Lui Douglas nu i-a plăcut vreodată să danseze. Mult timp a fost convins că avea două picioare stângi. Copil fiind, nu a avut în familie sau printre prieteni susținători ai dansului. Rar și-a văzut părinții dansând, iar în comunitatea anglo-saxonă în care se născuse, băutul berii în exces echivala cu o petrecere bună. Ce mai, dansul nu era un “must”. Cu timpul, a învățat să evite atenția celorlalți, mai ales pe ringul de dans, poate și din solidaritate cu tatăl său, care nici el nu era mare dansator.
Nici prietenii apropiați din copilărie nu simpatizau dansul. Pentru cei mai mulți dintre ei, dansul era o amenințare la adresa masculinității. Bărbații nu dansează. Bărbații beau bere și se uită la fotbal. Dar nu dansează. Iar dacă excepțional o fac, în niciun caz nu pe muzică latino.
Apoi Dougls a întâlnit-o pe Azaleea, care nu concepea o petrecere bună fără dans. Adora să se lase purtată de ritmurile muzicii, dând libertate corpului să se exprime. Pentru ea, a se distra echivala cu a dansa și asta de preferință toată noaptea. Apoi l-a cunoscut pe Douglas care se încăpățâna precum un catâr rigid să danseze. Avea și de ce. Nu știa cum să o facă. Nu știa regulile și toate mișcările lui i se păreau anoste, stupide și neatrăgătoare. În plus i se repetate de atâtea ori că bărbații care dansează nu sunt îndeajuns de bărbați încât începuse să o creadă și el nici nu își dădea seama.
Nu a trecut mult timp până au început discuțiile contradictorii. În opinia ei, pentru că ei erau un cuplu, tot în cuplu trebuiau să danseze. Bine, bine, de acord, nu toată noaptea, dar suficient. Nu concepea ca la petrecere să nu danseze cu el. Iar el nu concepea să danseze. Dacă ea dansa cu altcineva, el era gelos, deși nu voia să recunoască. Îl enerva când ea zâmbea, vădit satisfăcută, în timp ce era purtată de brațele altcuiva, cineva care se dădea în spectacol pe ringul de dans.
Dar lui nu îi plăcea să danseze și de de ar fi trebuit el să își sacrifice buna-dispoziție din timpul unei petreceri doar ca să se miște tensionat lângă ea? Treacă de la el, o mai făcea din când în când, ca să nu o lase singură. Dar niciodată nu era îndeajuns. Ea voia și mai mult dans. Iar el prefera și mai mult berea. Așezat la masă sau la bar, în fața paharului cu licoarea amăruie, se simțea în largul lui. Știa mișcările, trebuia doar să ducă paharul la gură, să soarbă, să înghită, să pună paharul jos. Apoi să repete mișcările anterioare, fără să se preocupe de privirile celorlalți sau să se întrebe dacă menține sau nu ritmul.
Dar într-o zi, ea l-a luat prin surprindere, întrebându-l: “Vii cu mine la un curs de salsa?”. Răspunsul lui a fost clar. Lui nu îi plăcea să danseze, iar muzica salsa îl enerva peste măsură. “Salsa, auzi tu!?! N-are decât să se ducă și să își facă damblaua!”, și-a spus. Dar mai apoi a realizat că asta însemna ca ea să danseze cu altul. “Bine, vin!”, i-a spus el resemnat, după ce a reperat amenințarea exterioară.
Au început cursurile de salsa. Și au început și frustrările lui să iasă la iveală, lecție de lecție, lăsându-i descurajarea și furia să curgă în voie. Explicațiile erau prea sumare, chiar dacă erau condimentate de râsetele și glumele profesorilor. Nu înțelegea și pace. Nu reținea mișcările. Nu repetau îndeajuns figurile în timpul cursului. Nu pricepea cum să dea semnale prin mâini și brațe pentru a-și putea conduce partenera. Explicațiile erau prea rapide. Muzica prea rapidă. Iar el pricepea prea încet. Nu avea tensiune în brațe. Trebuia să fie atent la prea multe lucruri în același timp. Și nu apuca să danseze nici 10 minute în total cu ea pentru că, surpriză, partenerii se schimbau prin rotație. Iar ceilalți? Ooof! Ceilalți parcă aveau ritmul în sânge! Și păreau că înțeleg mult mai repede. Iar el era singurul care cerea explicații suplimentare. Îi era greu, nesiguranța lui legată de dans ieșea la iveală, iar profesorilor, pe cât de pasionați, dinamici și joviali erau, le lipseau totuși cunoștințe de pedagogie, mai ales pentru adulți.
