Meditam zilele trecute la întrebarea asta. Se ştie, nu mai e niciun secret pentru nimeni, că bărbatului, încă din copilărie, a fost educat de către rude, părinţi, în special de către tată, ca atunci când va deveni adult să se comporte precum un luptător, un vânător care îşi va alege cea mai bună pradă. El, săracul, îşi va construi povestea, îşi va imagina că va fi ca într-o junglă unde va trebui să se lupte pentru a-şi procura cea mai gustoasă hrană. Ce nu ştia el la vremea aceea era că nu va fi nicio poveste, ci o realitate cruntă. În care, așa cum l-a învățat ta’su regula celor 3S, n-avea voie să fie Smiorcăit, Slab sau Sensibil. Intră şi un V aici. Vulnerabil.
Şi uite aşa va ajunge la un moment dat în viaţă să-şi dea seama că, dacă şi-ar fi dat voie să fie uneori aşa,„mai pămpălau”, poate că nu ar fi ajuns să acel bărbat rigid, ursuz, dur, care schiţează doar grimase și râde prea rar.
Acum, cele mai multe dintre doamne şi domnişoare vor spune că ele nu au nevoie de un bărbat slab şi sensibil alături de ele, un pămpălau, pe româneşte. Şi acum vin cu o altă întrebare (azi e ziua întrebărilor): De când a fi sensibil e un lucru rău? De când dorinţa bărbatului de lângă tine de a se descărca, de a fi vulnerabil în faţa ta pentru că da, nu e de fier, are şi el problemele lui, e un lucru rău? De ce noi putem să fim sensibile şi vulnerabile, iar lor nu li se permite? Doar pentru că noi suntem femei? No shit! Nu sunt vreo misogină, dar mor când aud replica asta: „Noi suntem femei!” Suntem femei atunci când ne convine să fim.
Zic să nu mai fim ipocrite, doamnelor, si să recunoaştem că uneori ne-ar plăcea ca bărbatul din viaţa noastră să verse o lacrimă la un film siropos ales de către noi. Propun să facem următorul scenariu, suntem singure şi suntem puse să facem o descriere a bărbatului perfect în viziunea noastră. Şi începem: „Aş vrea să fie puternic, dar şi SENSIBIL, spontan, dar şi stabil, amuzant dar şi serios.” Aţi observat ce era de observat, da? Ok, avem norocul să dăm peste un asemenea „specimen”, totul este minunat, până într-o zi când ce să vezi, are şi el un moment de slăbiciune, ar vrea omul să se descarce. Ce facem? Îi acordăm sprijinul moral necesar? Nuu, sărim cu gura pe el: „Haide, nu te mai comporta ca o fetiţă, comportă-te ca un bărbat ce pretinzi ca eşti.” Mna, mai zi ceva. Păi nu ai vrut tu să fie sensibil? Dumnezeu ţi l-a dat, acceptă-l si bucură-te de el! Lasă-l să îţi arate cine se află şi în spatele mascului feroce.
Revenind la întrebarea din titlu, dacă băieţelului încă de la o vârstă fragedă i se spune că nu trebuie să se plângă, să nu pună suflet, să nu fie sensibil şi aşa mai departe, iar când ajunge bărbat, femeia de lângă el îi repetă aceleaşi lucruri, cum sau de unde mai poate el învăţa să fie acel bărbat tandru, blând şi iubitor după care tânjesc cele mai multe femei?
Societatea actuală nu iartă pe nimeni. La primul pas greşit, te arde. Din fericire însă, nu trăim cu societatea în casă şi în pat. E singurul loc în care poţi să fii exact aşa cum vrei să fii! 🙂
Guest post by Lavinia M.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
Singura frumusețe care nu dispare niciodată
Povestea pantofilor portocalii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
