Josephine se trezeşte la 5 dimineaţa şi fuge repede la muncă: vinde omlete pe stradă. Iar seara cântă.
Joseph Lutete e electrician ziua şi violoncelist seara.
Moise Nandu e bărbier. Dar fără muzică nu poate trăi.
Nu au nimic.
Trăiesc în case – barăci, deseori flămânzi, mereu temători pentru ziua de mâine.
Nu ştiu dacă o vor mai apuca.
Aşa e în Congo: atentate, lovituri de stat, bombe, sărăcie şi boli…
Dar ei cântă. Singura orchestră simfonică din Africa.
Gândul cel bun i-a venit lui Armand Diangienda, acum mai bine de 15 ani. Acest mare domn era pilot, habar nu avea de tehnici muzicale!
Dar a vrut!
A sfidat sărăcia şi lumea întreagă.
Toţi membrii orchestrei au învăţat singuri să cânte la instrumentele puţine.
Atât de puţine încât făceau repetiţii în ture…
Apoi au primit ajutor din lumea întreagă, au învăţat să repare viori şi să lipească ceea ce părea de aruncat.
Acum sunt 200 de persoane, unica orchestră alcătuită doar din persoane de culoare.
Toţi muncesc ziua pe unde apucă şi pe unde pot.
Dar seara se transformă. Muzica îi face să uite…
Organizează singuri concerte, se străduiesc să-şi facă haine de gală, rochii strălucitoare şi cămăşi impecabile.
Saltă lumina când ţi-e cântarea mai dragă… dar ei sunt acolo, răbdători şi învăţaţi să răzbată.
Dincolo de războaie, de foame, de nedreptăţi… e inima lor şi sentimentul că trebuie să-şi apere verticalitatea.
Pentru că nu o masă îmbelşugată şi o maşină de lux te fac mai om… ci flacăra.
Cred că până şi Beethoven îi aplaudă, de undeva, de sus!
***
Nota redacției: iulie, 2019
Sărăcie, conflicte armate și Ebola – Republica Democratică Congo are o mulțime de probleme. Dar sunt și oaze de bucurie și speranță: o orchestră din Kinshasa cântă o muzică minunată. Carmina Burana de Carl Orff.
Citiţi şi
Mi-a fost dor și am mai riscat o dată
M-au numit “instabilă emoțional”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
