De-a lungul vremurilor, oamenii s-au întrecut în ingeniozitatea cu care s-au căsăpit, cu etapele normale: la individual, pe clanuri, pe triburi și pe popoare. Este în firea ființelor să se întreacă întru procreere. Că doar așa ajunge mamiferu’ în vîrful lanțului trofic, nu bătînd tabinet cu babe fără dinți la gura peșterii. Sau să ajungă națiunea/etnia cea mai tare din parcarea planetară.
Mîndria evoluției, sapiensu’ asta biped cu păr rar pe fruntea-ngustă, nu se potolește nici o clipă din agitație cînd vine vorba de a păstra ce a facut el și neamul lui troglodit. Pentru că el înțelege progresul ca pe un drept personal, dar numai pînă unde crede el că îi ajunge sau pînă unde doar poate el, că așa e-n tenis, vorba lui Dan Mihăescu. Adică, până la atingerea nivelului propriu de incompetență. După care stă. Și veghează să nu vină vreun dobitoc care nu știe cine e el și ce a făcut și vrea o bucată din pradă. Ete, na! La muncă, bre, nu la întins mîna…
O metodă preferată de interdicție la pusul botului dușmanului la cașcaval a fost ascunderea prăzii. În peștera bine închisă. Naturala sau săpată. Sau în cetăți bine ferecate. Sau în orașe-stat bine apărate. Sau în țări cu sisteme avansate antirachetă. Ca mîine ne ascundem și planeta, ca-n răzbelul stelelor.
După ce tehnica de ferecare fu bine pusă la punct și cînd văzu că dușmanul nu răzbește, sapiensu’ începu a rîvni la bunul altuia. Ascuns și el, normal. Că e și nea Ion om. Are și el cap. Și pesteri și cetăți. Și uite așa începu un nou ciclu evolutiv. Care ia de la ălalalt. Prada și tot ce mai se poate. Chiar și muierea ca pradă.
Dar care este cea mai eficace metodă de luat/furat/prădat? Unii, sfătuiți de niște șmecheri, stătură și așteptară să moară ăia dinăuntru de foame. Intrară apoi ca-n brînză. Doar că nu se bucurară prea tare decît de niște vechituri aiurea și niște pereți goi. Că aia puseseră pe foc totul și mîncaseră orice mișca. Plus că îngropaseră și toți cocoșeii, de trebuia să dărîmi toată șandramaua ca să-i gasești. Clar, efortul era ne-economic. VNA negativ. Asta fu. Modelul prost, bre. Feudalismul ăsta.
Deci, ăia cu sceptru’ luară aminte că nu e bine așa. Ascultară iar de un sfetnic dăștept și vruseră apoi să cucerească ferecătura altfel, dar se dovedi că și asta costa mult prea mult. Ce luau pe pere dădeau pe mere. Arme multe și felurite, muniție cu duiumul, transport, potol, șpriț, dar cel mai mult costau înmormîntările și scuzele…
Așa că ascultară de unu’ dat dracu’ de dăștept care propuse o formă nouă de stat degeaba. Blocada. Adică nimic nu intra și nu iese decît ce vrea mușchiul lui asediatorul. Un fel de dat cu țîrîita la potol, tehonologie și energie și cu cîrîială geobbelsiană zilnică: te lepezi de satana, mă, sau faci foamea iar, răule care ești tu rău? ”Satana”, fiind, după caz și loc, diferită. De la Elena din Troia (bine zis, din), la Castro din Cuba, la Ayatollah din Iran, la Kim-ul Nord-Korean. Sau Crimeea, fostă Ucraina. Sau chiar Putin ot Ruskaia și tot neamul lor cel oligarh.
După un timp văzură însă șefii ceva care i-a zăpăcit de tot. Ăia blocații în loc să moară dracului sau măcar să se sfarojască, după un timp îngăduit de plîns de mila proprie, se enervară și se apucară să inventeze tot felul de drăcii care de care mai uimitoare. Au ajuns să facă din rahat bici care să și pocnească. Uite na, cum de s-a-ntors istoria lumii. Grecoteii-s mici copii acum pe lînga turcaleți, cubanezii-s cei mai tari bricoleuri și cei mai pricepuți medici de oameni din lumea cuvîntătoare, nord-coreenii sunt pe cale să aibă racheta balistică nucleară intercontinentală și cea mai a dracu’ armată terestră condusă de cel mai imprevizibil june dictator. Îmi este frică să mă gîndesc unde vor ajunge rușii dacă sunt puși și aștia cu spatele la zid, pe baza sfaturilor unor șmecheri, șoptite sfetnicește la urechile unor mai-mari ai lumii care vor să intre în istorie ca proștii satului: cu oiștea-n gard.
Ce învățăm noi de aici? Că niciun popor nu poate fi încălecat cu forța. Că niciun popor nu poate fi distrus prin mijloace pe care istoria le-a demonstrat că sunt tîmpite, mai ales pe termen lung. Că este invazie, asediu, blocadă sau sancțiuni diplomatice sau economice. Și că orice lider nu poate fi lider dacă este condus de sfetnici iar nu de propria sa gîndire, conștiință și tăria scopului. De ăia care pleacă urechea la șmecheri nici nu mai zic că mă-nervez…
Citiţi şi
Douăzeci de ani de cronici nepublicate
Nimic nou sub soare: ignoranța în marș
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
