O importantă parte a unei colecții istorice de artă, cea a urmașilor fostului primar al Balcicului, Octavian Moșescu, va fi scoasă la licitație, exclusiv la Artmark pe 4 februarie, de la ora 18:00. Până atunci, cele peste 100 de tablouri, sculpturi, opere de artă sacră și decorativă sunt expuse într-o expoziție deschisă deja la Palatul Cesianu-Racoviță din București (str. C.A. Rosetti nr. 5) zilnic, de luni până duminică, cu intrare liberă, în intervalul 10.00-20.00.
Cine a fost Octavian Moșescu
Octavian Moșescu s-a născut în 1894 la Tîmboiești și a urmat cursurile gimnaziului „Vasile Boerescu” din Râmnicu-Sărat. A studiat apoi Istoria artelor la Viena, unde a fost președinte al Societății Academice „România Jună” a studenților români din Viena.
În perioada în care tricolorul românesc flutura în Cadrilater, mai precis în anul 1927, tânărul Moșescu a fost numit profesor la gimnaziul din Balcic, ajungând în scurt timp directorul acestuia. A înființat atunci Universitatea liberă „Coasta de Argint” al cărei ziar cultural, care purta numele universității, era condus chiar de el. Ziarul apărea în cele trei limbi care se vorbeau în zonă: română, bulgară și turcă. Un exemplar din ziarul „Coasta de Argint” este expus pe un panou, în holul intrării în castel dinspre plajă.
În același an, cu ocazia unei serbări marinărești, Octavian Moșescu a participat la o serată desfășurată la țărmul mării. Se afla, ca de obicei, în compania boemă a unor intelectuali români, cu precădere pictori, printre care și râmniceanul Petre Iorgulescu-Yor, despre drama căruia avea să scrie mult mai târziu, în 1969, în „Vitralii”. Pe terasa cochetă, au fost întâmpinați în acordurile fanfarei marinei militare, ai căror membri purtau impecabile costume albe. În apropiere, micile ambarcațiuni acostate în port păreau a se legăna în ritmul muzicii de fanfară. Pe mese se aflau platouri încărcate din belșug cu brânzeturi bulgărești sau cu specialități ale unei renumite carmangerii din oraș. Vinul, cu o dulceață bine echilibrată, era un riesling Sundial.
Surpriza serii a fost soprana Penca Dobreff care studiase canto la Viena. Din prima clipă, Moșescu a fost vrăjit de vocea și de frumusețea bulgăroaicei. Ascultându-și inima animată de iubire, a curtat-o asiduu, în pofida împotrivirii familiei ei și a piedicilor iscate din această cauză. Penca, la fel de îndrăgostită şi ea, avea să-i devină soție. În 1930, rodul dragostei lor a fost o fiică pe care Moșescu, fermecat de aceste meleaguri, a botezat-o Balcica.
“La naşterea mea, tata a spus: «Fetiţa asta nu se poate chema altfel decât Balcica!». Şi Balcica am rămas. Nu am mai căpătat niciodată alt nume. Nici măcar unul de alint. De altfel, cea de-a doua casă a noastră, construită pe când aveam doar câţiva ani, după planurile acelei artiste rafinate care a fost arhitecta Delavrancea Gibory (sora Cellei Delavrancea), s-a chemat «Vila Balcica»”.
Un an mai târziu, Octavian Moșescu este numit primar al Balcicului de către marele Nicolae Iorga. Încurajat de regină, a reușit să creeze o oază luxuriantă de cultură românească, patronată chiar de primarul avocat, el însuși publicist și poet. Mai mult chiar, cu sprijinul reginei, a inițiat o lege prin care a împroprietărit pictorii și oamenii de litere care veneau aici. Aceasta este perioada în care Balcicul devine „Micul paradis al României Mari”, cum, după decenii, Lucian Boia își va intitula cartea. Minunea a ținut până în 1940, când România a fost nevoită să cedeze Cadrilaterul. Ca și părinții ei, Balcica a purtat în suflet nostalgia orașului al cărei nume îl purta, iar în 1945, la doar 15 ani, a debutat cu volumul de versuri „Golful cu migdali”. (tot articolul, aici)
Balcica
Balcica a crescut într-un mediu plin de inspirație artistică, având privilegiul de a interacționa cu mari artiști. A moștenit din pasiunile tatălui său, devenind, de asemenea, o scriitoare, dar și istoric de artă ce a semnat monografii importante, precum cele despre Theodor Aman și Lucian Grigorescu. Despre Balcica, Nicolae Tonitza remarca, la un moment dat, în timp ce îi schița portretul: „copil fericit să porți numele ăsta sfânt”; la fel avea să aprecieze însăși Regina Maria mai apoi.
O bună parte din selecția de lucrări incluse în licitație se regăsesc reproduse în volumul „Balcic”, publicat de Balcica Moșescu-Măciucă în 2013.
Pe 11 septembrie 2017, Balcica se stinge din viață la București. Dar în același an, la editura Tracus Arte, publică cartea “De dorul Balcicului“. Tot în 2017 apare la Editura Tracus Restituiri boeme, o antologie îngrijită de Oana Maria Cajal (fiica Balcicăi), cuprinzând paginile din cele patru volume de amintiri scoase de Octavian Moşescu în anii ’70.
V-am prezentat un pic de context ca să înțelegeți mai bine valoarea colecției istorice pe care o puteți admira până la licitația din 4 februarie. Iată câteva “piese” din acest lot atât de încărcat de istorie.
Balcica și bunicul Moșescu la Balcic
Balcic și familia Moșescu, Balcic
Balcica pe măgăruș, Balcic
Balcica și mama, Balcic
Balcica, Balcic
Ceas Frații A&J Roller, șemineu bronz cristal champleva, 1890
Constantin ALi Baba Constantinescu, Dealuri la Balcic
Familia Moșescu și casa lor
Familia Moșescu, acasă, Balcic
Farfurii, zone etnografice românești sec XIX-XX
Planiglob Henricus Hondius
icoană lemn, Iisus Pantocrator, școala rusească
Kimon Loghi, Apus la Balcic
Lucian Grigorescu, Case la Balcic
Citiţi şi
Regina Maria și Paștele din 1917, 1918
“Mai mult e mai mult”: sfârșitul minimalismului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
