Vremurile în care domnișoarele își făceau intrarea în lume la baluri somptuoase… Vremuri în care educația fetelor din înalta societate însemna lecții de mers, limbi străine, pian, echitație, arta conversației, arta aranjării mesei, dar și lectură, călătorii, spectacole. Veți spune, poate, “vremurile acelea au apus și foarte bine au făcut!”, dar ele continuă să seducă în orice variantă am ajunge să le cunoaștem – filme, cărți, fotografii, povești. Vechi sau… foarte noi. Pentru că tradiția aristocrată europeană este continuată cu tot fastul și azi. Și nu pentru că fetele celebrităților ar mai avea nevoie să se facă și astfel cunoscute și cu atât mai puțin ca să-și găsească un soț potrivit, ci în scopuri caritabile.
Poate știați, poate nu, dar la hotelul de lux Crillon din Paris (unde a stat odată și Regina Maria), din 1992 și până anul trecut s-a organizat Le Bal sau Le Crillon Bal cu un singur an de pauză – 2011, când hotelul a fost scos la vânzare. În 2013, hotelul a intrat în renovare, așa încât domnișoarele n-au mai avut parte de atenția lumii și a presei mondene.
Balul debutantelor, Paris, 2008, la care au participat fiicele actorilor Bruce Willis și Alain Delon(sursa foto)
Poză de grup cu debutantele din 2011 ( sursa foto)
Despre balurile debutantelor de altădată am găsit un material bine elaborat. Îl veți găsi oare amuzant și romantic sau doar caraghios și anacronic? Lectură plăcută! 🙂
“Prezentarea la Curte în epoca reginei Victoria şi nu numai era cu siguranţă una dintre cele mai importante experienţe din viaţa unei tinere care se lansa în societate. Rochia pe care o fată de 17 sau 18 ani o purta cu acest prilej era foarte importantă şi multe debutante se căsătoreau în aceeaşi ţinută, uşor modificată. De altfel, debutul în înalta societate însemna, în fapt, că tânăra cu pricina devenea disponibilă pe piaţa măritişului, deschisă odată cu „sezonul londonez”.
Prezentarea la Curte era precedată de câteva săptămâni de practică, în care tânăra învăţa nu doar să-şi aleagă rochia, pantofii sau bijuteriile, dar şi cum să păşească graţios în faţa reginei sau a regelui, cum să facă o plecăciune fără a-şi pierde echilibrul şi fără ca tiara să alunece într-o parte a capului sau în celalaltă. Dawn Aiello notează în cartea Victorian Lace că finalul prezentării la Curte trebuia şi el bine exersat; tânăra trebuia să se retragă din încăpere fără a întoarce spatele reginei, acest lucru fiind considerat împotriva regulilor şi a etichetei şi, prin urmare, un afront adus suveranului.
Dar cine putea fi prezentat la Curte? Potrivit The habits of good society, codul bunelor maniere aristocrate, puteau fi prezentate la Palat soţiile sau fiicele clericilor, ale militarilor şi ale ofiţerilor de marină, ale medicilor şi ale avocaţilor pledanţi, meserii considerate aristocrate. Soţiile şi fiicele comercianţilor, ale oamenilor de afaceri (cu excepţia bancherilor) nu erau pe lista scurtă. Femeile divorţate sau cele care trăiseră cu soţii lor sau cu oricine altcineva înainte de mariaj nu erau acceptate. În 1889, regina Victoria decide însă că o femeie divorţată putea depune cerere pentru a fi prezentată la Curte dacă desfacerea căsătoriei nu se produsese din vina ei, în fiecare caz de acest fel urmând a se decide în funcţie de meritele fiecărei femei în parte.
Rochii din tul, cu trenă şi voal
Termenul „debutantă” e francez la origine, dar a devenit familiar în Anglia în timpul domniei regelui George al III-lea (1760-1820) şi a reginei consoarte Charlotte. Astfel, după încheierea încheierea sezonului de vânătoare, nobilimea engleză se aduna în Capitală. Petrecerile puteau începe, după cum începea şi „sezonul” prezentării debutantelor, obicei care devine uzual la Curte din 1837. Lordul şambelan elaborează reguli stricte cu privire la codul vestimentar pe care fetele trebuiau să-l respecte. Astfel, rochia debutantelor trebuia să fie din tul, să aibă trenă, iar voalul să fie suficient de lung pentru a atinge trena.
…
Ziua prezentării la Curte, un adevărat tur de forţă pentru debutante
Vestimentaţia debutantei avea obligatoriu mâneci scurte, decolteu adânc şi neapărat pene. Regina Victoria ura, de pildă, penele mici, astfel că a ordonat purtarea celor mari, nu mai puţin de trei şi nu doar în recuzita vestimentară a femeilor. Tiarele erau şi ele nelipsite, cele mai multe aristocrate apelând la tezaurul de bijuterii al familiei pentru a face faţă evenimentului. Istoricii subliniază însă că era dificil să păstrezi tiara pe cap în timpul ceremoniei, şi mai ales în timpul reverenţei.
