Bogdan, cazul numărul 7 din 10 martie

12 March 2020

“Bună dimineață, prieteni,

La ora la care scriu acest mesaj sunt internat la Victor Babeș cu diagnosticul confirmat de coronavirus. Am ajuns în urmă cu aproximativ o oră (n.red: 11 martie), după ce am așteptat ambulanță 12 ore.

Luni seară, am făcut febră 39.2, iar medicii de la Matei Balș mi-au făcut și testul de coronavirus. Fusesem în Londra între 25-27 februarie, dar până zilele trecute Marea Britanie nu era considerată o zonă cu risc. Prin urmare toată lumea a crezut că șansele de a fi infectat sunt minime. Inclusiv eu. M-am izolat la domiciliu în așteptarea rezultatului.

Rezultatul l-am aflat din presă. În jurul orei 17:30 am citit că: “Bărbat, 34 ani, București, care s-a întors în data de 27 februarie 2020 din Londra, Marea Britanie, s-a prezentat cu simptomatologie la INBI Matei Balș.”

Era o șansă bună să fiu cazul nr. 7 din 10 martie. Însă pe mine nu mă anunțase nimeni nimic.

Am sunat la toate numerele pe care le-am găsit și am vorbit cu toate persoanele despre care știam că ar putea avea chiar și o minimă informație. Voiam, evident, să aflu dacă într-adevăr era vorba despre mine. N-am aflat nimic. După zeci de telefoane pe care le-am dat eu la toate numerele oficiale puse la dispoziție, am fost sunat la două ore după ce aflasem informația din presă. Mi s-a confirmat că sunt pozitiv și am fost informat că urmează să vină o salvare (acea “izoleta”) să mă preia.

Am așteptat 12 ore salvarea. În acest timp, am vorbit sper cu toți oamenii cu care am fost în contact în ultimele două săptămâni. Le-am recomandat să ia legătură cu DSP, să sune la numărul 0800 800 358 sau la 112, în funcție de caz. Îmi doresc din tot sufletul că toată lumea să fie în regulă.

Deși în povestea mea de până acum am întâlnit multe probleme (pe o parte le-am enumerat) și multă lipsa de empatie din partea unor autorități, am încredere în medici și cred că aplicând măsurile corecte o să fie bine. Voi încerca să trimit feedback-ul meu cât mai detaliat către persoanele care pot schimba ceva chiar și în al 11-lea (?) ceas. Sunt multe lucruri care scârție când vorbim despre comunicarea cu pacientul, relația cu 112, relația cu autoritățile care se ocupă de problema. Medicii și asistentele de la Matei Balș și Victor Babeș s-au comportat până acum exemplar. Au fost cu toții empatici și dornici să ajute.

Altfel, pare că parascovenia asta e mai contagioasă decât credeam. M-am gândit și eu: “N-o să fiu chiar eu afectat”. Nu sunt în măsură să dau sfaturi complexe despre coronavirus, dar stați în casă.

Lucrați de acasă în măsură în care puteți. Aplicați tot ceea ce va îndeamnă medicii. Protejați-i pe cei dragi. Mulți dintre cei care se ocup de problema par a fi buni profesioniști, dar la fel pare și că limitele sistemului sanitar sunt încercate la 29 de cazuri. Nu știu ce se va întâmplă dacă acest număr va crește. Și pare că va crește. Prin urmare, faceți orice că să evitați să va îmbolnăviți voi sau să-i îmbolnăviți pe cei dragi.

Am vorbit deja cu cei din familie și cu prietenii. Ei sunt în izolare la domiciliu și o parte au făcut deja testele. Îi iubesc și sper să le fie bine.

Colegii mei de la 2Performant sunt toți în izolare la domiciliu. Îmi pare rău că i-am pus și pe ei și pe familiile lor în situația asta. Sper din toată inima să fie sănătoși, pentru că asta e cel mai important. Sunt convins că se vor descurca de minune să ducă pentru următoarele săptămâni povestea mai departe și remote. #theshowmustgoon

Vor reveni ei cu detalii oficiale și alte informații în orele, zilele și săptămânile următoare. Mă voi întoarce și eu alături de ei, măcar remote, imediat ce sănătatea îmi va permite și voi avea acceptul medicilor.

