La drept vorbind, trebuia să ne așteptăm la un contraatac în forță din partea sistemului ticăloșit. Faptul că, de nouă luni, unii dintre noi se simt ca loviți de un tsunami de inițiative legislative, acțiuni guvernamentale și decizii greu de înțeles ale CCR menite să compromită eforturile de eradicare a corupției dă măsura naivității celor care și-au imaginat că apartenența la NATO și UE a garantat ireversibilitatea reformelor din justiție și a luptei anticorupție. Dar cum de ne-am putut imagina că partidele care și-au făcut un mod de viață din jaf și au pus la punct un sistem atât de sofisticat pentru a trece în proprietatea lor și a clientelei lor bunurile și banii statului, adică ai cetățenilor, aveau să accepte la infinit ca membrii lor marcanți să ispășească în închisoare pedepsele, fie și prea mici, pentru acțiunile lor?
Era limpede că într-o zi aveau să treacă la contraatac, și că ambiguitatea cultivată de liderii PSD de până acum, care încercau să împace capra exigențelor occidentale privind statul de drept și anticorupția cu varza corupției naționale, ca sursă a avuției personale și de grup, avea să fie repudiată de majoritatea activului de partid. Pe scurt, era firesc ca PSD și ALDE, partide conduse de lideri cu dosare penale, să renunțe la aparențele euro-atlantice, să-și scoată mănușile și să treacă la luptă deschisă pentru demantelarea statului de drept și emascularea instituțiilor care se ocupă de combaterea corupției. Singura uimire este doar că mai există unele urme de rezistență împotriva lor în interiorul sistemului judiciar. Dar cât va dura oară această rezistență, în lipsa unui sprijin politic și civic?
Asaltul care se dorește final asupra anticorupției a început în ultima săptămână din august, când ministrul justiției Tudorel Toader, despre care unii credeau că va tempera zelul demolator al Dragnea & Co., a suprins pe toată lumea cu un pachet de legi pentru reforma justiției, care reprezintă de fapt o contra-reformă, de vreme ce propune în esență – căci nu putem intra în amănunte – re-politizarea justiției în spiritul epocii Stănoiu. La fel ca ambasadorul SUA, apărător, în numele țării sale, al anticorupției, nici eu nu am studii juridice, dar citez în sprijinul afirmațiilor mele juriști consacrați, inclusiv pe cei care au votat în CSM în favoarea legillor propuse de ministrul Toader, cum este președinta ÎCCJ Cristina Tarcea. Doamna Tarcea a făcut o pledoarie ciudată din punct de vedere logic și moral pentru un aviz pozitiv cu observații, dar a avut obiecții cu privire la cele două puncte nevralgice din proiectul ministrului: trecerea Inspecției judiciare de la CSM la ministerul justiției, deci sub control politic ( „Nu suntem de acord cu această soluție”) și la eliminarea președintelui din procesul de numire a procurorilor șefi printr-o procedură care îi dă în esență mână liberă în acest domeniu ministrului justiției, numit politic, de vreme ce, în viziunea domnului Toader, CSM ar putea respinge doar odată propunerile ministrului pentru conducerea Parchetului General, DNA și DIICOT, ceea ce înseamnă că a doua propunere, oricât ar fi de toxică, se va impune automat. Sigur că un sistem pus la punct în 2004 trebuie actualizat, cum spune doamna Tarcea, dar nu oricum.
În tot cazul, avizul negativ dat de CSM legilor propuse de ministrul Toader, în baza mandatului transmis de majoritatea adunărilor magistraților din țară, a primit din partea coaliției PSD-ALDE o replică brutală, în cel mai pur spirit stalinist, atunci când Liviu Dragnea a respins apelul președintelui Iohannis la renegocierea textului între politicieni și practicienii dreptului. Chiar și avizate negativ de forul suprem al magistraților, legile lui Toader vor fi dezbătute în Parlament, unde ne putem aștepta ca asociațiile magistraților să fie audiate de formă iar majoritatea parlamentară să-și impună voința și să nu țină cont de opiniile experților.
