Politica e curvă. Ne aducem aminte şi că “toate femeile sunt curve, mai puţin mama, datorită respectului, sora, datorită mândriei şi soţia, datorită demnităţii”; o expresie atribuită unui simbol al libertăţii ajuns un exponent al tiraniei. Atunci, după mintea bărbatului pregătit totuşi să-şi repudieze consoarta pentru interesul personal clamat ca statal, locul femeii ar fi în politică. Dar lucrurile nu au stat şi nu stau aşa. Din păcate… pentru politică! Şi pentru femeie, dar nu pentru că nu este suficient de curvă.
Şi de prea multe ori, femeia autohtonă se şi grăbeşte să îi facă pe plac bărbatului, asumându-şi statutul şi îndeplinind-şi rolul din vis
Nu e o noutate că bărbatul visează ca femeia să fie curvă în pat, gospodină în bucătărie şi doamnă în societate. Neplăcut pentru el, să nu zic tragic, ar fi să fie curvă în societate, doamnă în bucătărie şi gospodină în pat :). Vis şi coşmar. Şi de prea multe ori, femeia autohtonă se şi grăbeşte să îi facă pe plac bărbatului, asumându-şi statutul şi îndeplinind-şi rolul din vis. Visul lui. Iar pentru ea devine, adesea, un coşmar. Dar vina este a femeii în principal, că se complace. Poate că în ultimul timp, femeia s-a reorientat către profesie, dar şi aici nu cu rol antreprenorial, ci, mai degrabă, operaţional. Dar sunt şi excepţii, care odată ce devin din ce în ce mai numeroase dau speranţă că lucrurile o iau spre o direcţie mai bună, şi pentru ea şi pentru el. Că şi el are nevoie de o altfel de femeie, chiar dacă nu o recunoaşte. Şi o primă dovadă este rolul decisiv pe care femeia îl are în progresul economic al societăţii actuale. Mai mult, lucrurile nu se opresc aici, în special când femeia îşi cere locul în politică. Nemulţumită de postura simplului votant, femeia implicată ca activistă şi politician este una din forţele principale ale societăţii democratice cu standarde superioare de viaţă (nu doar economice, ci şi sociale, culturale etc.). E lejer sesizabil că o societate este cu atât mai tulburată, cu cât femeia este mai marginalizată. Şi cu cât ea îşi asumă marginalizarea aceasta.
Însă eu cred că ceea ce se doreşte în primul rând de la celălalt partener este complementaritatea
Sunt două categorii mari de bărbaţi heterosexuali, iar eu fac parte din a doua. Cei din prima nu recunosc şi sunt nişte ipocriţi, ceilalţi o spun deschis că sunt misogini. Şi nici nu poţi fi altfel dacă iubeşti femeia, că ajungi să cazi uşor în extrema cealaltă, poate nu chiar din vina ei 😉 . Dar asta nu înseamnă că poţi ajunge să iubeşti femeia dacă o urăşti de-a binelea. Că nu e vorba de echivalenţă a celor două, iar sexismul e patologic, mai degrabă. Homosexualii nu iubesc femeia, nici nu o urăsc. Dar o îndrăgesc, necondiţionat, că se identifică uneori cu ea (despre homosexuale nu îmi dau cu părerea, că nu am repere). Ceilalţi bărbaţi, interesaţi în alt fel de femeie, aşteaptă altceva de la aceasta. Cam ce aşteaptă şi femeia de la bărbat, adică provocare şi pasiune. Şi un strop de competiţie, dar nu mai mult, că ea nu strică nici inter-sex, nici intra-sex. Însă eu cred că ceea ce se doreşte în primul rând de la celălalt partener este complementaritatea. Iar aceasta trebuie să treacă dincolo de pragul cuplului, să ajungă la nivel de comunitate şi societate în ansamblu. Şi când femeia îşi va propune complementaritatea şi la nivel social, nu am s-o iubesc sau urăsc mai tare, nici nu am s-o îndrăgesc necondiţionat, dar sigur am s-o preţuiesc.
Blegguru. Pe autor îl puteți găsi și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
My Policeman – Povestea tragică a dragostei interzise
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