Sper să-mi revin cât de repede și mă rog că toată lumea să fie bine. Însă nu cred că va fi așa, dacă nu ia fiecare măsuri în momentul asta. #ACUM

Aveți grijă de voi și de ai voștri,

Bogdan

Dacă veți da share, folosiți vă rog haștagul #stau acasă ca o declarație de solidaritate și empatie. Pentru că, așa cum scria și Radu Vancu pe pagina lui, “empatia ne va salva. Nu doar de data asta – fiindcă va trebui să ne obișnuim cu ideea că noi și copiii noștri vom trăi într-o lume cu pandemii tot mai frecvente, cu erori ale globalizării tot mai intense – de fiecare dată, empatia va fi vitală pentru a ne salva. Stuart West, biolog evoluționist de la Oxford, a arătat încă din 2011 că empatia și colaborarea sunt cele care construiesc speciile de succes. Ideea e deja curentă printre sociobiologi.”

Continuarea de a doua zi, 12 martie

“Bună ziua,

Vă mulțumim pentru mesajele de încurajare pe care le-am primit că urmare a publicării mesajului de ieri. Fiecare gând bun ajută. Ne-am bucurat să vedem că 99% din mesaje au fost pozitive.

Din câte cunosc, în acest moment toți cei cu care am intrat în contact sunt bine. Sper din toată inima să rămână așa. O parte dintre ei (inclusiv părinții mei) au fost testați și au primit rezultatele. Sunt negative.

Eu sunt bine astăzi și pare că nu am o formă complicată a coronavirusului. Sper să rămână așa. Tratamentul este simptomatic. Prin urmare, dacă am febra primesc pastile care să-mi scadă febra. În momentul care nu voi mai avea niciun fel de simptom timp de 24h voi fi testat. Dacă testul iese negativ voi face un alt test. Dacă și acesta va fi negativ voi fi declarat vindecat.

La Victor Babeș, condițiile sunt bune. Am primit până acum tot ceea ce am avut nevoie. Sunt în contact cu medicul și primesc răspuns la întrebări. Se simte că e o stare de presiune și oboseală, dar totul pare sub control până acum. Oamenii speră că virusul să nu ajungă la bătrâni și la oameni cu probleme deosebite de sănătate pentru că aceștia sunt cei mai vulnerabili în față coronavirusului. Protejându-vă pe voi, îi veți proteja și pe ei. 

Și tot că urmare a publicării mesajului de ieri am primit o mulțime de întrebări. Cel mai bun răspuns sunt sursele oficiale:

Recomandări pentru prevenirea răspândirii coronavirusului
https://www.facebook.com/departamenturgente/posts/1484481411713525

Recomandări, informații, întrebări și răspunsuri de la Ministerul Sănătății
http://www.ms.ro/coronavirus-covid-19/

Organizația Mondială a Sănătății are un site foarte bine pus la punct care va va răspunde la majoritatea întrebărilor
https://www.who.int/emergen…/diseases/novel-coronavirus-2019

Telverde informații coronavirus
0800800358

Câteva lucruri mai ciudate / dezmințiri / amuzante

Și eu și cunoscuții mei am început să primim mesaje sau telefoane de la oameni cu care ne-am întâlnit cu luni sau ani în urmă îngrijorați că pot lua coronavirusul de la noi. Sunteți în siguranță.

Cunoscuți de-ai mei au fost reclamați la DSP pentru că au fost văzuți ducând gunoiul înainte să intre în carantină.

Așa cum spuneam, noi suntem îngrijiți bine la Victor Babeș și nu am dat niciun interviu la Digi.

Am fost sunat de oameni care doreau să mă întrebe dacă locuiesc în bloc/complex cu ei. Erau din zone în care n-am locuit niciodată.

Dacă v-ați întâlnit cu cineva, care s-a întâlnit cu cineva, care s-a întâlnit cu cineva care are coronavirus probabil sunteți în siguranță. Zic probabil pentru că suntem cu toții până la urmă la maxim #6degreesofseparation #joke.

O persoană necunoscută a sunat-o pe soția mea să o întrebe plângând dacă coronavirusul doare și dacă durerea poate fi suportată de un adult.

Înțelegem îngrijorarea și prevenția, însă panica dusă uneori la extrem nu face bine nimănui. Deși suntem internați în spital, noi am încercat în perioada asta să răspundem, să ajutăm și să liniștim pe toți cei care ne-au contactat. Însă în afară unor informații de bază și a unor gânduri bune nu suntem în măsură să ajutăm dpdv medical pe nimeni.

Luați legătură cu medicul de familie, sunați la 0800800358 sau contactați autoritățile. Da, din păcate e nevoie ca uneori să insistați (zeci de telefoane), dar acum aceasta este soluția.

Aveți grijă de voi și de ai voștri,

Bogdan”



Citiţi şi

Alegeri de înger

Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea

Iubita mea

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro