Acum, la 41 de ani, când am învățat să pendulez speculativ și pragmatic între cărțile de filosofie și cărțile de credit, între declarațiile de venit şi cele de dragoste, mi-am propus să nu ratez nicio sclipire de frumos. Nu vreau să las, urmând sfatul lui Noica, neculeasă mierea fiecarei zile şi nici nu vreau să trec fără a observa rodirea unei alte inimi.
De la o anumita vârstă, seninătatea devine nu doar dezirabilă, ci aproape obligatorie: a nu te bucura de dragostea celui de lângă tine, a nu te lăsa confiscat de magia frumosului, a refuza săvărşirea binelui devin aproape o impietate. Obstacolele, de orice fel ar fi ele, nu mai sunt ziduri, ci ferestre în care ne răsfrângem pentru a ne reașeza mai edificaţi în zarea propriului demers.
La 40 + 1 încep să se stingă, dacă nu s-au stins deja, toate vanitățile. Nu mai dorești să impresionezi pe nimeni şi, dacă eşti obișnuit cu actul de a gândi, nu te mai poate impresiona decât frumosul, bunătatea și emoția asociată lor. Toate șovăielile, toate biruințele devin secundare în raport actul prioritar și fundamental al bucuriei de a trăi simplu şi senin, în acord cu tine însuţi!
Am învățat că un conflict ori o dispută în care ai abdicat de la propria verticalitate pentru a face față adversarului nu se poate numi nicicând victorie.
Am înţeles că în lipsa unui sens obiectiv al vieţii, avem libertatea formidabilă de a ne alege noi un sens și, după renunțarea de a mai schimba lumea, după stingerea euforiei deviante a împăunării de sine, am înțeles, spuneam, că un sens autentic de viață poate fi dat de dorința de a lumina frumos viața celor de lângă noi şi, cu egală măsură, a ne lăsa luminaţi de dragoastea lor radiantă.
Ceea ce ne rămâne în cele din urmă – după ce abstragem din noi dorința de a triumfa, după ce ne obișnuim cu toate scăderile noastre şi a celor de lângă noi – este vibrația, emoția autentică a bucuriei de a-i întâlni pe cei care ne sunt dragi, adică acei oameni, nu mulți la număr, care construiesc edificiul nostru afectiv. Restul se cheamă spectacol!
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Un kilogram de… bucurie, vă rog!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
