Cronologic, fac parte din generaţia celor autointitulaţi cu „cheia la gât”, deşi nu am purtat niciodată aşa ceva (ai mei, cu excepţia situaţiilor când plecam din oraş, nu încuiau niciodată uşa; probabil, se gândeau că nu era nimic de furat, ceea ce era cam adevărat.)
Şi această generaţie, de ceva vreme, nu mai poate de vremurile fericite pe care le-a trăit în copilărie. În timp ce noua generaţie de copii – dacă nu mă înşel, chiar copiii ăstora „cu cheia la gât” – stă cu ipod-ul în braţe şi nu socializează decât pe facebook, când ei erau mici, ce să vezi, stăteau afară şi se jucau cu alţi copii „lapte gros” şi „ţară, ţară, vrem ostaşi”. Pe când ciutanii din ziua de azi se joacă non stop pe calculator, ei se fugăreau de-a hoţii şi vardiştii, îşi fabricau carabine cu cornete şi trăgeau unii în alţii, că astea erau jocurile lor de strategie.
Lista cu lucrurile minunate de care au beneficiat ăia cu „cheia la gât” poate continua la nesfârşit şi scopul e acela de a sublinia că majoritatea kinderilor mileniului al treilea nu ştiu să se bucure de copilărie: prietenul lor e telefonul mobil şi laptopul. Ei nu bat mingea în curtea şcolii şi nu se distrează cu adevărat.
Da, măi, şi pun pariu că la fel spuneau şi ăi bătrâni despre voi: ei se plimbau cu căruţa plină ochi cu fân, se duceau cu vaca la păscut la cinci dimineaţa, se bucurau de natură când îi ardea soarele pe câmp în timp ce dădeau cu coasa, iar voi stăteaţi ca nişte papiţoi în faţa blocului şi vă jucaţi de-a v-aţi ascunselea şi vă uitaţi la desene animate. Păi, ei (bunicii voştri) nici nu ştiau cum arată o sală de cinematograf unde voi vă duceaţi weekend de weekend acolo să vedeţi filme cu John Wayne şi Sora 13. Pentru ei, cinema-ul însemna şezătoarea unde se adunau în fiecare săptămână, sub privirile celor mari.
– Ehe, cugetau ăi bătrâni, ce copilărie de kkt trebuie să aibă copiii noştri în comparaţie cu copilăria minunată de care am avut noi parte când mulgeam vaca, mergeam la grădină să punem cartofi şi dădeam porcului de mâncare în troacă!
Dar voi nu sunteţi de părerea asta, nu?
De ce credeţi atunci că kinderii de azi, când vor creşte, vor spune că au avut o copilărie naşpa?
Singurul motiv pentru care ăia cu „cheia de gât” stăteau afară şi se jucau elasticul, castel, baba-oarba şi gropicica era acela că nu exista calculator. Dacă ar fi existat, nu ai mai fi găsit unul afară.
Când eram în clasa a şasea, la mine la şcoală s-a făcut un curs de calculatoare pentru începători şi am fost unul din elevii selectaţi să participe la curs. Mă plictisea teribil, dar mă duceam săptămână de săptămână pentru că, după ce se termina ora, ne lăsa să jucăm „Jumping Jack”, un joc care exista pe calculatoarele de atunci.
Şi abia aşteptam ziua de miercuri să mă mai joc zece minute „Jumping Jack”.
Iar în facultate, toţi ăia cu „cheia la gât”, când ne-am cumpărat calculatoare, am devenit peste noapte nişte zombie care petreceau nopţile jucând Starcraft, Warcraft, Doom şi Motoracer. Am avut colegi care au fost daţi afară din pricina patimei pentru jocuri…
Aşa că, mai lăsaţi-mă cu vremurile extraordinare din copilăria ălora cu „cheia la gât” !
Vreţi să spuneţi că, dacă aţi putea reînvia copilăria şi aţi beneficia de toate avantajele tehnologice din prezent, aţi prefera să jucaţi şotronul şi lapte gros în loc să vă jucaţi cu tableta şi să staţi pe facebook?
Dar acum ce faceţi, că sunteţi mari, aveţi aceleaşi activităţi ca ale părinţilor voştri sau v-aţi aliniat în trend cu kinderii ai căror părinţi sunteţi? Câte ore petreceţi pe internet, huh? De câte ori pe zi intraţi pe facebook să verificaţi cine ştie ce tâmpenie?
Îmi amintesc şi acum când Televiziunea Română a început să difuzeze Sandy Bell. Nu găseai ţipenie de copil afară începând cu 19:30. Nu mai zic la ce isterie a dat naştere „Sclava Isaura”. Nu doar că nu găseai ţipenie de om matur duminica, începând cu 17:30, dar a doua zi, la serviciu, primele ore treceau discutându-se despre Isaura şi don Leoncio (ce jale a fost la mine în cartier când a murit în incendiu Don Lencio, vai de mine şi de mine!!!).
Imaginaţi-vă cum ar fi fost dacă, în afară de Sandy Bell, ar fi existat Cartoon Network, sau dacă în locul Sclavei Isaura aţi fi avut zeci de canale dedicate numai filmului. Cum există azi.
Ia ziceţi, voi aţi fi stat să jucaţi şotronul, hmmm?
Sau poate că aţi fi stat şi de asta, dar tot atât cât stau şi copiii din ziua de azi.
Deci, dacă petreceaţi mult timp afară cu alţi copii era pentru că desene animate vedeaţi doar duminică, la gala desenului animat, iar filme (cu excepţia celor nord coreene, vietnameze şi ruseşti) şi alte emisiuni interesante nu găseai la televizor (pentru asta existau televiziunile bulgarilor şi sârbilor) şi eraţi forţaţi să vă ocupaţi cumva timpul liber.
D-aia stăteam la fotbal până seara. Nu regret, după cum nu regret zilele când ne împărţeam în grupuri şi intram în grădinile oamenilor să furăm mere, pere şi prune şi porumb, sau când aruncam cu pietricele în geamurile fetelor şi puneam pastă de dinţi pe clanţele uşilor, dar nu cred deloc că am avut o copilărie mai bună decât a copiilor din ziua de azi.
Orice copilărie e frumoasă, dacă ştii să te bucuri de ea şi dacă ai părinţi care ştiu să o facă frumoasă.
Restul e gargară.
Aşa că voi, ăştia din generaţia cu „cheia succesului la gât”, am o rugăminte: lăsaţi-o mai moale cu copilăria de vis pe care aţi avut-o!
Citiţi şi
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Voi ați observat cât de greu e pentru unii să suporte fericirea, binele sau succesul altora?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
