În Olanda, producția de miere a scăzut cu 90%, în mare parte din cauza poluării şi a împuţinării vegetaţiei, dar şi a vremii capricioase. Și în buna tradiție a căutării unei soluții atunci când apare o problemă, Volkert Engelsman a trecut la treabă. Așa se face că, în aprilie 2012, a inițiat campania de revigorare a populației de albine cu ajutorul… bicicliștilor.
O companie care comercializează produse naturale a împărțit 400.000 de punguțe cu semințe celor câtorva sute de bicicliști care au parcurs 1000 de km și au semănat, din loc în loc, 120 de milioane de flori! “Albinele sunt aliaţii noştri, trebuie să le susţinem cât de bine putem” și sloganul „Bees love organic!” le-a plăcut însă și altor europeni iubitori de miere – nemţi, francezi, austrieci, suedezi sau englezi -, cărora li s-au alăturat zeci de organizaţii non-guvernamentale, dar şi elevi.
Adevărat este că ideile geniale sunt simple, doar că viața lor nu depinde doar de oamenii cărora le-au venit, ci și de cei cărora li se adresează. Or, pentru a se molipsi, solidariza și mobiliza trebuie mai înainte de toate săvârșită educația în spiritul solidarității și practicarea din convingere a gestului gratuit în folosul comunității.
Citiţi şi
Voi cum vă înțelegeți cu Mercur?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.