Nu mare mi-ar fi mirarea să văd curând, așa cum văd de ceva timp, în diferite locuri, în genere numite magazine, chiar dacă mai bombastic li se spune într-o multitudine de alte feluri, și altfel de produse bio: bioiubirea.
Da! De ce, mă rog, ar fi atât de neobișnuit ca o mână de oameni atinși de geniu și dorință de îmbogățire rapidă, să nu ne producă nouă, oamenilor neatinși de iubire și altele, bioiubirea?
N-ar fi minunat să simțim din nou gustul de altădată al iubirii? Care altădată? Nu știu, doar că mi se pare că tot ce-a fost lăsat în urmă, tot ce-i dintr-o vreme numită „altădată” e parcă întotdeauna mai bun la gust și la orice. Într-un fel ca morții, toți îs buni, lor li se ridică statui și monumente, nu? despre ei vorbești numai de bine… sau na, despre aproape toți.
Oricum, n-ar fi nemaipomenit, cel puțin pentru zilele noastre, să ne înfierbântăm sângele după vechile traiectorii pe care iubirea le parcurgea cândva? Care traiectorie? Poftiți că vă lămurește, pe foarte scurt și cuprinzător, Ludmila Ulițkaia: „la început brațul, cu grijă, dar ferm, pe urmă mâna, sărutul, așa cum se cade, fără pipăieli necuviincioase. Apoi îmbrățișarea. Iar a fost cum trebuie, fără scârboșenii. După o lună i-a cerut mâna. A vrut să-i cunoască părinții, să vină cu tortul și cu sticla de vin ca s-o pețească.” Poftim! Și pentru cine nu crede în această bioiubire, îl îndemn să citească Imago ca să se convingă de succesul garantat al acesteia.
N-ar fi sănătos pentru viața noastră cea de toate zilele să ne antrenăm mintea, să ne menținem sănătatea după vechiul și frumosul și inutilul dicton latin mens sana in corpore sano bioiubire? Păi, imaginați-vă ce minte splendidă ați avea, cât de tare o să vă tune creierul de atâta sănătate și imaginație, dacă veți consuma numai și numai bioiubire. E de la sine înțeles că nu ne va mai interesa sănătatea și frumusețea corpului, pentru că bioiubirea, îmi inchipui eu, va înlătura orice gândire superficială legată de chimia fizică și alte chestii pur endocrine.
Îndrăgostiții – Marc Chagall
Nu mai pomenesc de cât de mult te vei antrena în ale credinței. Pentru că va fi strict problema ta, fără excepție drumul tău solitar în devenire, doar și doar tu cu tine însuți vei munci să crezi și să consumi cea mai bună dintre iubirile posibile: bioiubirea habotnică. Dar ăsta-i deja alt level, așa că… răbdare.
Nici nu vreau să mă gândesc cum va fi atunci. Cât de minunat va fi ca în sfârșit și unii dintre bogați să trăiască și ei un sentiment de iubire, pentru că na, e evident cine-și va permite să cumpere bioiubire. Cât despre săraci, din nefericire, și fără vreo legătură neapărat cu iubirea, vor trebui să se amăgească în continuare că banii nu contează, că importantă e sănătatea și libertatea și cumințenia minții și a somnului. Și că iubirea e o treabă strict rezervată zeilor.
Încă un lucru și închei. Va exista pericolul ca atunci, la fel cum se întâmplă acum, anumiți oameni, sabotori aș spune chiar, vor încerca să vă convingă că n-are cum să fie reală acea bioiubire. Că n-are cum să existe ceva natural în chimicăria bioiubirii lor, dar voi să nu credeți în acele profanări ale bioiubirii, pentru că bioiubirea e… pentru că… nu știu ce este bioiubirea, poate și din cauza mediocrității dragostei pe care, chiar și pe aceea uneori mi-o refuz, îmi este cu neputință să înțeleg ceva ce-mi depășește imaginația, nu mai spun capacitatea de simțire.
Citiți și Ce nevoi au femeile după Tudor Chirilă
Pe Simona o găsiți și aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
