Există femei cu c_rul foarte mare care, chiar când te aștepți cel mai puțin, intră în viața ta pe ușa unei toalete anonime și îți redau viața și speranța. Femei al căror c_r, Dumnezeu să îl binecuvânteze, poate fi încadrat, alături de celebrii câini Saint Bernard, în categoria de salvatori și binefăcători ai celor aflați în nevoie.
Ca să nu mai lungesc vorba, în halucinația bulgară pe care am trăit-o acum câteva zile, mă aflam la un moment dat într-un tren cu un singur vagon care merge spre Dimitrovgrad și îmi venea să fac pipi. Vagonul, care, deși era unicul, purta pe el, în mod cu totul de neînțeles, cifra 2, zăngănea din toate încheieturile și din când în când se smucea pe șine și pocnea tare. De obicei evit să merg la toaletă când sunt în tren, dar de data asta nu mă mai puteam ține. Așa că am ieșit pe hol, și, atent să nu mă izbesc de pereți, am pornit-o spre capătul coridorului. Pe hol era o singură persoană, o tânără blondă cu părul lung și chip angelic, dar cu un c_r înfricoșător de mare cu care bloca drumul. M-am subțiat cavalerește pe lângă ea zâmbindu-i, și, dat cu capul de pereți de câteva ori, am ajuns în cele din urmă la toaletă.
Am tras de clanța rotundă. Dinăuntru mi-a răspuns un bulgar. Auzind pe cineva vorbind mi-am închipuit că toaleta e ocupată, așa că m-am postat cuminte lângă ușă, în așteptare. Numai că din momentul în care eu am atins clanța a început să se petreacă ceva tare straniu. În loc să își vadă de treburile lui ca orice bulgar care își satisface o nevoie, tăcut și concentrat, bulgarul dinăuntru continua să vorbească cu voce tare. Și, culmea, după toate indiciile lui fonetice, mi-am dat seama că el vorbea de fapt cu mine, prin ușă. La un moment dat chiar a ridicat vocea. Mă gândeam, ce dumnezeu poate să vrea de la mine un bulgar dintr-o toaletă în munții Rodopi și ce poate fi atât de important încât el să nu mai poată aștepta până iese? Intrigat, am răsucit clanța și am deschis ușa. În momentul acela din toaletă a țâșnit brusc un bulgar de vârstă mijlocie care a tulit-o pe coridor aruncându-mi o privire din care nu am înțeles nimic. Eh, mi-am zis, așa sunt bulgarii ăștia, speriați.
Și am intrat în toaletă, și am tras ușa în urma mea.
Am făcut un pipi luung, luuung, lung! Grozaaaav! E adevărat că puțea ca dracul dar trenul zăngănea și pocnea și mă legăna frumos pe șine prin munți iar eu, legănat, mă descărcam extaziat și luuuung prin neumblatele păduri ale Bulgariei! Uuuh! Viață!
Pe urmă mi-am tras fermoarul, am dat să îmi spăl mâinile în lavoarul înnegrit de vreme dar, pentru că apa nu curgea, am renunțat și am dat să deschid ușa și să ies.
Am răsucit clanța. O clipă mi-am zis că e ceva ce nu fac eu bine așa că am încercat din nou. Am sucit înainte. Am sucit înapoi! Am tras. Am împins. Am împins cu piciorul. Am smucit. Am împins cu umărul. Am tras un șut. Am mai tas un șut. Am tras o înjurătură. Pe urmă încă una. M-am izbit cu tot corpul de câteva ori în ușă!
Nimic!
Și atunci am realizat cu groază ce se întâmpla: ușa WC-ului nu se deschidea pe dinăuntru. Limba broaștei se bloca într-o poziție și în aia rămânea orice i-ai face. Toaleta nu se putea deschide dinăuntru! Doar pe dinafară!
Am înțeles instantaneu discursul Cetățeanului Bulgar.
Eu îl eliberasem pe el din carcera cu căcătoare și în locul lui, intrasem eu!
M-a apucat o disperare bolnăvicioasă și o ură naționalistă atroce. Am tras iar de ușă blestemând în gând Uniunea Europeană, am dat șuturi înjurându-i grav pe bulgari și pe strămoșii lor, am încercat să strig după ajutor în engleză dar englezii, la rândul lor, erau foarte departe. Trenul țăcănea pe șine, pocnea din când în când și își vedea de mersul lui prin peninsula balcanică.
Eram cu stima de sine la pământ și așteptam să mor în WC-eul bulgar cuprins de o teroare estetică chinuitoare. Estetică, da, pentru că eu nu pot să mor oriunde. Și nu îmi permit să mor oricum. Lucrul ăsta nu îmi e deloc indiferent. Mă deprimă îngrozitor să mor într-un loc sărăcăcios sau în care nu s-a dat de curând cu aspiratorul.
Trebuia deci să fac neapărat ceva. Și cum stăteam eu așa mut în țăcănitul roților de tren, mi-am amintit de domnișoara de pe coridor cu chip angelic și cur de elefant. Deși fără nicio bază științifică, în momentul acela de criză mintea mea a făcut o asociere neașteptată. M-am gândit că dacă avea c_rul așa de mare, trebuia să meargă des la toaletă. Desigur, nu avea nicio logică, fiziologic vorbind, dar în disperarea mea asta mi se părea o deducție perfectă și dintr-o dată toate speranțele mele de salvare s-au legat de c_rul acestei domnișoare și de funcția lui. M-am înviorat! Mi-am zis că un c_r atât de mare nu poate sta mult fără WC-eu și am început să sper că el va fi salvarea mea. Așteptam cu inima la gură!
Dumnezeu e bulgar!
Peste câteva minute, cineva ciocănește diafan în ușa toaletei. Desigur că nu am scos niciun cuvânt, să nu creadă cumva că toaleta era ocupată și să plece. Aud clanța rotundă învârtită pe dinafară și, în ceea ce mi se pare o eternitate dar este de fapt doar o secundă, ușa se deschide!
Era ea! Stătea în cadrul ușii ocupând-o în întregime cu c_rul ei miraculos. Inima îmi bătea să-mi spargă pieptul. Mi s-a părut orbitor de frumoasă. Ea a tresărit puțin când m-a văzut și a dat să se tragă înapoi dar eu i-am zâmbit, mi-am supt burta cât am putut ca să mă pot strecura afară și, în timp ce mă atingeam în trecere de c_rul ei binecuvântat, i-am mulțumit în gând fierbinte lui Dumnezeu în limba rusă, care, din cele pe care le știu, mi se pare cea mai apropiată de bulgară.
Îl puteţi urmări pe Constantin Ciucă aici.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Cred că sunt pregatită să ies din anonimat și să îmi trec numele la sfârșitul poveștii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
