să se sprijine pe niște piloni, dintre care cel mai impotant este educația. Ți-ai găsit! Păi dacă pui căciula la întâmplare pe o sută de doctori (în științe!) din țara noastră, dacă găsești zece care să poată fi competitivi măcar într-o întrecere academică frățească, peste gard, cu Bulgaria…
d) România este un stat feudal târât de istorie în secolul XXI. El funcționează pe vechile legi feudale, cu granițe clare între stăpâni și robi. Robii continuă să se ploconească, să pupe în bot, să pape tot. Lipsa coloanei vertebrale susține o asemenea adunătură într-un pseudostat. Nu poate fi altfel.
e) România nu este un stat de drept. În ciuda numeroaselor instituții, comisii și comitete care mimează, uneori orgasmic, actul de justiție, acesta nu are loc. Pur și simplu, în cazul unui hoț de anvergură nu s-a făcut niciodată, dar niciodată, pe aici, dreptate.
f) Trăim într-o cultură a fărădelegii, a minciunii, a ciubucului, a peșcheșului, a atârnării, a rezolvării, a lui știu-eu-pe-cineva-care-știe-pe-cineva. Trăim o viață în fals, în care mediocritatea este slăvită ca excelență, în care borfașii se adresează unii altora cu “Excelență”, iar poporul…
g) Poporul însuși nu există. Popor este un cuvânt care presupune, totuși, o majoritate de cetățeni autonomi. Nu este cazul. Sunt prea multe pârghiile care leagă încă boierii de robii lor, a cărora îndatorire este să îi voteze și să îi venereze pe boieri. De furat, se va fura de la minoritatea din mijloc, care privește cu dispreț și înspre boieri, și înspre cei care îngăduie existența paraziților. O minoritate care se subțiază de la an la an, dar care – ca într-un blestem etern – nu se epuizează niciodată.
Nu, stați liniștiți la locurile voastre, nimic fundamental nu s-a schimbat. Noapte bună, popor!
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
