Te iubesc, prostule! Te iubesc cum ştiu eu mai bine. Cu patos, tâmpitule! Cu frica zilei de mâine, pentru că într-o zi ai să pleci, iar eu ştiu asta. Şi-mi smulg părul din cap şi râd, şi plâng ca o bolnavă. Şi tot ca o bolnavă, mă uit la tot ce-i în jurul meu şi te văd numai pe tine. Şi-ţi văd nenorocitele alea de mâini, plimbându-se peste tot corpul meu, şi-mi tulbură creierii, şi mă doare capul de simt că-mi explodează şi-mi vine să mă sui în primul tren şi să vin la tine, berbecule! Şi uneori stau ca o drogată cu nasul în parfumul ăla pe care mi l-ai lăsat, cretinule! Da, ăla. Ăla cu care te dai mereu când vii la mine, numai ca să mă faci să o iau razna şi ca să mi-l bagi în cap. Ca să asociez mirosul ăla cu persoana ta şi să simt că-mi bate cineva un cui în cortex de fiecare dată când îmi dau câte-un puf pe tricou. Şi-ţi învelesc toată fiinţa într-o aură de îngeraş, deşi tu eşti un drac şcolit de ăl mai mare tartor. Cum, nenorocitule? Cum să mă întorci pe dos în halul ăsta? Că, de când te cunosc, parcă nu mai gândesc cu mintea, ci cu vreun rinichi bolnav, care elimină din organism orice, în afară de toxine. Sau cu intestinul gros. Că şi ăla are un IQ mai mare ca al meu în momentul ăsta.
Băăăăăăăăăăăi, derbedeule, tu nu vezi ce mi-ai făcut, mă? Că m-ai făcut neom cu toate bâjbâielile tale lipsite de sens. Că, dacă ai fi acum în faţa mea, ţi-aş îndesa pe gât telefonul, cu mesaje cu tot. Şi ţi-aş coase gura de a mea, ca să te pricopseşti cu mine şi să-ţi fac capul toloacă în fiecare zi. M-ai făcut neom cu toate vorbele pe care le arunci, cum arunc eu momeală când merg la pescuit. Dacă peştele-i prost şi pune botul, sfârşeşte-n juvelnic. Şi se-nvârte acolo de nu ştie ce-i cu el, până-l scoţi din apă. Şi din acel moment, viaţa lui începe să se cam ducă pe p*lă. Asta dacă nu cumva eşti fan al pescuitului catch&release. Atunci se schimbă situaţia. Îl pupi, îţi faci o poză cu el şi-l eliberezi. Şi-apoi, te lauzi la toţi pretenarii cu frumuseţea de peştan care a pus botul la momeala ta.
Fi-ţi-ar mumă-ta să-ţi fie, de drac împieliţat ce eşti! Tu, cu mainile tale sexoase şi cu vorbele alea care-mi vrăjesc timpanele şi-mi întorc lumea pe dos. Şi cu mintea ta, aia ciudată, de care m-am îndrăgostit, şi cu nenorocita ta de gramatică pe care-o ştii la perfecţie. Că dacă erai analfabet sau dacă aruncai cratimele pe unde voia măciuca ta, nu mai discutam cu tine-n veci şi-n pururi. Şi cu poeziile tale, cu tot! Că mă doare iar capul din cauza ta!
Guest post by Surdu Andrada Petronela
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Obsesia perfecțiunii – The American (Joika)
Îl aștept pe Moș Crăciun. Ca în fiecare an din ultimii treizeci
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
