Eterna dispută dintre bărbați și femei, acea inepuizabilă „bătălie a sexelor”, poate fi discutată și în funcție de o altă antinomie prezentă încă din vremuri imemoriale în subconștientul colectiv, anume cea dintre inimă (suflet) și rațiune, facultate umană ce refuză orice atingere cu sentimentul. Istoria iubirii este și o istorie a luptei dintre rațiune și sensibilitate, așa cum surprinsese și Jane Austen, în romanul ce poartă întocmai acest titlu. Între cei doi poli ai „conflictului” care se desfășoară pe terenul atât de fragil al conștiinței, ființa umană trăiește drama incapacității, și, prin urmare, a imposibilității de a alege între ele. Odată opțiunea luată, in extremis, după îndelungate frământări și compromisuri, e foarte posibil să se intre într-o altă zonă de război, de data aceasta cu celălalt, care funcționează după cu totul alte reguli.
Ce ne-ar putea ajuta să luăm hotărârea justă, ce motive intime am putea găsi pentru a face suportabilă alegerea? Cu siguranță, o analiză minuțioasă și o mai bună înțelegere a lucrurilor, iar asta nu se poate decât printr-o lectură care să faciliteze accesul către fețele mai puțin cunoscute ale întâmplărilor care ne guvernează viața. Planurile noastre nu coincid, întotdeauna, cu dorința noastră firească spre liniște și echilibru, iar uneori intervine hazardul care face cărțile. devenim nesiguri și vulnerabili, pendulând între extreme.
Iată ce spune Osho, un celebru maestru spiritual, despre această temă, pe cât de dificilă, pe atât de generoasă în a genera căi de cunoaștere de sine:
„Calea inimii este minunată, însă periculoasă. Calea minții este obișnuită, însă sigură. Bărbatul a ales drumul cel mai sigur și cel mai scurt în viață. Femeia a ales cea mai frumoasă, dar cea mai accidentată, periculoasă cale, cea a emoțiilor, a sentimentelor, a stărilor sufletești.
Și deoarece până acum lumea a fost condusă de bărbați, femeile au suferit enorm. Femeia nu a fost în stare să se adapteze la societatea pe care au creat-o bărbații, deoarece societatea este creată conform rațiunii și logicii.
Femeia vrea o lume a inimii, iar în societatea creată de bărbat nu este loc pentru inimă. Bărbații trebuie să învețe să fie mai inimoși, pentru că rațiunea a dus întreagă omenire spre o sinucidere globală. Rațiunea a distrus armonia naturii, ecologia. Rațiunea ne-a dat mașinării minunate, dar a distrus minunata umanitate. Este nevoie de puțin mai multă inimă în toate.
În ceea ce mă privește, calea către ființa voastră cea mai ascunsă este mai scurtă din inimă decât din minte. Mintea este o scurtătură dacă mergeți în afară, iar inima este o cale foarte lungă. Dacă mergeți înăuntru, totul se schimbă în opusul său: inima este scurtătura către ființă, iar mintea este cel mai scurt drum la care vă puteți gândi.
De aceea sunt cu totul pentru dragoste, pentru că de la dragoste este foarte ușor să vă duc la meditație, să vă duc la veșnicia vieții voastre, să vă duc la divinitatea voastră; este foarte greu s-o fac pornind de la cap. Mai întâi trebuie să ajungem la inimă, și numai după aceea ne putem îndrepta spre ființă.
Accentul pe care-l pun pe dragoste are un motiv în esență spiritual. De la inimă, femeia se poate deplasa imediat… iar bărbatul se poate deplasa spre inimă fără dificultate. El a fost doar prost educat… este numai o condiționare. I s-a spus să fie dur, puternic, viril, și toate acestea sunt prostii.
Niciun bărbat nu plânge și nu-și lasă tristețea sau bucuria să se manifeste prin lacrimi, pentru că i s-a spus de pe când era copil că lacrimile sunt pentru femei, că e ceva caracteristic fetelor. Bărbații nu plâng și nu se vaietă niciodată.
