Mă uit la tine, cum dormi; liniştit, împăcat, în tihnă. S-au topit grijile-ţi de pe chip, odată cu ele parcă şi anii, şi aşa, cuibărit în pernă şi sprijinit de umărul meu, ai prins trăsături de copil. Alintat.
Las privirea-mi să lunece pe linia ochilor, a sprâncenelor, îmi plimb uşor degetele prin părul ciufulit şi dau la o parte o şuviţă rebelă, coborâtă cu tupeu pe fruntea ce ţi-o sărut fugar, abia atins, să nu-ţi tulbur visul. Mustăceşti şi motănești în somn, ca un prunc, în tandem cu ghemotocul de pisică ce toarce la celălalt capăt al patului, în timp ce bratu-ţi greu odihneşte pe pântecul meu, ca şi cum ar vrea să fie sigur că nu voi mai pleca de acolo, niciodată.
Nu plec. Rămân ţintuită ca-ntr-o ureche strâmtă de lacăt închis şi cu cheia pierdută, dorindu-mi să nu o caut şi nici să o găsesc vreodată… E braţ ce se pietrifică la orice boare de mişcare, revendicând parcă trupul ce i se alătură şi supune fremătând lasciv, la cea mai mică atingere.
Dacă închid ochii, îţi pot urmări la fel de bine trăsăturile, în gând. Le visez: liniile corpului, aluniţele preferate, fiecare tresărire.
Încep să mă joc, recompunând în minte-mi gesturile-ţi de peste zi, paşii, privirile, şi-mi apari ca-ntr-un film fantastic, personaj de poveste, glisând prin segmente diferite de timp, dintr-o formă-n alta, dintr-o stare-n alta, combinând deopotrivă, imagine de bărbat şi de copil.
Îţi privesc dimineţile în ochii-ţi blânzi, încă adormiţi, arcuirea spatelui, coatele sprijinite pe genunchi în timp ce inspiri alene în tăcerea somnului pe jumătate dovedit, fumul ţigării abia aprinse, şi aburii cafelei ce-ţi aşteaptă cuminte, moliciunea buzelor. Bărbat.
Nerăbdător. Mereu agitat şi lipsit de astâmpăr, ori de câte ori trebuie să-ţi parvină, şi asta imediat dacă se poate, ceea ce tu consideri “al tău”, un drept al tău. Copil.
Pasional. Pecete încrustată pe trup mi-e nesaţul şi volbura atingerii, freamătul cărnii, urma mâinilor lăsată pe piele. Oriunde-ai fi, departe sau aproape, îţi port în mine zi de zi şi noapte de noapte, arsura buzelor, căldura şi tandreţea mângâierilor. Bărbat.
Pofticios. Strălucirea uşor poznaşă a privirii curioase şi totodată mulţumită, la gândul că vei primi ceva bun şi care-ţi face plăcere, indiferent dacă acel ceva se materializează în macarea preferată, cadouri surpiza sau breteluta de dantelă a lenjeriei mele. Copil.
Aprig. Clipele de răzvrătit; împotriva sistemului, a oricărei situaţii neplăcute, împotriva şefilor, a mea şi a lumii întregi, a tot ceea ce e nedrept sau, împotriva a tot ceea ce încearcă să subjuge un spirit viu şi o personalitate puternică. Bărbat.
Încăpăţânat. Momentele penibile, de mândrie prostească şi căpoșenie pur masculină, mai ales atunci când eşti ferm convins că nu ai dreptate, dar nu ştii cum să dai înapoi fără a fi pus în situaţia de a recunoaşte că ai greşit, şi Doamne fereşte, să ajungi să-ţi ceri scuze. Copil.
Supărăcios. Tristeţe imediată cauzată de dubiile unei priviri, cuvânt, ton al vocii, semne închipuite ce pot provoca schimbări bruşte de atitudine şi stare de spirit, bosumflări şi mofturi diverse. Copil.
Iubitor. Gesturi aparent mărunte dar calde şi cu mare greutate afectivă, fie că ele sunt destinate pisicului, prietenilor sau oricui, ceea ce scoate la iveală un caracter frumos şi o inimă curată. Cuvânt şoptit cu teamă şi scos cu emoţie, din adâncul sufletului. Ochi calzi, ocrotitori, cu preaplin de alint catifelat, ori de câte ori îi caută şi-i întâlneşte pe ai mei. Bărbat.
Mă uit la tine, cum dormi; liniştit, împăcat, în tihnă. Îţi mai sărut încă o dată fruntea, iar tu deschizi abia mijit, ochii, zâmbind iubire şi mustăcind alint, în timp ce braţe puternice de bărbat se încolăcesc în jurul meu, iar gura-mi găseşte cu grabă, buzele-ti moi, tremurânde şi dulci, de copil.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
