Multă vreme am considerat momentul cremelor de noapte cea mai detestabilă parte a feminităţii. Bunica în miez de noapte, lustruindu-şi faţa în timp ce-mi spune noapte bună. Mama cumpărându-şi un borcănaş după ce i-a citit eticheta ca pe-un roman de Dumas. Plus tinereţea mea într-un cămin studenţesc, marcată de capetele fantomatice ale studentelor de la Litere, care îşi începeau seara cu feţele mozolite de măşti. Cam până aici a mers relaţia mea cu şmacurile de îngrijire a pielii. Indiferenţa faţă de ten pornea de la indiferenţa mea generală faţă de cum arăt, considerând că oricum nu am niciun motiv să impresionez vreun om: dacă cineva mă place doar pentru faţa mea cosmetizată oricum e un dobitoc care nu merită. Total fals. Societatea se bazează pe seducţie.
Ca să n-o mai lungesc, într-o zi am observat că mi-a căzut faţa. Şi nu e o metaforă, ci un fenomen prin care trece orice fiinţă omenească la un moment dat. Momentul meu a fost într-o primăvară. Mi-ar plăcea să vă spun că m-am uitat în oglindă şi nu mi-a plăcut de mine. Dar n-a fost aşa, ci s-a întâmplat în modul cel mai banal: am căzut sub apăsarea verbului hormao şi din cauza aia m-am uitat în oglindă. Mai exact, m-am lipit de unul dintre acei numeroşi bărbaţi despre care ti-e jenă să povesteşti şi, cu siguranţă, că l-aş fi îngropat în deşeurile mele existenţiale, dacă numele lui nu s-ar fi legat de o experienţă memorabilă. Fiecare îşi are şansa lui de-a intra într-o bancă de date. A acelui tip a fost Shiseido. În loc să-l ţin minte ca pe becul lui Pavlov, mi-l amintesc imediat ce văd un flacon de Future solution XL, de la Shiseido. N-am poze cu el. Cum văd un borcănaş întunecat şi borţos, pe care e săpat numele Shiseido, îmi şi apare în minte acea faţă capabilă să-mi mobilizeze hormonii.
Nu mi-am cumpărat-o din primul magazin, ci am studiat câteva zile toate cremele ieşite în cale, pe cele de noapte, în special, pentru că mereu am crezut în metamorfozele potenţate de zeiţele Lunii, toate câte există. Deja aveam părere bună despre rujurile de la Shiseido, ceea ce-mi dădea încredere apriorică şi-n creme. Numai că nu-mi plăcea borcănaşul care semăna cu nopţile mele nedormite. Într-un moment de entuziasm, am sos 1.200 de lei, şi mi-am cumpărat-o. Iar rezultatul a fost spectaculos, crema asta meritându-şi într-adevăr banii. Cam după o săptămână au apărut rezultatele, iar după ce-am terminat-o îmi plăcea să mă uit din nou în oglindă. Faţa aia pe care o socotisem căzută arăta exact ca o cireaşă. Cu toate astea, n-am avut noroc în amor, care s-a şi risipit în acea lună în care am început să-mi cumpăr creme de faţă. Bărbatul ăla, pentru care vrusesem să arăt bine, nu m-a observat. În mod normal ar fi trebuit să-l uit, în cel mult două săptămâni, dar l-a salvat Shiseido, de unde se vede că un bărbat nu e întotdeauna un fel de Leonardo di Caprio, ci mai este și-un şip de cosmetice. În viaţa mea, exisă desigur un bărbat care a scris poezii pentru mine, un altul pentru care am divorţat. Unii pe care i-am visat, iubit, pentru care am scris romane. Între ei însă străluceşte numele scris cu litere aurii al bărbatului Shiseido. De la el încolo urmează povestea cremelor mele de noapte.
Citiţi şi
Idei de cadouri pentru femeile care apreciază rafinamentul
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