Voința politică bate principiile de drept, în viziunea liderului PSD, după cum rezultă și din replica dată în zeflemea lui Klaus Iohannis, atunci când președintele și-a reiterat opinia potrivit căreia „ar fi foarte grav ca persoane condamnate sau judecate penal, pe care îi numesc generic penali, să ajungă în conducerea statului, pentru că automat apare o presiune imensă asupra justiției.” În contextul anchetei demarate de DNA în dosarul insulei Belina, președintele a precizat: „Iată că acest lucru s-a întâmplat”. Cu alte cuvinte, când s-a pus problema anchetării doamnelor Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, PSD a decis nu numai să le mențină în guvern, ci să le apere în disprețul statului de drept, iar presiunile asupra justiției, declanșate deja, s-au intensificat imediat, tonul devenind de-a dreptul amenințător la adresa celor care stau în calea „pohtei” PSD: ministrul Toader a amenințat voalat chiar cu desființarea CSM, invocând situația unor „state care nu au CSM” – fără a da însă un exemplu concret. Tot el a adăugat însă că în aceste democrații consolidate „puterile sunt separate în echilibrul controlului reciproc și funcționează”. Ceea ce scoate în evidență exact principiul separației puterilor – legislativă, judecătorească și executivă – pe care actualul guvern îl respinge de facto, impunând controlul puterii legislative, adică al Parlamentului, asupra tuturor celorlalte. Cu alte cuvinte, supunând instituțiile statului voinței politice a majorității, ceea ce poate fi corect din punct de vedere al centralismului democratic înscris în statutul PCR – și obsesiv invocat de Ion Iliescu în anii 1990 – dar nu și în cadrul unei democrații liberale moderne, în care puterile sunt independente una față de cealaltă și se controlează reciproc, iar legea se aplică în mod egal tuturor. Iată însă că preocupărilor președintelui față de prezența penalilor în conducerea statului Liviu Dragnea i-a răspuns „Poporul a votat altfel”, adică pentru noi, penalii, întărind concepția sa privind primatul interesului politic în fața interesului public și al justiției.
Liviu Dragnea știe însă că, în cruciada sa și a lui Călin Popescu Tăriceanu împotriva statului de drept și a luptei anticorupție, se poate baza nu numai pe majoritatea parlamentară, ci și pe destule cozi de topor din interiorul sistemului judiciar. Ar trebui să luăm aminte, de pildă, la observația judecătorului Cristi Danileț, care avertiza că „opt dintre membrii CSM (magistrați și societate civilă) au făcut front comun cu ministrul justiției în încercarea de a subordona politic două instituții vitale care fac parte din sistemul de justiție: Inspecția Judiciară și Ministerul Public.” Adică diferența dintre cei care s-au opus politizării și cei care au aprobat-o a fost de numai două voturi, ceea ce este periculos, mai ales când printre cei care au susținut un aviz pozitiv se numără președinta ÎCCJ. Dar doamna Tarcea, pe care am citat-o mai sus, a fost și în fruntea grupului de cinci judecători care au blocat fără subtilități discutarea în CSM a unui raport de audit al Inspecției judiciare (IJ) ce ar fi dus, foarte probabil, la schimbarea conducerii acestei instituții deja compromise de multiple scandaluri. Amintim doar plângerea penală a inspectoarei Focică, înregistrată pe ascuns de șeful ei din IJ, Gheorghe Stan, în timp ce se plângea că șefa echipei IJ însărcinată să-i investigheze pe procurorii DNA care au înregistrat plângerea organizației civice Inițiativa România în cazul OUG 13 decisese deja rezultatul anchetei înainte de demararea acesteia. Înregistrarea a fost scursă în presă și distorsionată de televiziunile mogulilor penali (Voiculescu și Ghiță) pentru a disemina mesajul – fals – că șefa DNA, Laura Codruța Kővesi, ar fi încercat s-o intimideze pe doamna Focică, deși inspectoarea nu afirmă acest lucru. Dar doamna Kővesi, este, după cum știm, o țintă permanentă a atacurilor acestor televiziuni și a coaliției PSD-ALDE, iar coaliția nu se mulțumește cu televiziunile, ci are nevoie de pretexte instituționale pentru a-i permite ministrului Toader să ceară revocarea ei și a procurorului general Augustin Lazăr.