…
Sezonul londonez
După unii istorici, sezonul londonez începea cam pe la mijlocul lunii noiembrie, odată ce vânătoarea de vulpi se încheia. Nobilimea engleză îşi părăsea reşedinţele de la ţară pentru cele de la oraş, unde începeau balurile şi evenimentele sociale la care era important să fii văzut. Mai ales că, din prima săptămână a lui februarie, erau reluate şi lucrările Parlamentului, iar politica putea fi foarte bine împletită cu sportul şi distracţia până la mijlocul lui august.
Sezonul londonez oferea tinerelor debutante şansa de a fi întâlnite de bărbatul potrivit, deschizând cea mai mare piaţă a măritişului cunoscută vreodată. Nu era însă un lucru uşor. Înainte de a ajunge la Londra, fetele din înalta societate făceau un popas la Paris, pentru a cumpăra garderoba potrivită de la Maison Worth; aici, o vestimentaţe completă putea ajunge şi la 20.000 de lire, echivalentul a o jumătate de milion de dolari astăzi.
Următorul punct pe agendă era ca debutanta să-şi stabilească reşedinţa într-unul dintre cartierele londoneze la modă, precum Mayfair sau Belgravia. De-abia apoi urma prezentarea la Curte. Circuitul clasic putea fi însă eludat, debutantele având încă o cale de a fi admise în înalta societate. Aceasta, dacă aveau şansa de a-l întâlni pe prinţul de Wales şi de a-i plăcea acestuia, caz în care erau admise fără discuţie la evenimentele mondene.
Tinerele aristocrate britanice: plimbări, curse de cai, cumpărături, vizite şi baluri
Programul unei debutante începea dimineaţa devreme cu o cursă călare în Hyde Park, pe nisipul aleii denumită „Ladies mile”, după care se întorcea pentru a lua micul dejun împreună cu invitaţii săi. Urmau câteva ore în care fata scria scrisori sau mergea la cumpărături pe Regent Street sau Bond. După-amiaza era dedicată meciurilor de cricket sau polo pe iarbă, promenadelor prin parc, lecturii, curselor de cai, tenisului, concertelor şi petrecerilor în grădină, picnicurilor, vizitelor la bazar, în cluburi şi cafenele. La ora cinci după-amiaza se lua ceaiul şi apoi urma pregătirea pentru cină. Ţinuta celor care luau cina era foarte elegantă. Rochiile erau, în mod obligatoriu, fără umeri, colierele nu lipseau, iar părul era ridicat în coafuri complicate. Era de aşteptat ca fata să poată susţine o conversaţie civilizată cu un gentleman îmbrăcat elegant. Pentru că erau timide şi nesigure pe ele multe dintre tinere găseau astfel de dineuri inconfortabile.
Cina era urmată de activităţi sociale: teatru, operă şi petreceri private, unde erau bârfiţi toţi cei care nu erau de faţă. În fapt, rolul acestor festivităţi era acela de a ieşi şi de a fi văzut de o audienţă proaspătă. Aceste evenimente constituau doar prima etapă a serii şi precedau fabuloasele baluri care începeau târziu în noapte şi se terminau dimineaţa, în jur de ora 3.00. Măritişul nu era însă unica raţiune a balurilor. Amuzamentul, flirtul, încântarea erau tot atâtea motive pentru care aristocraţia londoneză preţuia „sezonul”.
Pentru multe tinere varietatea activităţilor şi a vieţii sociale era încântătoare. În memoriile sale, lady Dorothy Neville nota că, pe când era debutantă, a participat la „50 de baluri, 60 de petreceri, 30 de dineuri şi 25 de mic-dejunuri”. Unele găseau însă tot acest efort prea mare şi chinuitor. Lady Violet Bonham-Carter descria participarea la primul ei dineu astfel:
„Dornică să cresc, am găsit acest lucru supărător şi dureros. Pentru prima oară în viaţa mea părul care îmi cădea despletit pe spate a fost ridicat… Am fost încorsetată într-o rochie decoltată din satin, lucru care mă lăsa înfrigurată şi fără suflare. Am coborât în salon pentru a da piept cu 40 de străini care veniseră la cină. Pe unii nu-i văzusem niciodată, iar 20 dintre ei, îmbrăcaţi precum chelnerii, doar că un pic mai bine, erau absolut banali…”.
…
Obiceiul prezentării la Curte a fost desfiinţat în Marea Britanie în 1957 de către regina Elisabeta a II-a. El a fost păstrat însă de aristocraţia engleză, care practică şi astăzi petrecerile în grădină.”
Citiţi şi
