Când scrii, când ai ceva de spus, în general, nu se poate să nu deranjezi pe cineva. Și nu mă refer aici, în mod special, la presă, al cărei scop real acesta ar trebui să fie (nu știu dacă și este): să deranjeze, generic vorbind. Personal, mi s-a spus adesea că mă exprim mai bine în scris decât vorbind. O fi, zic. În scris, însă, alte nemulțumiri: ba că sunt prea visătoare, ba prea romantică, ba prea aplecată spre religiozitate, ba… O fi și asta, zic. Și am înțeles, în nenumărate cazuri, că nu deranja prea mult subiectul scriselor mele, ci „stilul” abordat. Călduț, mi s-a spus. Aha! Vreți înjurături, cuvinte grele, vulgaritate, mizerii? Perfect! Dar nu pentru mine. Căutați-le sănătoși în altă parte!
…Ei, dragii moșului, dar dacă ați crezut cumva că asta înseamnă că nu pot fi și „rea”, acidă, sarcastică – în cuvânt, mai stați oleacă! Tocmai am avut de-a face, într-un timp relativ scurt, cu niște personaje (oarecum) umane mai aparte: bărbații lipsiți de masculinitate. Sigur, știu și eu expresia românească neaoșă pentru a-i descrie, dar, nțțț!, n-am s-o folosesc aici. Dar am să vi-i descriu pe ei, în câteva situații extrem de familiare multora dintre voi. Sau nu neapărat, dar care, totuși, descriu perfect aceste specimene bipede.
– O grămadă de soți, fără ocupație – din varii motive, se întâlnesc zilnic în oraș. În piață (mai rar), într-un local sau la colț de stradă. Ca niște veritabile cocote masculine, fac haz murdar de fiecare dată când li se pare că soția/nevasta/femeia unuia dintre ei a călcat strâmb. Niciun zâmbet, însă, cel mult priviri complice și chiar admirative din partea grămezii, atunci când unul dintre ei e cel ce pune coarne partenerei. Uneori, când problemele conjugale ale unuia sau altuia ating punctul culminant și degenerează în violență fizică, turma/grămada se dezice de făptaș. Doar teoretic, însă, doar declarativ. Impricinatul e mereu altul și, pe rând, aproape toți ajung să „joace” rolul acesta. Și cam la atât pare a li se reduce masculinitatea: la cantitatea de alcool îngurgitată, la numărul de palme aplicate consoartei, la frecvența și, eventual, originalitatea înjurăturilor rostite. În rest…
– Doi domni, cunoștințe vechi. Merg o vreme pe același drum profesional. Se despart, în termeni oarecum amiabili – în sensul că, locuind în același oraș, se salută, măcar circumstanțial, când se întâlnesc. Noua ocupație a unuia dintre ei îl cam jenează la mers pe celălalt. Nu-i spune nimic când se întâlnesc, într-o dimineață, devreme. Câteva minute mai târziu, cel jenat dă un telefon. Supărat. Unei doamne care e, întâmplător sau nu, oarecum șefa celuilalt (colegă ar fi mai corect spus…). Și-l pârăște, cum că așa și pe dincolo. Că să-l atenționați, că să-l opriți, că să… Să ce, „domnule” dragă?
– Doi jurnaliști, de vârste diferite. Colegi de redacție. Cu oarece vechime în scrisul la gazetă. Își ascund kilt*-urile în spatele gurii târgului – spațiul acela existent în multe publicații, unde regulile jurnalismului sunt ascunse sub expresii „consacrate”: „se zice, se spune, se aude că…” Și-și atacă, șerpește, colegii de breaslă. Atâta pot, atâta fac. Să fie primit, boieri dumneavoastră!
…Dar haideți să lămurim câteva lucruri: nicio asemănare cu fapte și persoane reale nu este întâmplătoare!
Numele meu este Camelia Stârcescu, sunt Femeie, Mamă, jurnalistă și îmi administrez propria afacere. Dacă fac prea multe, în timp ce voi, băgătorii de seamă, nu sunteți în stare să faceți nimic, o problemă aveți voi, nu eu! Că n-aveți, elegant vorbind, sânge-n instalație, m-ați convins pe deplin, deși nu e un aspect care să mă intereseze câtuși de puțin! Iar seamă de ceea ce fac dau numai în fața lui DUMNEZEU! Pentru că am Unul! Voi???
*kilt = S.m Fustă scurtă și plisată din stofă cadrilată, care face parte din costumul național al scoțienilor (cf. DEX on-line).
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
“Doamne, nu am înțeles niciodată de ce. Acum înțeleg”
Povestea pantofilor portocalii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
