I. Ce am câștigat
Europa și lumea întreagă. Pașaportul.
Dreptul de a munci și a călători și a gândi și a vorbi liber. Dreptul de a protesta (de cele mai multe ori în zadar).
Reintrarea în istorie, o racordare la respirația timpului nostru, cu tot ce înseamnă el, trotinete electrice, videochat, pariuri online, haștaguri și Donald Trump, globalizarea și refuzul globalizării, refugiul în tradiție și ortodoxie.
O viață fără cultul personalității și fără partidul unic. O democrație imperfectă, dar totuși democrație.
Supermarketurile, televiziunea prin cablu, infinitul internetului, concertele la zi, serialele la zi, muzica la zi, divertismentul la zi, absența cenzurii ideologice, presa care ar putea, la o adică, să fie chiar și liberă, un capitalism de cumetrie cu față, din când în când, umană, culorile, toată splendoarea și caraghioslâcul progresului.
II. Ce am pierdut
O anumită inocență și încrederea că autoritățile sunt serioase și școala contează, nevoia de cunoaștere. Speranța că lumea de dincolo de cortina de fier e despre dreptate, nu despre profit și parvenire, ba mai mult, speranța că libertatea există.
Milioanele de români care au plecat și nu se vor mai întoarce niciodată. Familia și mesele mari. Orașele monoindustriale. Fabricile. Pădurile. Vecinii. O formă ciudată de solidaritate în fața răului. Patriotismul. Siguranța tuturor zilelor de mâine, într-o rutină a lipsei de orizont.
Monotonia concediilor de vară la Băile Olănești. Muzica folk, șopârlele, șlagărele, teatrul ca formă de rezistență, revelioanele, bancurile cu Bulă, rezultatele excepționale ale sportivilor români la Jocurile Olimpice, timpul liber și credința că și intelectualii sunt importanți (chiar dacă proletarii dictează mersul istoriei), frumusețea limbii române.
III. Ce a rămas la fel
Pilele, cunoștințele, relațiile, puterea prostiei fudule, puterea securiștilor, slugărnicia, propaganda, decorurile gri, spitalele mizerabile, drumurile proaste, șpaga, feudele personale ale dregătorilor, neîncrederea în ăștia, nevoia de economie subterană, convingerea că suntem cei mai buni, când nu suntem cei mai răi de pe fața pământului (ca la noi, la nimeni!), că așa nu se mai poate și că nu ne mai facem bine și, desigur, o indiferență hâtră față de tot ce e dincolo de granițele noastre de adevărat popor ales.
Citiți și Țara noastră unde e?
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