Era clar! Uite încă o dată că i se demonstra că dansul nu era pentru el. De ce să își piardă aproape două ore jumătate săptămânal, enervându-se și suportând o muzică ce îi displăcea? De ce să nu stea el acasă relaxat cu o bere în față în timp ce s-ar delecta vizionându-și podcast-ul preferat de fotbal în fața televizorului cu ecran întins pe perete? De ce să se stresseze el atâta numai la gândul că trebuie să meargă la curs, darămite să înțeleagă și să practice mișcările? Uite doar o clipă s-a imaginat la lecția de salsa și deja i s-a încordat spatele, gâtul și-l simte rigid, brațele îi sunt tensionate și tremură discret de nervi.
A urmat o discuție contradictorie cu Azaleea. I-a reproșat că doar plăcerea ei conta iar el trebuia să facă compromisuri, sacrificându-și plăcerea lui. Și-a exprimat frustrarea. Ea l-a ascultat. Apoi l-a luat la întrebări. Ce pierdea și ce câștiga dacă ar merge la cursurile de salsa? Ce pierdea și ce câștiga dacă ar alege să întrerupă cursurile de salsa? A reflectat bine. Ea a facut listă cu răspunsurile lui. Recitindu-le, Douglas și-a dat seama că relația lor ar avea mai mult de câștigat dacă el ar decide să continue lecțiile. Însă nu era în totalitate convins. Era cuprins de prea multă frustrare, îi era prea greu și simțea că nu făcea progrese. Era descurajat. Dar apoi, incredibilul s-a întâmplat, sub forma unui mesaj cu totul neașteptat. Să fie providență sau o simplă coincidență? Unul din profesorii lui de salsa, văzându-i dificultățile, a decis să îi scrie. Îi observase frustrarea, dar și succesele și voia să-l încurajeze. Era normal să îi fie greu, era totuși un începător. Se afla în plin proces de învățare, progresele aveau să vină cu timpul. Iar în caz că se compara cu ceilalți, ei bine unii dintre “ceilalți” se descurcau mai bine pentru că refăceau cursul pentru a doua sau a treia oară. L-a asigurat că avea nevoie doar de practică și răbdare. Iar pentru un debutant, de fapt se descurca destul de bine.
Citiți și Poate îți folosește povestea mea
Așa că a continuat. Două ore jumătate pe săptămână cu tot cu drum, săptămână de săptămână până când a ajuns la ultima lecție din trimestru. Iar la sfârșit de rueda, dansul în cerc specific salsei cubaneze, Douglas a constatat că se simțea relaxat, ba chiar se și distrase o bucată. Nu se mai înfuriase, nu se mai frustrase și începuse să priceapă mișcările care înainte îi dăduseră de furcă. Profesorii alocaseră mai mult timp explicațiilor și practicii figurilor de dans. Prezentaseră chiar și un nou exercițiu pentru a-i ajuta pe bărbați să comunice mai bine cu partenera de dans, prin semnalele corporale și tensiune în brațe. Până la urmă fusese bine că își exprimase nevoia de explicații suplimentare. Aveau și ceilalți de câștigat. În timp ce se pregătea să iasă pe ușa sălii de sport în care încă se mai auzeau ritmurile de salsa cubaneză, a remarcat cu stupoare că muzica latino parcă nu îl mai irita atât de tare. Probabil începea să se obișnuiască. Și da, fusese el cel care propusese să continue lecțiile și în trimestrul al doilea. Voia să îi arate că poate. Voia să își dovedească că putea. Și voia să nu o dezamăgească.
« Bine, bine, dar să fie clar/ let’s make it straight! Lui nu îi place să danseze, în special salsa, da? » O face doar pentru ea.*
*Poveste inspirată din fapte adevărate
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