Instrumentele instituționale de care se folosesc PSD și ALDE sunt IJ și CCR. Controlul IJ la DNA a prilejuit însă și el un scandal de proporții, o parte din inspectori acuzând practici inacceptabile din partea colegilor lor. Ne întrebăm atunci de ce trebuia deci doamna Tarcea să conducă un comando pentru apărarea domnilor Stan și Netejoru din conducerea IJ? Oare pentru că sunt stâlpii puterii într-o instituție ce ar trebui să fie liberă de orice ingerință politică? Cum să nu o suspectăm, în aceste condiții, pe președinta ÎCCJ că a devenit un agent al puterii politice în interiorul sistemului judiciar, sau, mai pe românește, o coadă de topor?
Ca să nu ne plictisim, IJ a demarat zilele trecute o nouă anchetă în cazul doamnei Kővesi și a adjuncților ei, imediat după deschiderea dosarului Belina, și tot atunci ministrul justiției s-a amestecat direct în ancheta DNA, afirmând că hotărârile de guvern nu ar fi de competența acestei instituții, ci a contenciosului administrativ. Domnul Toader are dreptate în principiu, dar ceea ce spune nu are nici o legătură cu cazul Belina, unde DNA vrea să afle dacă hotărârea prin care brațul Pavel era dăruit CJ Teleorman nu a fost cumva adoptată pe baza unor argumente ilegale. Șefa DNA l-a reclamat pe ministru la CSM, pe bună dreptate, marcând o nouă etapă în escaladarea războiului total dus de PSD-ALDE în apărarea sistemului ticăloșit. Din păcate, cele două partide sunt susținute indirect și de Traian Băsescu, primul denunțător public al „sistemului”, trecut între timp în tabăra acestuia.
Cea mai sângeroasă bătălie se va da însă marți, 3 octombrie, la CCR, unde trupa lui Dorneanu se va pronunța asupra sesizării PSD-ALDE privind un posibil conflict constituțional între Parlament și Parchetul General, ca urmare a refuzului acestuia din urmă de a pune la dispoziția comisiei parlamentare care cerceta legalitatea alegerilor din 2009 dosarul penal pe care l-a instrumentat în acest caz și pe care l-a clasat. Deși este de neconceput ca informațiile dintr-un dosar penal să ajungă la îndemâna unor persoane private, care ar putea ele însele avea dosare penale, există șanse mari ca decizia CCR să fie defavorabilă Parchetului, oferindu-i astfel ministrului Toader un pretext pentru a cere revocarea Procurorului General. Ar urma rapid și șefa DNA, căci ministrul Toader pregătește o sesizare și în cazul ei, pornind de la dosarul Belina.
Cu cei doi procurori incomozi scoși din joc, victoria penalilor asupra statului de drept și a întregii societăți ar deveni o joacă de copil. Știm deja că CCR a răspuns până acum tuturor comandamentelor domnilor Dragnea și Tăriceanu în privința sabotării anticorupției și că la prima ședință pe tema conflictului dintre Parlament și Parchetul general președintele CCR, iliescianul Valer Dorneanu, a repezit-o mârlănește pe reprezenta Parchetului. Auspiciile sub care se va desfășura deliberarea de marți sunt deci cât se poate de defavorabile procurorilor nesupuși politic.
Perspectivele sunt proaste pentru anticorupție, șansele politicienilor penali de a-și apăra „dreptul” la comisioane echivalente cu jaful din banul public, după cum aflăm din dosarul Microsoft și, mai ales, din denunțul destul de plauzibil al fostului ministru Gabriel Sandu; sau la trecerea gratuită în proprietate privată a companiilor publice, de tip TelDrum, sau a ariilor protejate ale teritoriului național, pe modelul brațului Pavel și insulei Belina.
„Tagma jefuitorilor” este pe cale să-și asigure impunitatea pentru jaful pe care l-a făcut și pentru ce-l pe care îl plănuiește; serviciile dorm; iar președintele a ieșit târziu, deși principial, din turnul său de fildeș. Ce vor face acum cetățenii, chemați la implicare civică? Nu știm, dar sigur nimeni altcineva nu mai poate opri marșul triumfal al corupției.
Citiţi şi
Alegem Europa sau ieșim din civilizație
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