Dar care este scopul acestor lacrimi? Este nevoie de ele! Ele sunt un limbaj foarte încărcat de semnificație. Există momente în care nu puteți spune nimic, însă lacrimile voastre pot arată acest lucru. Se poate să fiți atât de copleșiți de bucurie, încât să vă apară lacrimi în ochi. Lacrimile sunt întotdeauna simbolul unei experiențe debordante. Se poate să fiți atât de triști, încât cuvintele să nu poată exprima acest lucru; lacrimile vă sunt de ajutor. Acesta este unul din motivele pentru care femeile înnebunesc mai rar decât bărbații, deoarece ele sunt gata să se vaiete, să plângă și să arunce cu lucruri oricând: temporar, ele o pot lua razna zilnic. Un bărbat acumulează încontinuu și apoi, într-o zi, explodează „en gros”. Femeile o iau razna „en detail” și aceasta este o modalitate mai înțeleaptă, să termini stocul. De ce să acumulezi?
Bărbații se sinucid în număr mai mare decât femeile. E puțin ciudat; femeile vorbesc despre sinucidere mai mult decât bărbații, dar arareori o duc la îndeplinire. Bărbații nu vorbesc aproape niciodată despre sinucidere, însă în realitate se sinucid în număr mai mare, aproape de două ori mai des. Bărbatul continuă să refuleze, continuă să arate o anumită față, care este falsă. Și există o limită pentru toate; vine un moment când nu se mai poate abține și totul se năruiește.
Bărbații trebuie să fie învățați să fie mai inimoși, pentru că din inimă se deschide calea către ființă. Nu puteți ocoli inima. Femeia se află într-o poziție mai bună: ea se poate îndrepta direct către ființă de la inimă. Însă, în loc să recunoască această imensă calitate a femeilor, bărbații le-au condamnat pe femei. Poate că există un motiv; poate că au fost conștienți cu privire la o oarecare superioritate a femeilor, superioritatea dragostei.
Nicio logică nu poate fi mai presus de dragoste și nicio minte nu poate fi mai presus de inimă. Dar mintea poate fi foarte ucigătoare, mintea poate fi foarte violentă, și asta a făcut mintea secole la rând. Bărbații le-au bătut pe femei, le-au oprimat, le-au blamat. Și, în consecință, bărbații nu au putut să-și sporească propria conștientizare. Ar fi putut să învețe și ei arta de a merge în sus; ar fi putut să meargă și ei pe același drum. De aceea spun mereu că emanciparea femeilor este și emanciparea bărbaților. Este chiar mai mult emanciparea bărbaților decât emanciparea femeilor.
Da, femeile dețin mai multă dragoste… însă ele ar trebui să fie făcute să devină conștiente, de asemenea, cu privire la cealaltă față a monedei. Partea masculină a minții deține logică, iar partea femeii este ilogică; nu este periculos, este numai o greșeală, poate fi corectată. De aceea calea inimii este minunată, dar periculoasă. Cealaltă latură a dragostei este ura; cealaltă latură a dragostei este gelozia. Așa încât, dacă o femeie este cuprinsă de ură și gelozie, toată frumusețea dragostei moare și ea nu mai rămâne decât cu venin. Se va învenina pe sine și va învenina pe toată lumea dimprejur.
Sursă foto: etsy.com
Pentru a fi iubitori, trebuie să fiți mai vigilenți, pentru că puteți cădea în groapa urii, care este foarte aproape. Orice culme a dragostei este foarte aproape de valea întunecată a urii; ea împresoară culmea de jur-împrejur și puteți alunecă în ea foarte ușor. Poate că acesta este motivul pentru care multe femei se hotărăsc să nu iubească. Poate că acesta este motivul pentru care bărbații au hotărât să trăiască la nivelul capului și să uite complet de inimă… pentru că inima este atât de sensibilă. Se simte lezată foarte ușor; dispoziția i se schimbă ca vremea.
Cel care vrea să învețe cu adevărat arta de a iubi trebuie să țină minte toate aceste lucruri și trebuie să evite ca dragostea să cadă în toate aceste gropi ale urii, ale geloziei. Altminteri, îndreptarea către ființă va deveni imposibilă, chiar mai imposibilă decât este, pornind de la cap.” (OSHO, „Emoțiile și sănătatea”)
Concluziile? Desigur, vă aparțin.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Prostia omenească și prostia românească
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
