Acum în prag de sfârșit de an cine nu are sufletul plin de speranță? Cine nu speră la ceva mai bun, mai frumos, la mai multe zâmbete și la mai puține lacrimi? Cine nu se trezește de dimineață cu gânduri de încurajare, cine nu fuge în goana după cea mai bună și de calitate șampanie? Sunt cei care își pregătesc buzunarele pline de bani, nu cumva să îi prindă anul nou pe uscat. Sunt cei care își poartă cu încredere lenjeria roșie, cei care mănâncă 12 boabe de struguri sau năut, cei care își pun o dorință sau mai multe la miezul nopții, cei care neapărat se silesc a râde, a se bucura, a se săruta, a dansa, a spera, sau cei care se roagă, care plâng sau cei care oftează. Toți încercăm să ne stabilim un prototip la sfârșit de an pe care să îl respectăm cu rigurozitate și cu speranță cât încape.
Fiecare dintre noi ne pregătim cu desăvârșire cum putem mai bine, fiecare după religia sa, după tradiția, cultura, obiceiurile sau după auz sau plăcere. Dar indiferent de ceea ce facem cu toții, tragem o linie și cu regret printre gândurile noastre se ivește și clasicul “a mai trecut un an”! Cu jale în suflet, cu regret, cu amărăciune, cu dor, cu amintiri frumoase sau mai puțin, cu veselie sau nu, anul a trecut și nimic din ceea ce facem sau zicem nu îl va readuce la viață. E trecut… și face parte din trecutul nostru.
Și tare mult îmi place senzația aia de sfârșit de an pe care fiecare dintre noi o are, de proaspăt, de nou, de necunoscut. Unde ne strângem la piept toate speranțele, dorințele cele mai aprige, unde ne promitem că anul viitor o să fim mai buni, o să facem mai mult și mai bine, o să mâncăm mai sănătos, o să iubim mai mult, o să citim și o să îmbrățișăm mai lung, că nu o să mai statornicim fără rost… câte promisiuni, câte vise și speranță, câtă autosugestie…
Dar oare câți dintre noi ne ținem de planul inițial, de promisiunile făcute la miez de noapte între două pahare de șampanie, între un suspinat și două sarmale înghițite în grabă? Câți dintre noi ne propunem un plan bine definit și până la urmă vine viața cu pasul ei decis, impunătoare și de neclintit, și ne distruge planurile într-o bătaie de palme? Și cât ne mai învinovățim?
Un exemplu, scurt și concret. Anul 2020! Cine ar fi crezut? Cine ar fi știut?
Așa că, în acest sfârșit de an, o să mă îmbrățișez cu cea mai mare sinceritate și, dacă îmi va curge o lacrimă, nu voi încerca să o șterg. O să o las să curgă încet și lin pe obrazul meu, așa cum s-a scurs și acest an. Și o să-mi urez sănătate mie și celorlalți, că, după vorbă, “e mai bună decât toate” .
Bine ai venit 2021, eu sunt aici!
Guest post by Ursachi Mihaela
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Îl aștept pe Moș Crăciun. Ca în fiecare an din ultimii treizeci
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
